Ce conținea tezaurul românesc trimis la ruși. Țara în care ar fi trebuit să ajungă inițial și cine a hotărât transferul lui

Tezaurul României a fost predat spre păstrare Rusiei într-un moment delicat al existenței statului român. Decizia a fost luată de oamenii politici ai vremii, presați de oficiali rușii, care de altfel doreau ca inclusiv armata română să fie sub control rusesc.

Lingouri de aur FOTO Adevarul

La finele anului 1916, Regatul României se afla într-o situație extrem de dificilă. Intrați în Primul Război Mondial, în vara aceluiași an, de partea Antantei, după numai câteva luni de lupte, românii au fost efectiv zdrobiți de armatele germane, în special. Cu o armată echipată în bătaie de joc, condusă prost în unele situații (cel mai bun exemplu a fost Turtucaia), România rămâne și fără capitala București. Populația, armata și administrația s-au retras în Moldova, singurul pământ românesc rămas neocupat.

Situația era foarte delicată. După un dezastru militar, România era în pragul unui dezastru social și economic. Bolile măcinau populația sărăcită și cu igienă precară, valurile de refugiați complicau și mai mult situația sanitară și economică, iar armata era la pământ. 

„Spectacolul drumurilor era de nedescris: bărbaţi, femei, copii, bolnavi, bătrâni, schilozi, pe jos, în trăsuri, în căruţe, călări, umblau în ploaie, pe vânt, pe frig, pe ninsoare. Unii adunaseră în grabă ce putuseră din avutul lor şi îl târau după ei. Alţii nu mai puteau înainta şi cădeau sleiţi de puteri şi lihniţi de foame de-a lungul şoselelor. Alţii mureau prin şanţuri şi trupurile lor descompuse erau lăsate în prada corbilor. Pe Iângă aceasta, exodul populaţiei civile se amesteca cu convoiurile armatei în retragere, soldaţii, grăbiţi să treacă spre a executa ordinele ce aveau, răsturnau tot ce le stătea în cale, se năşteau astfel învălmăşeli îngrozitoare, în depărtare se auzeau focurile inamicului, copiii ţipau, femeile plângeau, oamenii răcneau, ploaia nu mai înceta, gerul se înteţea, într-o parte un sat era bombardat, într-alta se vedeau flăcări de incendiu. Era o viziune de infern", scria I.G. Duca.

În aceste condiții au fost luate măsuri disperate care vor fi regretate mai târziu de autoritățile române. 

Cum erau să-și dea românii armata pe mâinile rușilor

Situația era deosebit de grea, iar autoritățile se gândeau serios cum să procedeze în cazul în care vor rămâne și fără Moldova, în contextul în care nemții pregăteau o nouă ofensivă. Armata germană era numeroasă și bine echipată, ajutată de austrieci, turci și bulgari în timp ce românii sufereau în urma înfrângerilor zdrobitoare. S-a luat în calcul inclusiv părăsirea Moldovei și trecerea autorităților, chiar și a Casei Regale, într-o altă țară. Singurul aliat disponibil în vecinătatea noastră era Rusia. Evident, rușii se grăbeau să sfătuiască autoritățile române să treacă pe teritoriul rusesc, să abandoneze Moldova și să lase armata română pe mâinile lor.

 „În genere, domnea în public credinţa că frontul nu va putea rezista și că, prin urmare, Moldova nu este decât o primă etapă a evacuării definitive spre Rusia”, preciza și Constantin Kirițescu.

Guvernul rus ne și pregătise deja un cartier general la Odessa. În acel context, Armata Română, dar și Guvernul ar fi fost la cheremul rușilor. În plus, toate ajutoarele primite de aliații francezi și englezi ar fi fost vămuite și controlate tot de țariști. Trecerea armatei și a autorităților române în Rusia ar fi fost un dezastru, mai ales că în 1917 a avut loc binecunoscuta Revoluție bolșevică. Practic, în acel moment, România ar fi încetat să mai existe. Atât Regele Ferdinand, cât și primul-ministru Ionel Brătianu au sesizat pericolul și au refuzat categoric.

„Și-au dat seama că autorităţile de la Petrograd urmăreau subordonarea Armatei române celei ruse”, preciza Constantin Stan.  

O decizie greu de luat

Dacă oferta rusească de a se muta cu totul în Rusia a fost refuzată de autoritățile române, când a venit vorba de tezaurul național lucrurile au stat cu totul  altfel. Tezaurul național, esențial de altfel pentru economia întregii țări a fost adus la Iași, înainte de capitularea iminentă a Bucureștiului. Responsabilii cu finanțele țării erau însă îngrijorați, mai ales că războiul mergea prost, existând și posibilitatea capitulării Iașiului și implicit pierderea tezaurului.

„ Stocul metalic al băncii, garantând întreaga circulaţie a biletelor de bancă,trebuie să fie apărat cu mare băgare de seamă și nu se poate afirma cu toată liniștea că stocul metalic al băncii este în orice caz asigurat la Iași. S-ar impune poate trebuinţa de a se lua și de la Banca noastră Naţională precauţiuni, asigurând stocul metalic într-o ţară străină”, preciza la finele lui 1916, Emil Costinescu, ministrul de Finanțe al României.

De altfel, exista deja exemplul Franței, care își transferase, preventiv, tezaurul în Statele Unite ale Americii. Prima variantă luată în calcul de Brătianu a fost transferul tezaurului românesc, gestionat de BNR, în Anglia. Drumurile nesigure, calea lungă și prin teritorii inamice, au fost considerați factori de risc inacceptabili. Așa a fost luată în calcul predarea spre păstrare a tezaurului în Rusia, singurul aliat apropiat.

Ionel Brătianu era însă circumspect, mai ales că ministrul rus Aleksandr Mossoloff devenise insistent și prea interesat de acest transfer.

Situația era însă presantă, iar autoritățile române au cedat în fața insistențelor rusești. Victor Antonescu și ministrul Aleksandr Mossoloff au semnat protocolul de predare-primire, cu clauze precise, printre care obligativitatea Rusiei de a păstra integritatea tezaurului, încheiat în trei exemplare.

Tezaurul urma a fi trimis în Rusia, însoțit de trei reprezentanți ai Băncii Naționale a României.  Rușii priveau tezaurul românesc și ca o garanție a menținerii alianței cu Rusia țaristă, dar și de a face așa cum spun ei.

„M-am dus la Brătianu pentru a discuta cu el această problemă. Fără a se opune propunerii mele, el considera totuși transferarea aurului intempestivă și cerea să se mai aștepte, să nu se dea dovadă de prea multă grabă. I-am explicat atunci că soluţionarea acestei probleme nu mai poate suferi amânare, căci la Cartierul Imperial începea să se acrediteze ideea că se comisese o mare eroare atunci când se luase hotărârea ca linia frontului nostru să se prelungească și în România. Aceia care deplângeau acum intervenţia ghinionistă în război a României se temeau de noi complicaţii care ar putea să apară. Expedierea aurului românesc în Rusia era menită să strângă și mai mult legăturile de alianţă dintre cele două ţări ale noastre și sosirea întăriturilor rusești va fi astfel mult ușurată”, preciza ministrul Molossov. 

Peste 90 de tone de aur trimise în Rusia 

Pe 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniștri a autorizat transferul tezaurului în Rusia.

„Ministrul Rusiei la Iaşi, generalul A. Mossoloff, care înlocuia pe domnul Poklewsky Koziell chemat în ţară pentru un concediu mai îndelungat, comunicase prin nota nr. 148 din 11 decemvrie 1916 ministrului de Finanţe român că este autorizat telegrafic să semneze protocolul relativ la încărcarea într-un tren special a tezaurului Băncii Naţionale, adăugând că guvernul rus garantează integritatea lui atât în timpul parcursului, cât şi pe tot timpul cât depozitul va rămâne la Moscova”, se arată în lucrarea lui Mihail Romaşcanu ”Tezaurul român de la Moscova”, din 1934.

Tezaurul urma să fie trimis în două tranșe, cu garnituri de tren care urmau să ajungă la Kremlin. Primul transport a plecat în luna decembrie a anului 1916 din gara Iași. În vagoane se aflau peste 300 de milioane lei aur, în monede și lingouri, dar și bijuteriile Reginei Maria, evaluate la peste șapte milioane de lei aur. 

„Valoarea totală a tezaurului în aur efectiv compus din monete diferite şi lingouri era de 314.580.456,84 lei aur. În afară de tezaurul Băncii Naţionale se mai încărcase a treia zi (14/27 decembrie 1916) în vagonul nr. 225.692 I-O B, încă două casete conţinând bijuteriile M.S. Regina Maria şi a căror valoare era de 7.000.000 lei aur. Casetele purtau sigiliile Băncii Naţionale şi toate erau intacte”, arată Mihail Romaşcanu în aceeași lucrare.

Cel de-al doilea transport a avut loc pe 18 iulie 1917. Era vorba despre încă 24 de vagoane pline cu valori ale Băncii Naționale, bunuri de patrimoniu, dar și ale altor instituții publice. Valoarea oficială era de 1.594.836.721,09 din partea BNR, dar și de încă 7.5 miliarde lei aur, partea celorlalte instituții. Vagoanele conțineau și obiecte de artă valoroase, dar și tezaurele de la Pietroasele, Turnu Măgurele, rhytonul de argint de la Poroina, obiecte religioase medievale din aur și argint, bijuterii vechi, tablouri de Nicolae Grigorescu și multe altele.

Încă de la început, transferul tezaurului părea de rău augur, vagoanele fiind luate cu asalt de soldații ruși, fiind nevoie de intervenția brutală a cazacilor pentru ca acestea să treacă cu bine către Kremlin.

Întregul tezaur a fost depozitat la Kremlin, parțial în Sala Armelor, parțial în depozite. Tezaurul românesc era echivalentul a 93 de tone de aur, dintre care aproximativ 91 de tone de aur fin.

Odată cu revoluția bolșevică din toamna lui 1917, Rusia devine țară comunistă și iese din Primul Război Mondial, pe care-l denunță drept imperialist. Odată cu unirea României cu Basarabia, comisarul pentru Afaceri Externe, Lev Troţki, anunţa ruperea relaţiilor diplomatice cu România. Cu această ocazie, este confiscat și tezaurul României. Au fost două importante retrocedări parțiale în anii 30 și 50, dar grosul tezaurului a rămas la Moscova.