Rolul tancului într-un război. Pe frontul din Ucraina s-au trimis blindate vechi de 60 de ani VIDEO

0
Publicat:

Tancurile au fost folosite pentru prima dată în Primul Război Mondial. Rusia a invadat Ucraina tot cu acest tip de blindate.

Panzer VI Tiger, unul dintre tancurile cele mai grele din război
Panzer VI Tiger, unul dintre tancurile cele mai grele din război

În Primul Război Mondial, Marina Regală Britanică a testat cu succes, la 6 septembrie 1915, primul prototip de tanc, poreclit „Micul Willie“.

Primul tanc care va primi „botezul focului“ în Primul Război Mondial a fost modelul britanic Mark I, la 15 septembrie 1916. Acesta a fost condus de către căpitanul H.W. Mortimore în acţiunea de la Delville Wood, în timpul bătăliei de pe Somme, scrie Historia.

image

Până la venirea la putere a lui Hitler, în 1933, Germania constrânsă de prevederile Tratatului de la Versailles, va dezvolta şi produce doar un singur tip de tanc, Panzer I, sub acoperirea unui tractor agricol. Acest lucru avea să se schimbe începând cu 1934.

Sub atenta supraveghere şi îndrumare a lui Heinz Guderian, diviziile de tancuri pe care le a creat, vor deveni punctul central al puterii germane în al Doilea Război Mondial, şi vor lupta conform cu ceea ce avea să fie cunoscut ca „doctrina Blitzkrieg“ (războiul fulger).

Franţa avea să plătească preţul suprem neîncrederii arătate acestei arme. Dacă Germania nazistă îşi crease divizii întregi, care puteau acţiona autonom, strategii francezi priveau mai degrabă tancul ca un mijloc de sprijinire a infanteriei şi nu invers, spre disperarea tânărului ofiţer Charles de Gaulle.

Folosindu se de „binomul“ tanc – aviaţie, Germania hitleristă a spulberat Polonia, în 1939, sub privirile Franţei, care nici în ultimul moment nu a înţeles importanţa diviziilor de tancuri. Ba mai mult, a subestimat posibilitatea ca tancurile să traverseze Ardeni şi să treacă râul Meuse, rupând liniile franceze la Sedan, aşa cum avea să se întâmple în 1940. Rapiditatea şi uşurinţa cu care a fost cucerită Franţa s a datorat folosirii tancului în mari grupuri de luptă.

Al Doilea Război Mondial a adus o serie de progrese în designul acestei arme. Germania, de exemplu, iniţial a produs tancuri uşor blindate şi dotate cu armament uşor, ca Panzer I, care fusese destinat doar pentru instruire. Aceste tancuri rapide şi alte vehicule blindate au fost un element esenţial al războiului fulger. Totuşi, ele au avut de suferit în lupta directă cu tancurile britanice şi cu tancurile T 34 ruseşti, care erau superioare în blindaj şi armament.

Până la sfârşitul războiului toate forţele combatante şi au mărit puterea de foc şi blindajul tancurilor. Succesul cel mai mare a fost obţinut de tancul T 34 sovietic. Tancul american M4 Sherman a fost cel mai răspândit și popular blindat folosit de aliații occidentali pe perioada războiului.

Și invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022 s-a făcut tot cu tancuri. În primele zile ale invaziei ruse, Institutul Internațional de Servicii Strategice a plasat numărul total de tancuri în serviciu activ din arsenalul Rusiei la 2.800 de unități. De asemenea, organizația a estimat că 8.500 de vehicule blindate și 10.000 de tancuri care datează din epoca sovietică erau depozitate.

Tanc rusesc FOTO Profimedia
Tanc rusesc FOTO Profimedia

Site-ul independent de informații open-source Oryx a documentat cu imagini video sau foto pierderile rusești de la începutul conflictului și a transmis că forțele Kremlinului au pierdut 1.458 de tancuri, inclusiv T-62, T-72, T-80 și T-90, acesta din urmă fiind cea mai avansată astfel de mașină de luptă a Rusiei. Din acest total, 854 au fost distruse, 55 au fost abandonate, 62 au suferit pagube și 517 au fost capturate de ucraineni.

Ca urmare a acestor pierderi, Rusia a fost nevoită să scoată din depozit tancuri și echipamente mai vechi, inclusiv T-62, care a fost introdus în serviciu în urmă cu 61 de ani.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite