Francezul cu sânge corsican care a scris destinul României. A dus o viață aventuroasă și a transformat Franța într-o super putere europeană
0Omul care a făcut posibilă apariția statului român modern a trăit o viață de roman. Era nepotul marelui Napoleon Bonaparte, a fost revoluționar, conspirator, dizident, a făcut pușcărie politică și în cele din urmă a reușit să unifice pentru prima dată în istoria lor, două state moderne.
În ianuarie 1859, Moldova și Țara Românească se uneau într-un singur stat. Practic, acesta este momentul zero al construirii statului român modern. A fost fără îndoială meritul unei întregi generații de intelectuali și aristocrați români care au luptat, mai ales în plan diplomatic, pentru ca acest vis să devină realitate. Puțin cunoscut publicului larg este faptul că Unirea de la 1859, cu toată strădania lui Cuza, Kogălniceanu, Alecsandri, Costache Negri sau Brătianu, ar fi fost doar o cauză pierdută fără susținerea și implicarea unui personaj care a făcut istorie în Europa. Se numea Charles Louis Napoleon Bonaparte - era nepotul celebrul general și om de stat Napoleon Bonaparte - și a avut o viață de poveste. A rămas cunoscut în istorie drept Napoleon al III-lea, omul care a avut o contribuție decisivă la apariția pe harta Europei a două națiuni moderne: România și Italia.
Pribegiile unui tânăr revoluționar cu sânge de corsican
Charles-Louis Napoleon Bonaparte cunoscut mai târziu sub numele de Louis Napoleon și apoi Napoleon al III-lea, s-a născut la Paris pe 20 aprilie 1808. Tatăl său a fost Louis Bonaparte, fratele mai mic al celebrului general și împărat al Franței, Napoleon Bonaparte. Mama sa a fost Hortense de Beauharnais, singura fiică a soției lui Napoleon, Josephine de Beauharnais, din prima ei căsătorie cu Alexandre de Beauharnais. Charles Louis Napoleon a fost conceput ca moștenitor al lui Napoleon Bonaparte, prin intrigile Josephinei. Celebra concubină și mai apoi soție a lui Napoleon a propus această căsătorie a lui Louis și Hortense ca un mod de a-i asigura primului împărat al Franței, un moștenitor (n.r. era cunoscut faptul că Josephine se declara infertilă). Cu toate acestea nașterea lui Charles Louis Napoleon Bonaparte a fost marcată de controverse.
Hortense era notorie pentru infidelitățile sale și să bănuiește că de fapt Napoleon al III lea a fost făcut cu un alt bărbat. Majoritatea specialiștilor spun însă că cel de-al doilea împărat al Franței era fiul legitim al tatălui său și nepot al lui Napoleon Bonaparte. Copilul a fost botezat la Palatul de la Fontaibleau iar naș i-a fost chiar Napoleon Bonaparte și cea de-a doua sa soție, împărăteasa Marie-Louise. De altfel, la vârsta de șapte ani, Napoleon al III lea și-a cunoscut faimosul unchi în Palatul Tuileries din Paris. Napoleon l-a ținut în brațe pentru a vedea o paradă militară în desfășurare și au petrecut câteva zile împreună. Louis Napoleon și-a văzut ultima dată unchiul cu familia la Castelul Malmaison, cu puțin timp înainte ca Napoleon să plece în Bătălia de la Waterloo. După înfrângerea lui Napoleon, familia sa a plecat în exil și s-au stabilit în cantonul elvețian Thurgovia.
Chiar și așa, micul Louis Napoleon a primit o educație aleasă. La început în Germania, la Augsburg iar mai apoi, acasă, cu profesor particular. Datorită atașamentului său de cultura și educația germană, Napoleon al III lea va vorbi toată viața cu accent german. Din punct de vedere politic a fost influențat de profesorul său particular Philippe Le Bas, un republican convins, prieten apropiat al lui Robespierre, omul cu ghilotina. De la profesorul său, Napoleon al III lea a învățat istoria, dar și modelul de politică revoluționară care-i vor marca întreaga viață. La vârsta adolescenței, Louis Napoleon s-a mutat cu mama sa în Italia (n.r. părinții erau divorțați), la Roma. Aici familia Bonaparte avea o vilă, iar viitorul Napoleon al III lea a trăit o perioadă romantică, marcată de un progres cultural și educațional aparte. A învățat italiana, istoria Romei și explora frumusețea patrimoniului italian.
Aici s-a împrietenit cu ambasadorul francez, François-Rene de Chateaubriand, părintele romantismului în literatura franceză, cu care a ținut mereu legătura. La 20 de ani, Louis Napoleon era un tânăr educat, spiritual și galant, inițiat în arta seducției. Pornirile sale revoluționare, educația primită de la profesorul său La Bas, i-au modelat însă destinul. Louis Napoleon era un revoluționar și visa trezirea în conștiință a popoarelor, unificarea națiunilor. Tocmai de aceea, împreună cu fratele său mai mare, Napoleon Louis se alătură societății revoluționare secrete italienești „Carbonari” (n.r. Cărbunarii), care milita pentru eliberarea nordului Italiei de sub tutela austriacă. În 1831, pe când avea 23 de ani, frații Bonaparte s-au trezit vânați de trupele trimise de austrieci pentru a potoli răscoala carbonarilor. Cei doi frați au fugit în Elveția. Fratele mai mare al lui Napoleon al III lea i-a murit în brațe.
A fost răpus de rujeolă. În cele din urmă familia Bonaparte, cu tot cu mama sa Hortense, au ajuns la granița Franței. Hortense și Louis Napoleon au călătorit incognito la Paris. Vechiul regim, restaurat după moartea lui Napoleon Bonaparte, tocmai căzuse și a fost înlocuit cu un regim mai liberal al regelui Ludovid Filip I. Noul rege a fost de acord ca nepotul lui Napoleon Bonaparte să rămână la Paris cu condiția de a-și schimba numele. Acesta a refuzat și în cele din urmă a fost expulzat. Cu această ocazie, Louis Napoleon și-a dat seama că francezii erau încă fideli bonapartismului și ideii de imperiu francez.
Vârful de lance la bonapartismului și aventurile sale de roman
În Franța secolului al XIX lea a existat mereu o nostalgie bonapartistă. Erau destui care-l regretau pe Napoleon și măreția imperiului său. Tocmai de aceea exista o mișcare politică care urmărea restaurarea imperiului și aducerea pe tron a unui nou Bonaparte. Conform legii succesiunii stabilite de Napoleon I, fiul său era primul său moștenitor. Acesta era Napoleon al II lea, un personaj care a trăit departe de Franța, la Viena, cu titlul de Duce de Reichstadt. După moartea sa au urmat frații lui Napoleon, dar și copiii lor. Cert este că 1832, Louis Napoleon ajunge moștenitorul de drept al fostului imperiu francez. Automat este ales lider al bonapartiștilor. Tânărul cu apucături revoluționare se întoarce în Franța și încearcă să dea o lovitură de stat la Strasbourg prin care încearcă restaurarea imperiului. Lovitura de stat eșuează și este arestat. Pleacă în exil în Elveția.
Mai apoi, urmărit de guvernul francez, supărat că l-a scăpat din mână, fuge în America Centrală, în Mexic. Ulterior se refugiază la Londra. În 1840 mai încearcă o lovitură de stat. Eșuează și de această dată. Este condamnat la închisoare pe viață. Din spatele gratiilor desfășoară o importantă activitate politică, prin pamflete și eseuri, ajungând să fie bine cunoscut în Franța. În 1846, evadează ca-n filme și fuge din nou în Anglia. În urma revoluție din februarie 1848, regele Ludovic-Filip este detronat iar Franța devine republică pentru a doua oară. Louis Napoleon se întoarce în Franța încercând să se impună din nou. Guvernul provizoriu l-a văzut mai degrabă ca o amenințare, ca pe un agitator. Așa că Louis Napoleon a fost din nou alungat.
Nepotul lui Napoleon dacă era dat afară pe ușă intra pe geam. Dorea totul sau nimic. La alegerile prezidențiale din decembrie 1848 s-a înscris în cursă. Greutatea numelui său, imaginea total îmbunătățită l-au făcut să câștige alegerile. Louis Napoleon ajunge președinte ale Franței. Nu s-a mulțumit cu asta și pe 2 decembrie 1851 a dat o lovitură de stat și a primit puteri dictatoriale. Anul următor, pe 2 decembrie 1852, la 48 de ani de la încoronarea unchiului său, Louis Napoleon devine împărat al Franței sub numele de Napoleon al III lea. A restaurat imperiul francez.
Omul care a făcut Franța o super-putere europeană
Napoleon al III lea a impus din start un regim autoritar pentru a distruge opoziția și a controla dizidența. S-a răzbunat cumplit pe rivalul său, regele Ludovic-Filip. Adică l-a condamnat la închisoare pe viață, iar familiei fostului rege i-a interzis să mai dețină proprietăți în Franța. Garda Națională a fost reorganizată, iar profesorii de la universități care au fost împotriva sa au fost concediați. Ba chiar a interzis portul bărbii în rândul studenților pentru că o considera un simbol republican. Cu toate acestea, Napoleon al III lea a fost un dictator care a adus Franței o dezvoltare fără precedent. În doar două decenii a transformat-o din nou într-o super putere europeană, unul dintre cei mai importanți jucători pe scena geopoliticii continentale.
A investit totul în reconstrucția Franței, mai ales că aceasta suferise mult de pe urma războaielor napoleoniene, de pe instabilității politice. „Avem teritorii imense nearate de cultivat; drumuri de deschis; porturi de săpat; râuri de făcut navigabile; canale de terminat, o rețea feroviară de completat. Avem, în fața Marsiliei, un vast regat de asimilat Franței. Avem toate marile porturi ale vestului de conectat cu continentul american prin comunicații moderne, care încă ne lipsesc. Avem ruine de reparat, zei falși de dărâmat, adevăruri pe care trebuie să le facem să triumfe. Așa văd eu Imperiul, dacă Imperiul este restabilit. Acestea sunt cuceririle pe care le am în vedere, iar voi, cei din jurul meu, care, ca și mine, doriți binele țării noastre, sunteți soldații mei”, spunea Napoleon al III lea, francezilor, într-un discurs ținut în anul 1852. Și într-adevăr, pasionat de economie politică, Napoleon al III lea a reușit să investească masiv în industrie, comerț dar și în imperiul colonial francez.
În 1851, Franța avea doar 3500 de kilometri de cale ferată, față de Anglia care deținea peste 10.000 de kilometri. În urma politicii lui Napoleon al III lea, în 1870 Franța ajungea să aibă peste 20.000 de kilometri de cale ferată, legați de porturile franceze și de sistemele feroviare ale țărilor vecine, care transportau peste 100 de milioane de pasageri pe an. A construit porturi, canale, drumuri, bănci. A forțat industria franceză să devină eficientă și competitivă. A deschis țara către exporturi și legături comerciale multiple inclusiv cu Statele Unite. În timpul celui de-al doilea imperiu francez existau numeroase piețe, burse, târguri, expoziții tehnice, peste 18 companii feroviare, porturi industriale și comerciale.
Au fost create noi linii de transport maritim care conectau Franța pe mare cu SUA, America Latină, Africa de Nord și Orientul Îndepărtat. Până în 1870, Franța deținea a doua cea mai mare flotă maritimă din lume după Anglia. Napoleon al III-lea a susținut cel mai mare proiect maritim al vremii, construcția Canalului Suez între 1859 și 1869. Proiectul canalului a fost finanțat de acțiunile de la bursa din Paris. Totodată a fost încurajată reconstrucția Parisului. Primul magazin universal, Bon Marche, s-a deschis la Paris în 1852 într-o clădire modestă și s-a extins rapid, veniturile sale crescând de la 450.000 de franci pe an la 20 de milioane de franci.
Nu mai vorbim de investiții în educație și armată. Soldații francezi au fost dotați cu armament modern, dar și cu o logistică superioară. În urma participării la Războiul din Crimeea (1854-1856), Franța devine o super putere europeană. Napoleon al III lea a fost un jucător activ care dorea să mențină echilibrul european prin potolirea tendințelor expansioniste rusești. Ba chiar s-a implicat și în politica central-americană, intervenind în Mexic pentru recuperarea datoriilor.
Nepotul lui Napoleon, „amicul românilor”
Napoleon al III lea are o importanță crucială pentru istoria românilor. El este omul căruia i se datorează, în parte, unificarea Principatelor Române în anul 1859. După Războiul din Crimeea a susținut fățiș și prin toate mijloacele diplomatice unirea Moldovei cu Valahia. Evident, nu dintr-o simpatie aparte pentru români, ci din motive geopolitice. De exemplu, inițial Napoleon al III lea era dispus să dea Principatele Române pe mâna Austriei, în schimbul unificării unor provincii italienești. Ulterior a sesizat, convins și de o serie de diplomați străini, dar mai ales români, că unirea Moldovei cu Valahia reprezenta o prioritate. Principatele Unite, din punctul de vedere al lui Napoleon al III lea, ar fi reprezentat un stat-tampon în fața tendințelor expansioniste rusești, dar și un factor de echilibru în zonă. Nu trebuie să excludem nici simpatia aparte nutrită de Napoleon al III lea pentru mișcările de autodeterminare națională și unificare ale popoarelor.
„Majestatea Sa Imperială, care cel dintâi s-a pronunţat în favoarea Unirii Principatelor, va susţine această cauză neclintit, până la capăt, atâta vreme cât va fi conştient de faptul că ea reprezintă voinţa incontestabilă şi universală, dacă nu chiar unanimă, a poporului român chemat să îi ofere întregul său sprijin”, îi asigura pe revoluționarii români din exil, în 1856, ministrul francez al Afacerilor Externe, contele Alexandre Walewski.
Atât la Convenția de Pace de la Paris din 1856, dar și la Conferința de la Paris din 1858, Napoleon al III lea a susținut cauza românească. Ba chiar după falsificiarea alegerilor din Moldova, Franța amenința cu războiul. Napoleon al III lea s-a întâlnit pentru chestiunea românească și cu regina Victoria, la Osborne în 1857.
A fost obligat la concesii în detrimentul cauzei unioniste (adică să renunțe sa susținerea fățișă a unirii sub un principe străin), dar a obținut anularea alegerilor falsificate, un moment cheie în chestiunea românească. Tot Napoleon al III lea a susținut Principatele în momentele grele ale abdicării forțate a lui Cuza și l-a recomandat oamenilor politici români pe Carol de Hohenzollern, un rege providențial. Nu mai vorbim de faptul că românii au fost sprijiniți pe tot parcursul procesului de modernizare de către Napoleon al III lea, prin ambasadorii săi, mai ales în planul reformelor abordate de Cuza.
Sfârșitul celui de-al doilea mare Napoleon
Sfârșitul lui Napoleon al III lea a venit odată cu războiul cu Prusia. Cu o imagine aflată pe o bandă descendentă, împăratul francez s-a lăsat ghidat de orgolii și nu a apreciat corect forța Prusiei, ghidată cu mână de fier de marele Otto von Bismarck. A aruncat Franța într-un război care s-a sfârșit într-un mod umilitor atât pentru Napoleon al III lea, dar și pentru întreaga națiune. Francezii au fost spulberați de nemți. Parisul a fost cucerit iar regele Prusiei, s-a proclamat împărat al Germaniei în Palatul Versailles. Împăratul a fost luat prizonier după bătălia de la Sedan, pe 1 septembrie 1870 și închis într-un castel din Kassel. Pe 19 martie 1871 a fost eliberat și s-a stabilit la Chislehurst. A murit pe 9 ianuarie 1873.
Se încarcă comentariile...
