Mireasa în pantaloni şi rochiile sexy, alegeri pentru nunţile sezonului
0
Miresele renunţă la albul imaculat şi la alura inocentă a crinolinelor în favoarea rochiilor transparente, cu decolteuri adânci şi a ţinutelor din două piese, tendinţe prezente şi la ediţia de vară a Târgului „Ghidul Miresei“, eveniment desfăşurat la Bucureşti.
Chiar dacă miresele îşi doresc nunţi ca-n basme, rochiile de „prinţesă‟ nu mai au rolul principal în povestea lor. Sezonul 2015/2016 este al mireselor sexy şi cu atitudine, care preferă nuanţe perlate sau pastelate în loc de alb imaculat, în timp ce rochiile clasice, cu crinolină, au fost înlocuite de costume din două piese, volane ample, din voal, şi croieli îndrăzneţe.
Umerii dezgoliţi, spatele lăsat la vedere şi decolteurile adânci transformă în mare măsură imaginea miresei care devine, din fecioara neprihănită de odinioară, o adevărată ispită modernă. Deşi româncele sunt mai temperate în alegeri, designerii români prezenţi weekend-ul trecut la Romexpo, la ediţia de vară a Târgului Ghidul Miresei, au încercat să împace tendinţele internaţionale cu gusturile clientelor.
Transparenţă şi materiale preţioase
Colecţiile de primăvară-vară 2016 ale designerilori celebri, printre care Vera Wang, Monique Lhuillier şi Reem Acra, ies în evidenţă prin transparenţa materialelor . Prezentate în luna aprilie, în cadrul Săptămânii Modei pentru Mirese, colecţiile celor trei creatori au în comun şi materialele preţioase folosite. Broderiile din dantelă abia acoperă sânii în colecţia lui Acra, tulul de mătase de culoarea piersicii, bătut cu cristale, din colecţia semnată de Monique Lhuillier, dă un aer regal creaţiilor, în timp ce pânza transparentă din rochiile lui Wang aminteşte de desuurile sexy de interior.
Creatoarea canadiană Ines di Santo s-a remarcat graţie şiragurilor de perle lăsate să atârne leneş pe spatele şi umerii goi ai modelelor şi elementelor strălucitoare. Rochiile de tip sirenă, care evidenţiază talia şi şoldurile, au dominat colecţia de primăvară-vară 2016 a casei de modă.

Rochie Monique Lhuillier
Atât Carolina Herrera, cât şi Peter Copping, care şi-a făcut debutul lansând o colecţie de rochii de mireasă pentru casa de modă Oscar de la Renta, au fost ridicaţi în slăvi de editorii revistei „Vogue“. „Au venit cu interpretări noi, elegante, ale dantelei, materialul favorit al designerilor pentru rochii de mireasă. Modelele create de ei, cu stiluri distinctive, pun perfect în valoare silueta‟, a scris „biblia modei“ referitor la creaţiile celor două branduri.
În colecţia prezentată în aprilie la New York, semnată de Peter Copping, rochiile realizate din dantelă croşetată au lăsat la vedere trupurile modelelor, în timp ce eleganţa feminină a luat o direcţie neaşteptată în viziunea Carolinei Herrera, prin prezentarea costumului de mireasă format din sacou şi pantaloni.

Creaţie Ines Di Santo
Aceasta din urmă nu este însă singura casă de modă care a indrodus în colecţia de primăvară-vară 2016 costumul de mireasă. Modelul s-a regăsit şi în noua colecţie a brandului american Theia.
Rochii cu abdomenul la vedere
La rândul ei, modelul american Olivia Palermo, numită de „Vogue“ „una din cele mai populare mirese de pe internet de anul trecut‟, a fost o adevărată inspiraţie pentru casele de modă, care au început să creeze pe bandă rulantă rochii formate din două piese. Creaţia purtată de Palermo la propria nuntă, semnată de Carolina Herrera, a crescut interesul pentru astfel de ţinute de gală. Casa de modă Theia a prezentat, în colecţia de toamnă-iarnă 2015, un ansamblu vestimentar cu vedere la abdomen, format dintr-un top din dantelă şi o fustă simplă, cu trenă, perfectă pentru miresele cu un corp tonifiat. Aceeaşi casă de modă a ţinut cont de tendinţa amintită şi anul acesta, în colecţia de primăvară-vară 2016, unde a prezentat o piesă formată dintr-un top larg, fără bretele, şi fustă cu croială liberă.
Şi casa de modă Reem Acra a folosit acest tip de ţinută drept inspiraţie, prezentând în cadrul Săptămânii Modei pentru Mirese, un top din dantelă cu decolteu adânc şi o fustă cu croială tip sirenă.
Româncele nu mai vor alb imaculat
În ceea ce priveşte rochiile de mireasă, designerii români încearcă urmeze pe cât posibil tendinţele impuse de designerii străini. Zeci de case de modă autohtone şi-au scos „în lume‟ noile colecţii cu ocazia Târgului Ghidul Miresei, desfăşurat între 22 şi 24 mai.
„Colecţia de anul acesta este una complexă, dar cu rochii uşor de purtat şi uşoare ca şi greutate. Avem o gamă diversificată şi din punct de vedere cromatic, pentru că albul nu mai este chiar în topul preferinţelor‟, spune Arthur Dinu, director creativ Marie Ollie.

Rochie Marie Ollie
Potrivit Alexandrei Dumitriu, reprezentant al casei de modă Divine, româncele au anul acesta o afinitate pentru rochiile de inspiraţie vintage, cu un aer romantic. „În realizarea rochilor se folosesc materiale fine, precum tulurile de mătase, cu o textură grea, dantela, dar şi materialele suprapuse sau transparente. Albul imaculat nu mai este la modă, fiind înlocuit de nuanţele de bej, care oferă o notă diafană‟, a spus Alexandra.
Noua colecţie a Nataliei Vasiliev, unul din numele româneşti apreciate şi peste hotare, s-a adaptat tendinţelor internaţionale. Noua colecţia are la bază transparenţa, lejeritatea, fluiditatea şi eleganţa materialelor. Braţele goale şi materialele preţioase nu se demodează niciodată, în ceea ce priveşte linia adoptată de brandul Natalia Vasiliev.
Coroniţele şi inelele de flori, vedetele verii
În ceea ce priveşte vestimentaţia mirilor, cele mai căutate costume sunt cele cu sacoul cambrat, pentru că avantajează mai multe tipologii de corp. „Noi recomandăm sacorile bleumarin şi pantalonii negri din lână şi mătase naturală, iar în ceea ce priveşte încălţămintea, le propunem mirilor pantofii din lac şi cei semi-lăcuiţi‟, menţionează Mitu Carmen, reprezentant vânzări London Tailors.
Românii se ghidează după propriile gusturi şi în materie de ornamente pentru nuntă. Un aspect interesant, propunerile specialiştilor care se ocupă de decoraţiunile florale se extind anul acesta şi spre sfera accesoriilor.

Torturi „Dor de dulce”
„Încercăm să promovăm coroniţele şi inelele din flori, pentru că în momentul valsului, să zicem, mirele va avea cu siguranţă floarea în piept, dar mireasa nu are cum să ţină buchetul în mână. Şi-atunci este frumos să aibă o coroniţă pe cap sau un inel din flori pe deget‟, este de părere Diana Marinaş, reprezentant al florăriei „Casa de flori‟.
În materie de torturi, mirii au în minte mai întâi compoziţia, apoi designul. Cum de multe ori aceste aspecte se bat cap în cap, după cum spune Gabriel Diaconu de la cofetăria „Dor de Dulce‟, specialiştii trebuie să vină cu soluţii. „Ingredientele clasice nu sunt atât de uşor de stilizat. De exemplu, românilor le plac torturile însiropate, iar această compoziţie nu se pretează la foarte multe nivele de tort, pentru că baza, dacă este prea însiropată, riscă să se prăbuşească. Dar folosim diverse trucuri. Se fac torturi jumătate machetă, jumătate prăjitură, să se păstreze şi gustul, dar şi designul spectaculos‟, precizează Diaconu.