Video Cum s-au umplut orașele României de stadioane. Sfârșitul marilor arene din comunism, clădite prin „muncă patriotică”
0Mii de români au muncit voluntar sau obligați de regimul comunist la construcția celor mai mari stadioane din România secolului XX. Locul vechilor arene este luat treptat de noi complexe sportive, în care sunt investite zeci de milioane de euro, dar mai puțină „muncă patriotică”.
Primul mare stadion din România, „23 August”, a fost construit la începutul anilor ’50, în timp record, într-o perioadă în care regimul comunist avea capacitatea de a mobiliza mii de oameni pentru astfel de proiecte.
Stadion construit cu muncă patriotică
„Acest stadion este remarcabil prin capacitatea sa de 80.000 de persoane, care, în timpul manifestărilor sportive și al Festivalului Internațional al Tineretului din august 1953, a ajuns până la 100.000. A fost construit în timp record, lucrându-se zi și noapte, de batalioane ale Direcției Generale a Serviciului Muncii (D.G.S.M.) și ale Ministerului Forțelor Armate (M.F.A.), muncitori și cetățeni ai Capitalei, obligați prin așa-zisa muncă voluntară să contribuie. Lucrările au fost facilitate de existența unei gropi naturale, în care a fost construit stadionul”, se arată într-o notă informativă a Agenției Centrale de Informații (CIA) a Statelor Unite, din 1954.
Mobilizarea pentru asemenea lucrări era posibilă datorită accesului regimului comunist la o forță de muncă ieftină, disciplinată și aflată sub control strict.
În urma unui decret emis în 1950, peste 500.000 de tineri, cu vârste între 18 și 26 de ani, considerați de regim „nevrednici să-și apere țara cu arma în mână”, au fost înrolați în detașamente de muncă organizate de Direcția Generală a Serviciului Muncii și trimiși să-și efectueze stagiul militar muncind în minerit, agricultură sau pe șantierele de construcții din întreaga țară.
Astfel de sarcini erau atribuite și tinerilor soldați din subordinea Ministerului Forțelor Armate, folosiți la rândul lor ca forță de muncă ieftină pentru marile proiecte ale regimului. La începutul anilor ’50, peste 500.000 de români făceau parte din forțele armate ale țării, aflate sub autoritatea Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne, potrivit unui raport CIA din 1955.
Alături de „Stadionul 23 August”, inaugurat în 1953 în vecinătatea marilor uzine ale Capitalei, cele mai importante stadioane din București în anii ’50 erau arena Dinamo, de pe Șoseaua Ștefan cel Mare, și stadionul „Locomotiva” din Giulești.
România s-a umplut de stadioane în anii ’60
În acea perioadă, peste 100.000 de copii și tineri din România practicau fotbalul, cel mai popular sport în acei ani, iar echipele de tradiție jucau în arene care puteau găzdui în tribune câteva mii de spectatori.
În prima divizie de fotbal a Republicii Populare Române (RPR), la mijlocul anilor ’50, activau cluburi precum: UTA Arad, Locomotiva București, Locomotiva Timișoara, Locomotiva Târgu Mureș, CCA București, Dinamo București, Flacăra Ploiești, Metalul Hunedoara, Știința Cluj, Știința Timișoara, ICO Oradea Mare, Dinamo Orașul Stalin (Brașov), Metalul Câmpia Turzii, Armata Câmpulung Moldovenesc și Progresul București.
În deceniile următoare ale regimului comunist, au fost construite stadioane în aproape toate orașele din România.
În anii ’60, infrastructura sportivă s-a dezvoltat odată cu extinderea orașelor muncitorești. Pentru locuitorii acestor centre industriale, meciurile de fotbal deveniseră una dintre puținele forme de recreere la sfârșit de săptămână.
Au fost inaugurate atunci stadioane cu cel puțin 10.000 de locuri în Craiova, Bacău, Hunedoara, Brașov, Sibiu, Timișoara, dar și în alte orașe aflate în plină dezvoltare industrială. De asemenea, au fost construite stadioane și în comune mai mari, situate în jurul unor exploatări miniere sau zone de interes economic strategic.
Un exemplu inedit este comuna Ghelari din județul Hunedoara (video), unde stadionul a fost construit pe culmea unui deal, deasupra satului și a minei de fier. Totuși, localnicii aveau temeri legate de stabilitatea terenului, în contextul extinderii galeriilor miniere subterane.
„De mulți ani, o parte din tribună a luat-o încet la vale, iar unii mineri glumeau, spunând că, dacă ține prea mult meciul, s-ar putea să îi găsească și pe ei, cu tot cu ea, în vale”, își amintea un localnic.
Stadionul care putea găzdui întreg orașul
În anii ’70, regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu a continuat investițiile de amploare în infrastructura sportivă. Au fost construite arene cu tribune pentru circa 20.000 de spectatori în orașe precum Cluj-Napoca, Drobeta-Turnu Severin, Buzău, Ploiești, Târgu Mureș, Suceava și Botoșani, dar și un stadion cu peste 30.000 de locuri în Medgidia.
„Construcţia stadionului din Medgidia a început în 1972, folosindu-se groapa de nisip a fostei cariere. Jumătate dintre gradene au fost plasate pe taluzul gropii, iar cealaltă jumătate pe umplutură. În jurul stadionului central au fost amplasate celelalte terenuri (fotbal, handbal, baschet, volei, tenis)”, informa revista Arhitectura, în 1978.
Stadioanele mari permiteau organizarea de mitinguri de amploare și parade grandioase, foarte apreciate de Nicolae Ceaușescu. Arena din Dobrogea devenea aglomerată mai ales în timpul vizitelor oficiale ale liderului comunist pe șantierul Canalului Dunăre–Marea Neagră. Atunci, muncitorii din zonă erau aduși cu miile pentru a participa la evenimentele coordonate de propaganda de partid.
„La sfârșitul vizitei de lucru a secretarului general al Partidului și președinte al Republicii, Nicolae Ceaușescu, pe stadionul modern al complexului sportiv din Medgidia a avut loc o amplă adunare populară, la care au participat peste 60.000 de cetățeni – constructori ai Canalului Dunăre–Marea Neagră, muncitori, tehnicieni și ingineri din unitățile industriale din Medgidia și Cernavodă, alături de familiile lor și de locuitori ai așezărilor dobrogene învecinate”, scria Scînteia, în 1980.
Baza sportivă din Ghencea, construită cu militari și voluntari
Unul dintre cele mai moderne stadioane ale anilor ’70 a fost construit în Ghencea, pentru clubul sportiv al Armatei – Steaua, a cărui echipă avea să obțină performanțe notabile în competițiile europene.
Colonelul Maximilian Pandele, președintele clubului Steaua la începutul anilor ’70, relata povestea apariției complexului sportiv din Ghencea. Începuturile sale datează din 1960, când, odată cu dezafectarea bazei sportive din Bulevardul Ilie Pintilie, sportivii clubului au primit un nou teren în cartierul Ghencea.
„La început a fost... câmp, bineînțeles. Apoi au venit oamenii: sportivi, suporteri ai clubului, cadre din garnizoana București, care au prestat, din proprie inițiativă, zeci de mii de ore de muncă pentru amenajarea terenurilor. Îmi amintesc că, fiind ofițer-elev la Academia Militară, veneam adesea împreună cu colegii mei pentru a da o mână de ajutor”, relata fostul colonel în 1971.
De-a lungul anilor, baza sportivă a fost transformată într-un mare complex sportiv. Parcelele din câmpul pus la dispoziție au fost convertite în terenuri de fotbal, handbal, tenis, rugby, piste de atletism, alei și alte construcții anexe.
„După cum se poate observa, accentul cade pe amenajările pentru fotbal, o disciplină care, în noile cartiere Ghencea, Militari și Drumul Taberei, are frumoase perspective de atragere a tineretului. Suprafața actuală (împrejmuită) a complexului este de 220.000 de metri pătrați”, adăuga colonelul.
Stadioanele anilor ’80
În anii ’80, criza economică și socială în care se afundase România nu a descurajat regimul Ceaușescu să continue extinderea infrastructurii sportive, chiar dacă noile construcții au fost mai puține decât în deceniile precedente.
În 1986, a fost inaugurat Stadionul „Victoria” din București, destinat echipei Victoria, care, până în ianuarie 1990, a reprezentat Securitatea comunistă. Tot în acea perioadă, Stadionul „23 August” (înlocuit de actuala Arenă Națională) a fost modernizat, iar în Scornicești, localitatea natală a lui Nicolae Ceaușescu, echipa FC Olt Scornicești beneficia de o arenă care putea găzdui 30.000 de spectatori, de aproape trei ori mai mulți decât populația orășelului din sudul țării.
Stadionul „Jiul” din Petroșani (video) putea găzdui, în anii ’80, aproape 30.000 de spectatori. Nicolae Ceaușescu l-a vizitat în 1982, la scurt timp după modernizarea sa, și a făcut o remarcă ironică în discursul adresat localnicilor, redat ulterior în presa vremii.
„Am auzit că aţi construit şi un nou centru sportiv, chiar prea scump şi cu unele nereguli, dar, din păcate, nu aveţi o echipă prea bună. Vedeţi, tovarăşi, chiar şi în sport nu e suficient să aveţi un complex sportiv foarte bun, trebuie să aveţi sportivi foarte buni. Chiar dacă terenul e mai prost, dacă aveţi sportivi buni, puteţi câştiga!”, declara acesta.
Stadioanele noi ale României
Cu timpul, numeroase stadioane din România au ajuns „piese de muzeu”, în timp ce echipele locale care le foloseau în trecut au devenit parte din istorie. Multe dintre aceste cluburi erau susținute de întreprinderile comuniste, care nu au mai rezistat tranziției la noile modele economice apărute după 1990.
În ultimii ani, mai multe arene din România au fost modernizate sau reconstruite complet, la standarde occidentale, prin investiții de zeci de milioane de euro.
Arena Națională din București, cel mai mare stadion din România, a fost inaugurată în 2011 și construită cu un buget de 235 de milioane de euro, devenind primul stadion din țară omologat la standardul de elită UEFA.
Alte stadioane importante construite în ultimele două decenii sunt: Stadionul Steaua (2021, 31.000 de locuri), Stadionul Arcul de Triumf (2021, destinat rugby-ului, dar omologat și pentru fotbal), Stadionul Rapid din Giulești (2022, 14.000 de locuri), Stadionul Municipal din Sibiu (2022), Stadionul Francisc von Neuman din Arad (2020), Cluj Arena (2011), Stadionul Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe (2021), Stadionul Ion Oblemenco din Craiova (2017), precum și arenele din Târgu Jiu, Târgoviște, Voluntari și Ovidiu.
Alte proiecte ambițioase vizează reconstrucția Stadionului Dinamo, a Stadionului Gheorghe Hagi din Constanța, a noului stadion al echipei Corvinul Hunedoara (video), a Stadionului Gloria Buzău și a noii arene din Timișoara, care va înlocui fostul „Dan Păltinișanu”. În următorii ani, orașele Brașov, Oradea, Alexandria, Pitești, Târgoviște, Slatina și Giurgiu vor beneficia și ele de stadioane moderne.
Se încarcă comentariile...
