VIDEO Cum a fost decriptată o misterioasă criptogramă atribuită unei societăţi secrete germane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două pagini din cele 105 ale Codului Copiale
Două pagini din cele 105 ale Codului Copiale

Codul Copiale, unul dintre cele mai misterioase manuscrise din lume, care are aproximativ 75.000 de caractere şi a fost regăsit într-o universitate din Berlinul de Est la sfârşitul Războiului Rece, a fost decriptat.

Cercetătorii de la Universităţile California şi Uppsala, din SUA şi Suedia, s-au ocupat de spargerea codului care este atribuit unei societăţi secrete germane din secolul al XVIII-lea, reuşind să decripteze o parte din document cu ajutorul unui algoritm de detectare şi traducere. Oamenii de ştiinţă au lucrat împreună timp de câteva luni şi au reuşit să spargă codul după ce au studiat aproximativ 80 de limbi din întreaga lume.

Specialiştii au încercat să traducă textele izolând caracterele greceşti şi latine de simbolurile abstracte, dar munca lor a fost îngreunată de lipsa spaţiilor dintre cuvinte. Mai mult, deoarece Codul Copiale provine din Germania, ei au dedus că simbolurile abstracte ar putea fi aproximări ale caracterelor germanice. „Sunt fericit să aflu că softuri lingvistice ne pot ajuta să decodăm aceste criptograme istorice. Sper că tehnicile de decodaj ne vor putea ajuta să concepem programe mai bune de traducere", a spus unul dintre cercetători, Kevin Knight.

Primele cuvinte descifrate au fost „ceremoniile de iniţiere“ şi „secţiunea secretă“, iar oamenii de ştiinţă au reuşit până acum să afle componenţa a doar 16 pagini dintre cele 105 ale documentului. Potrivit presei internaţionale, Codul Copiale reprezintă un document care aparţinea unei societăţi secrete germane fascinată de oftalmologie.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite