Câștigătorii premiului Nobel care s-au născut în România. Ce origine aveau și pentru ce au fost distinși cu aceste prestigios premiu
0Cinci persoane născute în România au reușit să obțină prestigiosul premiu Nobel de-a lungul timpului. Unul dintre aceștia a fost însă considerat controversat. Majoritatea au primit premiul pentru activitate șțiințifică, doar unul fiind obținut pentru literatură.
România se află pe locul 31 la nivel mondial, din 83 de țări, după numărul de premii Nobel obținute de-a lungul timpului. Oficial, țara noastră are patru laureați ai premiului Nobel, majoritatea în domeniul științific. Aceștia sunt Stefan Hell, Elie Wiesel, George E. Palade și Herta Muller. Practic, România se află în prima jumătate a clasamentului mondial privind numărul de laureați ai premiului Nobel.
„Pentru cel mai mare beneficiu adus omenirii”
Premiul Nobel a fost acordat pentru prima dată în anul 1901 și era oferit pentru cinci categorii sau domenii de activitate: fizică, chimie, fiziologie sau medicină, literatură și pace. Din 1968 a fost acordat și cel de-al șaselea premiu, cel pentru Științe Economice, înființat de Banca Centrală a Suediei în memoria lui Alfred Nobel. Între 1901 și 2025, cele cinci Premii Nobel și Premiul pentru Științe Economice (din 1969) au fost acordate de 627 de ori unui număr de 1.012 persoane și organizații. Cinci persoane și două organizații au primit mai mult de un Premiu Nobel. Aceste premii sunt administrate de Fundația Nobel și acordate în conformitate cu principiul „pentru cel mai mare beneficiu al omenirii”. Fiecare laureat primește o medalie de aur de 14 karate, o diplomă și un premiu în bani. Începând cu anul 2023, premiul are o valoare de 11 milioane de coroane suedeze, echivalentul a peste un milion de dolari.
Acest premiu este acordat pe baza testamentului lăsat de Alfred Nobel, un chimist, om de afaceri și inventator suedez care a trăit între 1833 și 1896. Este faimos pentru inventarea dinamitei, însǎ are brevetate peste 355 de invenții importante, printre care și cauciucul artificial. Inventarea și fabricarea dinamitei i-a adus însă o avere considerabilă. Prin intermediul ultimului său testament, semnat la Clubul Suedez-Norvegian din Paris, pe 27 noiembrie 1895, a lăsat moștenire 94% din averea sa pentru a înființa premiul care-i poartă numele. Mai precis, a lăsat echivalentul a 150 de milioane de euro pentru înființarea fundației care oferea premiile tuturor celor care în domeniul lor de activitate aduc „cel mai mare beneficiu omenirii”. Cele cinci categorii de bază ale premiului au fost lăsate de Alfred Nobel, prin testament. În anul 1897, executorii testamentari, Ragnar Sohlman și Rudolf Lilljequist, au format Fundația Nobel pentru a avea grijă de avere și pentru a organiza acordarea premiilor.
Primul Nobel pentru România
Primul premiu Nobel obținut de un român a fost cel al lui George E. Palade, un biolog de geniu. Acesta a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1974, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve. Premiul a fost acordat pentru inovațiile sale în microscopia electronică și fracționarea celulară. A pus bazele biologiei celulare moleculare moderne iar cea mai notabilă descoperire a sa au fost ribozomii reticulului endoplasmatic, în anul 1955. Paladi s-a născut la Iași, într-o familie de profesori, în anul 1912. Tatăl său preda filosofia iar mama sa preda științele la liceu. După ce a terminat liceul, Palade a urmat cursurile Facultății de Medicină Carol Davila din București. În 1940, tânărul Palade și-a luat și doctoratul în medicină, pentru ca mai apoi să rămână ca profesor al Universității din București. În anul 1946, George E. Palade a plecat în Statele Unite ale Americii pentru studii post-doctorale. În timp ce îl asista pe Robert Chambers în Laboratorul de Biologie al Universității din New York, l-a întâlnit pe profesorul Albert Claude.
Ulterior, a ajuns să lucreze alături de acesta la Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale. Sesizând situația din România, mai ales după instaurarea regimului comunist, dar totodată având și toate condițiile pentru a se dedica studiului, biologul român a decis să rămână definitiv în Statele Unite. În 1952, Palade a devenit cetățean american. Pe continentul american a lucrat la Institutul Rockefeller și a fost profesor la Facultatea de Medicină a Universității Yale și la Universitatea din California, San Diego. Palade a fost profesor de medicină rezident în cadrul Departamentului de Medicină Celulară și Moleculară, precum și decan pentru afaceri științifice în cadrul Facultății de Medicină din La Jolla, California.
Datorită calităților sale, a fost multipremiat la nivel internațional, primind, în 1986, inclusiv Medalia Națională a Statelor Unite în domeniul biologiei, mai ales pentru „descoperirile de pionierat ale unei game de structuri fundamentale, extrem de organizate, în celulele vii”. A fost membru al Academiei Naționale de Științe din Statele Unite și al Academiei Române.
Doi romani cu origini germane câștigători ai Premiului Nobel
Pe lista laureaților Nobel născuți în România se află și doi români cu origini germane. Este vorba despre Stefan Hell și Herta Muller. Stefan Hell a primit premiul Nobel pentru chimie în anul 2014 pentru dezvoltarea microscopiei fluorescente cu super-rezoluție. Este unul dintre directorii Institutului Max Planck de Științe Multidisciplinare din Göttingen şi al Institutului Max Planck pentru Cercetări Medicale din Heidelberg. Stefan Hell s-a născut în 1962 într-o familie romano-catolică de șvabi (n.r. etnici germani) bănățeni din Arad. A urmat școala primară în localitatea natală iar mai apoi a învățat la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara. În 1978 a emigrat împreună cu familia în Germania de Vest, tatăl său fiind inginer iar mama profesoară. Familia Hell s-a stabilit în orașul german Ludwigshafe.
Hell a absolvit Universitatea din Heidelberg în 1981 și apoi a obținut doctoratul în fizică în 1990, fiind un pasionat al științelor exacte. După doctorat, Hell a devenit un cunoscut inventator mai ales în domeniul microscopiei. A lucrat la îmbunătățirea rezoluției în adâncime în microscopia confocală, care a devenit ulterior cunoscută sub numele de microscopul 4Pi. Hell a lucrat și în cadrul Laboratorului European de Biologie Moleculară din Heidelberg, unde a reușit să demonstreze principiile microscopiei 4-Pi. Ulterior, a lucrat ca lider de grup științific la Universitatea din Turku (Finlanda), ca cercetător invitat la Univesitatea din Oxford, iar din 2002 a devenit director al Institutului Max Planck pentru Chimie Biofizică din Göttingen. Aici a înființat departamentul de Nanobiofotonică. Pe scurt, un cercetător de top la nivel mondial. Odată cu invenția și dezvoltarea ulterioară a microscopiei cu epuizare a emisiilor stimulate și a metodelor de microscopie conexe, el a reușit să demonstreze că se poate îmbunătăți substanțial puterea de rezoluție a microscopului cu fluorescență, limitată anterior la jumătate din lungimea de undă a luminii utilizate.
Tot din comunitatea șvabilor bănățeni s-a distins și Herta Muller, laureată a Premiului Nobel pentru literatură în anul 2009. Herta Muller este romancieră, poetă și eseistă distinsă cu premiul Nobel pentru operele sale literare recunoscute și apreciate la nivel mondial. Cărțile sale au fost traduse în peste 20 de limbi, fiind remarcată mai ales pentru lucrările sale care descriu efectele cumplite ale terorii comuniste și regimul opresiv al lui Nicolae Ceaușescu. Herta Muller a scris mai ales în limba germană, dar are și numeroase lucrări în limba română. Unul dintre cele mai apreciate romane ale sale este „Îngerul Foamei”, în care sunt înfățișate aspecte crunte ale deportării germanilor din România în gulagurile sovietice, în primii ani ai comunismului românesc. De altfel, Herta Muller a fost o adversară înverșunată a comunismului și a totalitarismului pe care l-a simțit pe propria piele. Muller s-a născut pe 17 august 1953 la Nichițdorf, în județul Timiș. Provenea dintr-o familie de șvabi. După război, tatăl a lucrat ca șofer de camion iar mama a fost deportată într-un lagăr de muncă, la Novo-Gorlovka, pe teritoriul Ucrainei.
Herta Muller a urmat cursurile Universității din Timișoara, urmând studii de germanǎ și literatură română. În perioada facultății a intrat într-un grup de scriitori și intelectuali șvabi din Timișoara numit „Grupul de Acțiune Banat”. Acest grup era considerat reacționar de comuniști iar Herta Muller a intrat în atenția Securității. După terminarea facultății a refuzat postul din învățământ dar a lucrat ca traducătoare la întreprinderea Tehnometal și ca profesoară suplinitoare la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara. A debutat literar în anul 1982, cu volumul „Ținuturile Joase”, fiind însă puternic cenzurată de comuniști. În 1984, manuscrisul necenzurat a fost publicat și în Germania Federală, ceea ce i-a adus Hertei Muller un verdict cumplit din partea autorităților comuniste: nu mai avea voie să publice. A fost urmărită de Securitate iar în 1987 a reușit să emigreze în Germania de Vest, alături de soțul ei de la aceea vreme, Richard Wagner. În Germania s-a impus ca o scriitoare foarte talentată, fiind acceptată în 1995 în Academia Germană pentru Limbă și poezie. Au urmat trei propuneri pentru Premiul Nobel pentru Literatură din partea guvernului german. În 2009 a câștigat Nobelul.
De la o copilărie și o adolescență pe muchie de cuțit la premiul Nobel
Al patrulea câștigător al premiului Nobel născut pe teritoriul României a fost cunoscutul Elie Wiesel. Acesta s-a născut în România, la Sighetul Marmației, pe 30 septembrie 1928, într-o familie evreiască. De-a lungul vieții a fost scriitor, profesor, activist politic. A scris 57 de cărți în franceză și engleză. Cea mai cunoscută este „Noaptea”, în care descrie experiențele sale ca prizonier în lagărele naziste de la Auschwitz și Buchenwald. Ca activist politic, Elie Wiesel a devenit un vorbitor obișnuit pe tema Holocaustului și a rămas un apărător ferm al drepturilor omului de-a lungul vieții sale, pledând pentru dreptate în numeroase cauze din întreaga lume. A fost profesor de științe umaniste la Universitatea din Boston, unde a fost creat Centrul „Elie Wiesel” pentru Studii Iudaice, în onoarea sa.
Nu în ultimul rând, Elie Wiesel a fost membru fondator al consiliului de administrație al Fundației pentru Drepturile Omului. Pentru munca sa, a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1986. Cea mai cutremurătoare perioadă a vieții sale este cea a prigoanei antisemite din anii celui de-Al Doilea Război Mondial, o experiență care l-a marcat profund și a reprezentat un important motor în lupta lui Elie Wiesel pentru diferite cauze umanitare. Povestea cruntă a chinurilor lui Elie Wiesel a început în anul 1944, atunci când Germania Nazistă a ocupat Ungaria în cadrul operațiunii „Măsura” și a început epurarea populației evreiești și în Transilvania de Nord-Vest. Familia lui Eli Wiesel a fost dusă într-unul dintre cele două ghetouri înființate la Sighet. În mai 1944, au fost duși în lagărul de concentrare de la Auschwitz. La sosire, mama și sora mai mică au fost omorâte în camerele de gazare. Elie și tatăl său au fost trimiși în tabăra de muncă forțată. Ulterior, a fost transferat, alături de tatăl său, la Buchenwald.
Elie Wiesel a fost salvat după ce Armata a Treia Americană a eliberat lagărul pe 11 aprilie 1945. Tatăl său a murit cu doar câteva zile înainte. Orfan, subnutrit și măcinat de disperarea că a supraviețuit în timp ce familia sa a murit în lagăr, Elie Wiesel a avut totuși puterea să meargă înainte. După ce a stat o perioadă într-o formă de plasament, Wiesel a călătorit la Paris, acolo unde a învățat franceza, a studiat literatura, filosofia și psihologia la Sorbona. A trăit și s-a educat într-o companie intelectuală extrem de selectă. A ascultat prelegeri ale filosofului Martin Buber și ale existențialistului Jean-Paul Sartre. Ulterior, avea să se stabilească în Statele Unite.
Se încarcă comentariile...
