Creatoarea de modă Andreea Dogaru, comparată cu Alexander McQueen la Strasbourg  Fashion Days 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creaţiile Andreei Dogaru, designer român din noul val, au fost lăudate la festivalul internaţional de modă Strasbourg Fashion Days 2015, desfăşurat în Franţa. Românca a fost comparată cu renumitul designer Alexander McQueen, graţie colecţiei Lilith, prezentată în cadrul evenimentului.

Tânăra creatoare de modă Andreea Dogaru i-a surprins pe cei prezenţi de la Strasbourg Fashion Days 2015 cu cea mai nouă colecţie a sa: Lilith. Rochiile gotice au atras atenţia pasionaţilor de modă, dar şi criticilor prezenţi la eveniment, care au aplaudat creaţiile româncei. 

„Strasbourg Fashion Days 2015 a fost un succes şi mă onorează comparaţia cu incredibilul designer Alexander McQueen. Mă bucur că cea mai nouă colecţie a mea, Lilith, una dintre cele mai provocatoare de până acum, a impresionat persoane iconice din industrie,” a declarat Andreea Dogaru.

Strasbourg Fashion Days este un festival internaţional dedicat designerilor din întreaga lume. Evenimentul este, totodată, şi unul dintre cele mai importante din zona fashion, ediţia din acest an desfăşurându-se sub tema tema Fashion Love & Peace.

image

FOTO Facebook 

Andreea Dogaru este unul dintre designerii români care a intrat în industria modei în anul 2010. La scurt timp după la lansarea primei colecţii, în 2011, Andreea a primit distincţiile „Designerul anului în România” şi „Designerul cu cea mai rapidă ascensiune”. Ulterior, în 2013, Andreea Dogaru a primit şi premiul pentru „Cel mai bine cotat designer român" iar în 2014 a fost desemnată din nou ca fiind „Designerul anului”.

image

De-a lungul timpului, personalităţi precum Teo Trandafir, dar şi artişti internaţionali precum actriţele Erika Eleniak şi Michelle Rodriguez au îmbrăcat haine semnate Andreea Dogaru.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite