Pacienţi cu afecţiuni neuropsihiatrice, lăsați să aștepte câteva ore în soare în fața DGASPC Mehedinți
0Mai mulți pacienţi cu afecţiuni neuropsihiatrice au fost ţinuţi mai multe ore în soare, în faţa Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mehedinţi, din cauza unor probleme birocratice.

Secţia de Neuropsihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin în care aceștia au fost internaţi a intrat în reabilitare. S-a stabilit ca cei 12 pacienţi să fie mutaţi la un ONG din Bihor, în data de 16 iunie. Aceștia au fost preluați, fiind trimise dosarele medicale doar pentru cinci dintre ei.
Ceilalți șapte pacienți nu aveau documentele în ordine, astfel că organizaţia din Bihor i-a trimis înapoi în Mehedinţi, fiind lăsați în fața DGASPC Mehedinți. Iar persoanele au așteptat afară, în soare, timp de mai multe ore, fără ca cineva să ia vreo măsură.
După ce au fost ținuți în condiții improprii, având în vedere și afecțiunile de care sufereau, persoanele au început să facă scandal, fiind nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru a aplana scandalul, potrivit Actual Mehedinți. Ulterior, cei șapte pacienți au fost internați într-un alt Centru de Îngrijire și Asitență pentru Persoanele cu Dizabilități din subordinea DGASPC.
„În momentul în care Consiliul Județean a semnat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a secției, am fost puși în situația de a reloca pacienții. Cele 12 persoane au fost primite într-o casă patronată de un ONG. Au fost preluați de la noi în baza unui acord. Pacienții au fost transportați, în data de 16 iunie, la Bihor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, potrivit sursei citate.
Ministrului Muncii a cerut verificări în judeţele Mehedinţi şi Bihor
Cazul a ajuns și în atenția ministrului Muncii, Florin Manole, care a anunţat că a fost constituită o Celulă de criză la ministerul pe care îl conduce şi a cerut verificări în judeţele Mehedinţi şi Bihor.
„În calitate de ministru al Muncii îmi exprim revolta faţă de situaţia persoanelor cu dizabilităţi care au fost tratate inuman, în urma intrării în renovare a secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin. Am creat o celulă de criză la nivelul Ministerului Muncii care monitorizează situatia şi este în contact permanent cu autorităţile naţionale şi judeţene”, a transmis, joi, ministrul Muncii, Petre Florin Manole, într-o postare pe Facebook.
Acesta a precizat că a dispus ca AJPIS Mehedinţi şi AJPIS Bihor să efectueze controale în regim de urgenţă.
„Am cerut să se verifice dacă a existat consimţământul celor care deţin tutela persoanelor respective, ca acestea să fie transferate. Cele şapte persoane au fost duse iniţial la Spitalul de Urgenţă Drobeta Turnu Severin. După evaluarea medicală au fost transferate la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Şimian. Mă voi interesa constant de starea de sănătate şi condiţiile în care sunt îngrijite”, a mai transmis ministrul.
Anchetă la Spitalul Judeţean şi DGASPC Mehedinţi
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, a anunţat anchete pentru a stabili cum s-a ajuns ca pacienţii să fie trataţi inuman.
Acesta a dispus formarea unei comisii care să demareze o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin şi DGASPC Mehedinţi.
„Pe de o parte, este inuman ca persoane vulnerabile, aflate în grija unui furnizor de servicii sociale, să fie supuse unei asemenea traume şi să fie expuse unor riscuri grave pentru sănătatea şi siguranţa lor, aşa cum s-a întâmplat ieri. Consider acest gest absolut inacceptabil şi lipsit de empatie, iar comisia pe care am format-o va verifica aceste aspecte la nivelul DGASPC Mehedinţi. Vom analiza în detaliu modul în care s-a intervenit ieri pentru respectarea drepturilor acestor pacienţi având în vedere că se aflau exact în faţa instituţiei care se ocupă de protecţia persoanelor cu dizabilităţi”, a transmis preşedintele CJ Mehedinţi.
De asemenea, acesta vrea verificarea procedurilor prin care pacienţii care au fost externaţi din Secţia Neuropsihiatrie de la SJU Drobeta Turnu Severin au fost transferaţi către ONG-ul din Bihor.
„În data de 26 iunie, DGASPC Mehedinţi a primit solicitarea de transmitere a documentelor privind certificarea handicapului pentru cei 12 beneficiari preluaţi de ONG-ul respectiv. Pentru 5 dintre aceştia, documentele au fost transmise în timp util. Pentru ceilalţi 7, identificarea actelor a necesitat mai mult timp din cauza faptului că unele dintre aceste persoane se află în sistem de peste 20 de ani, iar documentele se aflau în arhive. Din păcate, în loc să se aştepte finalizarea acestor proceduri, reprezentantul ONG-ului a ales să îi transporte înapoi în judeţul Mehedinţi şi să îi lase la poarta instituţiei”, a mai transmis Georgescu.