Criza cipurilor de memorie se va extinde până în 2030, avertizează un expert în domeniu

0
0
Publicat:

Criza cipurilor de memorie va persista probabil încă patru ani, până în 2030, întrucât cererea generată de inteligența artificială continuă să depășească oferta, a declarat șeful conglomeratului sud-coreean SK Group, Chey Tae-won.

Fabrică de cipuri FOTO: Shutterstock
Fabrică de cipuri FOTO: Shutterstock

Acesta a afirmat, în marja evenimentului GTC al Nvidia Corp. din San Jose, că la nivel de industrie, oferta de plăci de siciliu din care se fabrică cipurile este cu 20% mai mică decât cererea, potrivit Bloomberg.

Creșterea vertiginoasă a cererii de cipuri AI a determinat deja o creștere a costului cipurilor de memorie. Companii precum SK Hynix, compania-pilot a SK Group în domeniul cipurilor, acordă prioritate, de exemplu, cipurilor de memorie cu lățime de bandă mare (HBM), destinate clienților precum Nvidia. Totuși, Tae-won a subliniat că este puțin probabil ca SK Hynix să satisfacă pe deplin cererea până în jurul anului 2030.

„De fapt, tehnologia AI necesită o cantitate mare de memorie HBM (…) Așadar, avem nevoie de ceva timp pentru a produce mai multe plăci de siliciu (folosite pentru fabricarea cipurilor – n.r.) cel puțin patru-cinci ani. Lipsa actuală ar putea continua până în 2030”, a spus Chey, potrivit Reuters.

Acesta a fost întrebat despre extinderea capacității de producție de cipuri în SUA, pentru a ține pasul cu cererea în creștere. Acesta a subliniat că producătorul de cipuri se va concentra pe noi fabrici în Coreea de Sud, întrucât asigurarea unor resurse suficiente de energie electrică și apă rămâne principalul obstacol în calea expansiunii în străinătate, scrie Nikkei Asia.

Chey Tae-won a mai spus că SK Hynix se va concentra, în primul rând, pe stabilizarea prețurilor cipurilor de memorie.

„Există anumite limitări în ceea ce privește extinderea ofertei, așa că ceea ce vom face este… să încercăm să facem tot posibilul pentru a stabiliza mai întâi prețul”, a conchis acesta.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite