Duminica Floriilor, sărbătoarea sub ocrotirea salciei. Cine a fost Flora, nimfa care se găsește și în mitologia românească
0Momentul biblic când evreii din cetatea Ierusalimului au așternut la picioarele lui Iisus Hristos ramuri de finic, pentru a-l slăvi pe cel care l-a înviat din morți pe Lazăr, este sărbătorit de lumea creștină an de an în duminica dinaintea Paștelui.
Este duminică, dar nu orice duminică. Creștinii se îmbracă cu hainele bune și pornesc spre biserică. Purtând ramuri de salcie în mână, copii și bătrâni deopotrivă umplu vatra satului de culoare și de mirosul suav al florilor de primăvară. Este sărbătoarea Floriilor, pe care creștinii o serbează de peste 2.000 de ani. Indiferent dacă este o sărbătoare păgână, Floralia, dedicată zeiței romane Flora, sau una a creștinătății, și acum, oamenii cred că ramura de salcie sfințită la biserică le poartă noroc și îi fereşte de relele de peste an. Ramurile de salcie, binecuvântate de preot, reprezintă, în credința populară, biruința vieții asupra morții.
„Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului!“
Sărbătoarea a traversat veacurile, războaie mondiale, cataclisme și pandemii. Intrarea Domnului în Ierusalim sau Duminica Floriilor este sărbătorită în acest an împreună de creștinii ortodocși și catolici. Potrivit celor patru evangheliști Matei, Marcu, Luca și Ioan, după ce a săvârșit minunea Învierii lui Lazăr, Iisus a intrat în Ierusalim, unde oamenii erau la Templu pentru a sărbători Paștele, pe un asin. Cum mulțimea auzise de minunile sale, l-a întâmpinat cu osanale și ramuri de finic și de măslin, așternând pe drum hainele lor.
În scrierile creștine de început se vorbește de ramuri de finic, adică de palmier, dar cum această plantă nu crește în toate teritoriile unde s-a dezvoltat creștinismul, tradiția ramurilor de Florii s-a adaptat, iar locul finicului a fost luat de măslin sau de salcie. Pentru a-i da puteri sacre salciei, în credința populară românească se spune că în drumul său către locul unde era răstignit Iisus, Maica Domnului a fost ajutată să treacă o apă chiar de către o astfel de plantă, care a făcut o punte cu una din ramurile sale, în vreme ce toate celelalte au rămas nemișcate. Drept răsplată, Fecioara Maria a binecuvântat-o, iar preoții o slujesc în biserică, în Duminica Floriilor. În amintirea ramurilor de finic, care semnifică biruința vieții asupra morții, la sfârșitul slujbei se împart credincioșilor ramuri de salcie, binecuvântate de preot printr-o rugăciune specială.
Lăzărelul, obicei în amintirea celui înviat din morți
Floriile deschid Săptămâna Mare a Paștelui și sunt precedate de o altă sărbătoare însemnată, și anume Sâmbăta lui Lazăr, personaj biblic înviat din morți de către Iisus. „Conform legendelor, în panteonul românesc, acest Lazăr sau Lăzărel este un zeu autohton al vegetației, creat de imaginarul popular în amintirea lui. În ajunul Floriilor, în satele din Dobrogea de Nord, copiii merg cu Lăzărelul sau Lăzărița, un obicei străvechi, un fel de joc de-a moartea – nuntă în care colindătoarele sunt fetițe care oferă un spectacol alegoric al morții privită ca o nuntă. Una dintre fete chiar poartă podoabe de nuntă, mimând durerea provocată de moartea mirelui său, Lăzărel“, spune pentru „Weekend Adevărul“ dr. Cerasela Dobrinescu, șef Secție Patrimoniu Cultural Național la Muzeul de Artă Populară din Constanța.
De altfel, spune muzeograful, în amintirea momentului biblic al intrării Mântuitorului în Ierusalim după minunea învierii din morți a lui Lazăr, creștinii obișnuiesc să ducă la biserică ramuri de salcie pentru a fi sfințite. „Sărbătoarea Floriilor este considerată ca fiind a înfloririi salciei. Explicația venerării acestui copac rezidă însă și din vitalitatea extraordinară de care dă dovadă această plantă care se încăpățânează să crească în locuri mai puțin prielnice altor specii. Totodată, se spune că ramura sfințită de flori are o putere magică, un rol de apărare. Tocmai de aceea este dusă în biserică la slujba de Florii, iar apoi adusă acasă și va fi păstrată tot anul la icoana Maicii Domnului sau în locurile prag ale gospodăriei, pentru a feri familia și casa de furtună sau de incendii, pentru a opri bolile, pentru sporul semănăturilor, al gazdei, al stupilor, al animalelor și în general, așa cum spuneam, pentru tot ceea ce se considera că trebuie apărat“, explică Cerasela Dobrinescu.
Descântece cu salcie
Despre puterea pe care românii din vechime credeau că o are salcia sfințită sau mugurii ei, aflăm din scrierile vremii. „Mlădița de salcie de la Florii o ține țăranul după icoană și totdeauna vara, când e furtună, ia mlădița de după icoană și o pune în mijlocul casii, ca s-o ferească de trăsnet. Mulți umblă încinși tot anul peste mijloc, pe piele, cu o cunună de mlădițe dela Florii, pentru șale și pentru mușcătură de șarpe“, scria Elena Niculiță Voronca în „Datinele și credințele poporului român“ în anul 1903.
De la același autor aflăm că românii din trecut foloseau salcia și în descântece: „Prin Botoșani, cu stâlpările ce se dau în ziua de Florii poate să alunge o fată fecioară piatra. Când vine dela biserică, crenguța să n-o ducă în casă, dar să o puie afară sub streașina casei și să zică un descântec și când va vedea nourul să iea creanga și, în care parte va amenința ca să cadă, într-acolo se întoarce îndată nourul“.
Tot credința populară spune că, dacă pe foc se aruncă flori de salcie de la Florii, fumul acestora va împrăștia furtunile și „ploile mânioase“. „Alții, când văd că se apropie vreo grindină mare de sat, oraș, spun că e bine să iei mâțișoare sfințite, să ieși cu dânsele înaintea grindinii până ce nu apucă aceasta a trece pe hotarul satului și se rostește cuvintele întrebuințate la ajunuri, când postesc, ca să se poată opri, și cum ai făcut aceasta, grindina îndată apucă în alte părți“.
Salcia, leac de dragoste
În zona rurală se știe că salcia aduce noroc familiei, mai ales aceleia care este la început de drum. Oamenii obișnuiau să se lege cu ramuri de salcie în jurul mijlocului pentru a scăpa de dureri. Tot în scop benefic, medicinal, mugurii de salcie erau înghițiți de către copii pentru durerile în gât sau erau puși în trecut în scalda pruncilor, sau chiar pe mormintele morților pentru a le asigura acestora tihna. Se mai obișnuia ca din ramurile de salcie să se facă coronițe sau salbe, cercul fiind un simbol solar, iar tot ceea ce ține de soare este considerat a fi aducător de bine. Fetele păstrează această coroniță din salcie pentru că este bună ca leac de dragoste, ne mai spune muzeograful.
În jurul acestei plante, simbol al sărbătorii Floriilor, s-au născut și o serie de superstiții care se întâlnesc în satele dobrogene și nu numai. Se spune că de Florii nu este bine să te speli pe cap pentru că părul îți va deveni alb de tânăr. În săptămâna de dinaintea Floriilor nu se seamănă nimic, crezându-se că plantele nu vor avea rod. Fiind o sărbătoare dedicată florilor, creștinii plantau flori în grădină sau în ghivece sau le schimbau pământul plantelor pentru ca acestea să crească viguroase. Credința populară spune că dacă ramurile de măr sau vișin ce se pun în ziua de Sf. Varvară în oale cu apă vor înflori până în ziua de Florii, e semn de an bogat, conform „Credinți și superstiții ale poporului român“ culese de Artur Gorovei. În aceeași culegere aflăm că podgorenii legau câteva vițe-de-vie cu salcia de la Florii ca să fie ferită de piatră.
În Duminica de Florii, nu se lucrează. Cel care va trebălui prin gospodărie îi va merge rău tot anul, conform credinței populare. Începând cu această zi nu se mai mănâncă urzici pentru că se consideră că acestea ajung la maturitate, iar apoi urmează Săptămâna Patimilor, perioadă în care Iisus Hristos a fost lovit cu urzici apoi cu oțet și toate aceste alimente sunt interzise a fi consumate de creștini.
Dacă salcia este planta-vedetă în Duminica Floriilor, nici celelalte flori nu sunt mai prejos. „Se considera că florile au un suflet al lor. Cine culege flori în ziua de Florii trebuie să le ceară iertare, deoarece Floriile reprezintă ziua tuturor florilor“, spune muzeograful constănțean. Se spune că așa cum va fi vremea în ziua de Florii, așa va fi și de Paște. Deci avem și o previziune meteorologică în această zi care este una dintre cele mai importante sărbători din săptămâna premergătoare Paștelui.
Sărbătorile Floraliei, moștenire de la romani
De-a lungul timpului, cărturarii au încercat să afle dacă de Florii creștinii sărbătoresc intrarea lui Iisus în Ierusalim sau Floralia, luna aprilie fiind luna închinată zeiței Flora, o divinitate a florilor și a semințelor. De unde a provenit numirea de Florii pentru o sărbătoare în care n-au dat încă florile și când abia înmuguresc cele dintâi plante, se întreba istoricul Gheorghe Popa-Lisseanu în volumul „Romanica. Studii istorice, filologice și archeologice“, lucrare apărută în anul 1926. El considera că sărbătoarea populară a Florei păgâne se perpetuează în sărbătoarea noastră de la începutul primăverii, iar Floriile sunt și ele o moștenire directă de la romani.
Floarea a fost personificată de romani într-o nimfă, numită Flora, care era sărbătorită în cea mai frumoasă lună de primăvară, aprilie. Soția Zefirului era reprezentată ca o fecioară purtând pe cap o cunună, iar în mâini ținând mai multe buchete de flori gingașe. Cea mai frumoasă statuie a Florei a fost descoperită în termele lui Caracalla, care se numea „Flora Farnesă“. La Roma, zeița Flora avea două temple: unul în cartierul Sabin, iar celălalt lângă Circul maxim.
Sărbătoarea Florei era una specială, în care aveau loc numeroase jocuri publice, primele fiind documentate în anul 240 î.Hr. Din scrierile lui Ovidiu aflăm că până la această dată, oamenii își duceau nepedepsiți vitele lor la pășune pe ogorul satului. Asta până când edilii Publicius i-au amendat pe cei vinovați și din acești bani plătiți s-au instituit jocuri în onoarea Florei. De altfel, din anul 173 a rămas o monedă a familiei Servilia cu legenda „Floralia Primus“, pe o parte fiind reprezentat capul zeiței încununat cu flori.
Cele șase zile de sărbătoare
Cultul Florei a primit în decursul timpului mai multe modificări. Dacă inițial ea era confundată cu Venus, însă la fel de adorată, odată cu trecerea timpului, Floraliile au devenit imorale. Cultul Florei a fost substituit prin „cultul unei vestite curtezane, care și-a lăsat întreaga avere poporului cu o condițiune numai, ca în fiecare an să fie sărbătorită“. Cine putea fi curtezana? În Grecia, Afrodita-Venus a fost cea mai frumoasă dintre curtisane“, iar la Roma „Acca Larentia și Flora au trebuit să fi fost niște vestite curtisane“.
Sărbătoarea Floralia ținea șase zile: de la 23 aprilie, ziua aniversară a zeiței, până la 3 mai. Lumea se îmbrăca în haine albe și venea să asiste și să participe la evenimente din cele mai inedite: vânătoare de iepuri și capre sau la jocurile florale. „Cu ocaziunea aceasta se dădeau jocuri florale în circ. Jocurile se deosebesc de toate celelalte prin obscenitatea lor. Caracteristic acestor jocuri, care se serbau noaptea la lumină de facle, era și împrejurarea că poporul putea să pretindă ca femeile de pe scenă să se desbrace și să joace în pielea goală“. Cu timpul, sărbătoarea a cuprins toate provinciile, iar cultul Florei a fost înlocuit cu cel al Venerei, lăsând urme mai mult sau mai puțin în creștinism, conchide istoricul.
Pe grațioasa nimfă romană o regăsim inclusiv în basmele și cântecele noastre populare, sub numele de Ileana Cosânzeana, sau Calomfir, „Împăratul Florilor“. Într-o variantă mai veche a basmului Ilenei Cosânzene se vorbește despre „un prunc, începând a plânge la o jumătate de an după naștere, mamă-sa îi făgădui de soție pe fata lui Lin Rujulin, numită Lina Rujulina, care înverzește câmpurile, înfloare florile“. Într-un cântec de pe meleagurile transilvănene, Flora a devenit o „gingașe cicoare, zâna florilor, floarea zorilor, iubită de sfântul soare“.
Se încarcă comentariile...
