Cauzele care au dus la dezastrul de pe Titanic. Materiale de proastă calitate pentru voiajul bogătașilor peste ocean

Pe 15 aprilie 1912, vasul britanic de pasageri „Titanic” se scufunda în apele Atlanticului de Nord, în urma coliziunii cu un iceberg. În jur de 1457 de pasageri au murit. Specialiștii au analizat cauzele care au dus la producerea tragediei. 

Vasul „Titanic” FOTO Adobestock

Pe data de 14 aprilie 1912, R.M.S. Titanic, un vas uriaș plin cu pasageri, pleca din portul Southampton, Marea Britanie, cu destinația New York, Statele Unite. La bordul său se aflau peste 2200 de oameni, inclusiv simplii imigranți care călătoreau la clasa a treia, dar și miliardari cazați în condiții de lux. Pe 15 aprilie, la ora 2.20, după aproape cinci zile de călătorie, Titanicul se scufunda provocând una dintre cele mai mari tragedii maritime din istorie.

Este acel faimos Titanic a cărui poveste a devenit subiectul unui film de Oscar, dar și a numeroase alte producții cinematografice, creații literare, studii și vânători de epave și comori. Dincolo de tragedia bine cunoscută și de povestea prezentată în multiple variante, specialiștii, cu ajutorul inginerilor, au încercat să identifice cauza care a dus la producerea tragediei, dincolo de coliziunea laterală cu icebergul. O navă uriașă, cu dotări tehnologice de top pentru acele vremuri, s-a scufundat în numai două ore și 40 de minute, ruptă efectiv în două. 

Momentul zero: impactul cu icebergul

Titanicul era un vas de pasageri uriaș. Avea 230 de metri lungime, 25 de etaje și cântărea peste 46.000.000 de kilograme. Era construit cu o tehnologie ce includea 16 compartimente etanșabile, în partea de jos, ce puteau fi sigilate în cazul în care carena era străpunsă și inundată. Constructorii dădeau asigurări că este un vas imposibil de scufundat. Chiar și în cel mai disperat caz, vasul ar fi trebuit să plutească cel puțin trei zile până să se scufunde, timp în care orice navă martitimă ar fi putut ajunge pentru a salva pasagerii. Ei bine, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg pentru Titanic.

În noaptea dinspre 14 către 15 aprilie, Titanicul gonea în Atlanticul de Nord pentru a stabili un nou record de viteză în cursele de pasageri transatlantice. Și asta în condițiile în care au fost primite numeroase avertizări privind barierele de ghețari și prezența icebergurilor,  bucăți imense de gheață, plutitoare, pe jumătate scufundate. În jurul orei 23.40, în timp ce majoritatea pasagerilor dormeau, în fața Titanicului apare un iceberg uriaș. Frederick Fleet și Reginald Lee, cei aflați de cart în punctele înalte de observație au observat silueta întunecată a icebergului ieșind în fața navei. Au alertat de urgență căpitanul și restul echipajului. Deși motoarele au fost imediat puse în marșarier iar cârmaciul a virat maxim stânga, Titanicul a „șters” cu partea dreaptă icebergul, provocând fisuri în carenă, sub și deasupra liniei de plutire. 

Vaporul imposibil de scufundat, rupt în două

În cel mai scurt timp, apa a pătruns cu forță în șase dintre cele șaisprezece compartimente sigilate din carenă.

„Pe măsură ce apa s-a repezit în partea de tribord de la prova navei, Titanicul a început să se încline în jos, în față și ușor spre dreapta. Cu toate acestea, spatele (sau pupa) navei avea trei elice mari și grele. La fel ca o pârghie, dacă „placa”( n.r. corpul navei) nu este suficient de puternică, atunci când o parte devine extrem de grea, iar celălalt capăt este împins în jos, „placa” se rupe. Exact asta s-a întâmplat cu Titanicul. Partea din față a navei a început să se scufunde în apă, ducând la ridicarea pupei deasupra liniei de plutire. Când vasul a ajuns la o înclinație de 45 de grade, presiunea pe partea centrală a Titanicului a depășit limita materială a oțelului. Titanicul aproape s-a rupt în două la mijloc”, precizează specialiștii de la Simscale.

Titanicul s-a rupt în două și s-a scufundat la numai două ore și 40 de minute de la coliziunea cu icebergul. Partea din față a navei s-a scufundat prima, urmată de pupa. Având în vedere specificațiile tehnice și asigurările date de compania constructoare, se pune întrebarea de ce s-a scufundat Titanicul? Mai ales atât de repede.

Oțelul a cedat în condițiile de mediu

Una dintre cele mai mari expediții de cercetare a Titanicului a avut loc în anul 1991 și a fost numită Imax. Cu această ocazie au fost recuperate bucăți din metalul utilizat pentru construirea Titanicului. Acestea au fost cercetate la Institutul Oceanografic de la Bedford din Halifax, Canada. Specialiștii de la Instiut și-a dat seama că, de fapt, unul dintre motivele tragediei Titanicului a fost oțelul prea casabil. Sau, mai precis, au fost utilizate materiale prea de proastă calitate pentru un voiaj în Atlanticul de Nord.

Conform analizelor efectuate, inclusiv niturile de fier au cedat, în urma coliziunii cu bucata enormă de gheață. Așa cum arată Robert Gannon într-un material din anul 1995, intitulat „What Really Sank the Titanic”, au fost îndeplinite concomitent trei condiții catastrofale pentru uriașul vas de pasageri. Pe de o parte, oțelul de proastă calitate predispus „fracturii fragile” dar și compoziția chimică a acestuia, iar de cealaltă parte temperatura scăzută a apei. Pe scurt, nava a impactat icebergul la viteză mare, chiar și în condițiile în care a fost inversată rotația paletelor de la elice, apa era foarte rece iar conținutul de sufluri a oțelului, din care era făcută carena Titanicului, era mare. Toate aceste trei condiții au dus la acest dezastru. În urma testelor de laborator s-a constatat că un oțel de bună calitate, folosit astăzi, în asemenea condiții de impact și temperatură se deformează. În schimb, oțelul folosit pentru construcția Titanicului, la temperaturile din Atlanticul de Nord și la impactul cu icebergul a devenit efectiv casabil şi s-a rupt în două. Inclusiv martorii de la bord au auzit un zgomot ca o pocnitură puternică. Era momentul când carena Titanicului a cedat.

Steve Hill, în lucrarea „The Mystery of the Titanic: A case of brittle fracture?”, vorbește despre probleme mari de calitate a oțelului utilizat la fabricarea Titanicului. El se bazează pe determinările chimice, pe fragmente luate din corpul epavei. Analizele indică faptul că oțelul Titanicului avea un nivel ridicat de oxigen și sulfuri adică era semi-cuprat, cu nivel scăzut de carbon. Nivelul ridicat de sulfuri perturbă structura granulară a oțelului ducând la o creștere a fragilității, iar atunci când sulfurile sunt amestecate cu magneziul în structura oțelului se formează șiruri de sulfură de magneziu care acționează ca „autostrăzi” pentru propagarea fisurilor. Același studiu menționat precizează că oțelul folosit pentru construcția Titanicului avea un conținut prea mare de sulfuri, chiar și pentru începutul de secol XX. 

O greșeală de proiectare

Pe lângă calitatea slabă a oțelului, care, în condițiile de mediu, a dus la ruperea efectivă a navei, Titanicul avea și câteva greșeli de proiectare. Cea mai evidentă și considerată unul dintre factorii dezastrului a fost compartimentarea de siguranță a carenei. Mai precis, partea de jos a Titanicului era împărțită în șaisprezece compartimente care puteau fi ușor sigilate pentru ca în cazul în care ceva străpunea carena și provoca fisuri nava să poată rămâne pe linia de plutire. Această inovație îi făcea pe constructorii Titanicului să spună că nu poate fi scufundat. Aceste compartimente, după cum observă specialiștii de la Simscale, erau sigilate contra pătrunderii apei, dar numai pe orizontală. În cazul impactului cu icebergul, apa a umplut primele compartimente sigilate și s-a revărsat pe deasupra și în celălalte provocând scufundarea prorei.