Cercetătorii au descifrat, după 475 de ani, codul secret cu care regele Spaniei își scria epistolele
0În scrisoare se dezvăluie un complot din partea Franței pentru uciderea regelui Spaniei Carol al V-lea, relatează The Guardian.
O echipă de la laboratorul de cercetare Loria, din Franța, a reușit să descifreze scrisoarea scrisă în 1547 de împăratul Carob Cvintul, unul dintre cei mai puternici oameni ai secolului XVI către ambasadorul său în Franța, scrie digi24.ro.
Era o perioadă cu războaie și tensiuni între Spania și Franța, condusă la acea vreme de Francisc I, conducătorul renascentist care l-a adus pe Leonardo da Vinci din Italia.
Scrisoarea lui Carol către Jean de Saint-Mauris se afla în colecțiile bibliotecii Stanislas din Nancy. Cécile Pierrot, o specialistă în criptografie la laboratorul Loria, a auzit pentru prima dată de existența ei în 2019. După multe căutări, a reușit să o vadă în 2021. Scrisoarea care purta semnătura lui Carol Cvintul era misterioasă și total de neînțeles, a povestit ea.
După o muncă minuțioasă și asistată de tehnologie, Pierrot a găsit „familii distincte” de aproximativ 120 de simboluri folosite de Carol al V-lea.
„Cuvinte întregi sunt criptate cu un singur simbol”, iar împăratul a înlocuit vocalele care vin după consoane cu semne, a spus ea, adăugând că s-a inspirat probabil din arabă.
Cercetătoarea susține că regele a folosit și simboluri fără sens pentru a induce în eroare orice adversar care încerca să descifreze mesajul.
O altă scrisoare de la Jean de Saint-Mauris, în care destinatarul a mâzgălit o formă de cod de transcriere pe margini, a ajutat și ea la elucidarea misterului.
Desenclos a spus că se întâmplă „rar ca un istoric să reușească să citească o scrisoare pe care nimeni nu a reușit să o descifreze timp de cinci secole”. Mesajul „confirmă starea oarecum degradată” din 1547 a relațiilor dintre Francisc I și Carol Cvintul, care semnaseră un tratat de pace cu trei ani mai devreme, a spus ea.
„Relațiile erau tensionate între cei doi, cu diverse încercări de a se slăbi reciproc. Scrisoarea vorbește despre zvonuri despre un complot pentru asasinarea lui Carol, despre care se spunea că se pregătea în Franța”, a spus Desenclos.
Cercetătorii speră acum să identifice și alte scrisori între împărat și ambasadorul său, „pentru a avea un o imagine clară a strategiei lui Carol Cvintul în Europa”.