Piese vestimentare care nu trebuie să-ţi lipsească din garderobă anul acesta FOTO
0Multitudinea de noutăţi în materie de vestimentaţie necesită o selecţie a elementelor relevate pentru moda acestui an. Editorii celor mai importante publicaţii de fashion au cernut trendurile până au rămas cele practice pentru garderoba oricărei pasionate de modă. De la pantofi cu platforme până la topuri senzuale din dantelă şi ţinute sport denumite generic „athleisure“, iată cele mai în vogă opţiuni
Nu este simplu să decizi ce va trebui să cumperi pentru a-ţi reînnoi anul acest garderoba, în aşa fel încât deciziile să fie potrivite cu stilul personal. Tocmai de aceea, simţul practic trebuie să primeze atunci când optăm pentru achiziţionarea unor piese vestimentare noi, fie ele piese de bază sau accesorii.
Un exemplu de la care se poate porni este faptul că rochia din catifea se numără, de asemenea, printre opţiunile la modă în 2017, dar nu se poate spune că o haină realizată din acest material pretenţios, greu de adaptat celor mai diverse ocazii, va reprezenta o alegere pe care vom avea prilejul să o purtăm prea des.
În schimb, un sacou cu umeri căptuşiţi, evidenţiaţi, care aduce aminte de stilul anilor ’80, este unul dintre elementele pe care le puteţi include printre noile achiziţii vestimentare. Va fi o piesă de bază a primăverii, clasică, pe care veţi putea să o combinaţi în zeci de feluri, atât pentru ţinute office, cât şi pentru ţinute casual sau sport-elegante, variante propuse de case de modă internaţionale precum Céline sau Balmain.
Ţinute cu mesaj direct
În garderobă trebuie să intre şi o pereche de pantofi eleganţi, sandale sau pantofi sport cu platformă atât de înaltă pe cât vă veţi simţi în siguranţă să păşiţi, recomandă editorii publicaţiei „Vogue“. Chiar dacă se păstrează şi anul acesta sneakersii în aproape orice combinaţie, platformele sunt un „must-have“, aşa cum sunt descrise în limbajul iubitorilor de modă. Pentru anul acesta, brandurile Proenza Schouler şi Louis Vuitton au propus modele comode,cu linii simple.
Anul în curs va fi unul al ţinutelor cu atitudine, cu mesaj direct, etalat prin intermediul sloganurilor sau anumitor cuvinte imprimate pe diverse elemente care alcătuiesc un outfit. Chanel a propus în colecţia de primăvară-vară pentru 2017 tricourile care vorbesc despre puterea sexului frumos, un exemplu grăitor fiind mesajul care spune negru pe alb „Ar trebui să fim toate feministe“.
Mesajele definitorii pentru street-style au fost promovate de brandul suedez Acne, în variante care fac trimitere spre muzică, sport şi alte preferinţe ale tinerilor.
Deşi un slogan nu va schimba lumea, este o modalitate de a lua atitudine. „Hainele imprimate cu mesaje se aseamănă cu distribuirea unui articol pe Facebook sau cu faptul că dai like unei opinii relevante în social media, iar designerii s-au inspirat din această zonă a noilor medii de comunicare online atunci când au realizat piese vestimentare care afirmă în mod direct anumite lucruri“, au subliniat criticii de modă pentru ediţia britanică a revistei „Vogue“.
Pantaloni comozi şi denim brodat
Pantalonii cât mai largi şi drepţi, care aproape se confundă cu o fustă lungă, sunt de asemenea o opţiune recomandată pentru garderoba acestui an. Există însă zeci de versiuni dintre care puteţi alege, în funcţie de materialele alese, culori, imprimeuri sau modele rezultate din imaginaţia creatorilor. Emilio Pucci şi Roksanda sunt numai două dintre brandurile care au propus astfel de modele purtabile în cele mai diverse ocazii.
Pentru că suntem la capitolul pantaloni, cei din denim sunt mai în vogă ca niciodată, dar numai dacă optăm pentru versiuni vintage, cu broderii complexe sau aplicaţii de dantelă, jeanşi prespălaţi, cu talie înaltă, ca modelele anilor ’80, versiuni interesante şi spectaculoase fiind propuse de Alexander McQueen.
Mânecile ample, supradimensionate, atât pentru rochii, cât şi pentru cămăşi, bluze, jachete şi pulovere, pot fi alegeri inspirate, la fel şi modelele cu un singur umăr sau care lasă ambii umeri dezgoliţi, prezente în colecţiile Acne şi Saint Laurent.
De la greenery la kaki şi roz
Cât despre culorile anului care tocmai a început, dincolo de nuanţa-vedetă anunţată de Institutul Pantone, respectiv „greenery“ sau verde proaspăt, nu trebuie să ignorăm gama de rozuri, de la cele pale propuse de casele Dior şi Valentino, la cele mai aprinse, marca Céline.
Nu există reguli în privinţa nuanţei pe care o veţi alege, aveţi grijă doar să o complimenteze pe cea a pielii dumneavoastră, este sfatul specialiştilor în vestimentaţie. La fel de prezente trebuie să fie şi nuanţele de kaki, definitorii în special pentru piesele vestimentare military, care sunt şi anul acesta opţiuni de bază. Paltoanele şi rochiile lungi, după modelul celor de la Burberry, ori jachetele şi cămăşile de inspiraţie cazonă pot fi elementele de bază ale unui outfit cu personalitate.
Athleisure vs. strălucire în ţinutele de zi
Stilul sport are în continuare priză la public, iar versiunea propusă de marii creatori de modă este cel elegant, numit „athleisure“, rezultat din combinaţia dintre „atletic“ şi „leisure“, termen definitoriu pentru ţinutele elegante de vacanţă sau colecţiilor de cruise.
Dior, Ellie Saab şi Versace au venit cu interpretări deosebit de elegante ale acestui nou stil sport, în care piesele pot duce cu gândul la ansambluri vestimentare de seară sau de cocktail.
Pentru că suntem la capitolul eleganţă, în 2017 avem libertatea de a include piese strălucitoare, cu glitter, din lame sau cu paiete în ţinutele de zi, iar Louis Vuitton este adeptul acestei abordări. O notă de senzualitate puteţi aduce combinând topurile de dantelă cu tricouri simple, albe sau negre, ba chiar purtate direct pe piele, lăsând talia dezgolită, după modelul foarte sexy propus de Giambattista Valli.
Dungi pentru toate gusturile
Măcar o haină cu dungi trebuie alăturată achiziţiilor vestimentare de anul acesta. Pot fi modele cu mix de culori sau alb-negru, dungi orizontale şi verticale, chiar purtate împreună, totul este ca ansamblul să fie plăcut ochiului, aşa cum s-a putut admira în colecţiile Balmain şi Proenza Schouler.
La capitolul accesorii, o geantă de mărime medie sau mini, dar obligatoriu cu mâner din lanţ, este necesară. Dior, Burberry şi Louis Vuitton sunt numai câteva dintre brandurile care au optat pentru astfel de modele, care au o notă de eleganţă aparte, indiferent dacă ţinuta este una office, elegantă sau sport.
Până şi ochelarii de soare pot avea acest detaliu, cu condiţia ca includerea lor în ansamblu să nu pară forţată.
Nu în ultimul rând, elementele din blană naturală sau artificială agăţate de genţi sunt în trend, chiar dacă pentru unii ar putea să pară o alegere infantilă sau nepotrivită unei persoane care a trecut de vârsta majoratului.