Aventurile senzaționale ale adevăratului „Om de fier”. Faptele de arme ale unuia dintre cei mai de temut războinici ai Europei

„Omul de fier” a existat cu adevărat. Se numea Götz von Berlichingen, a trăit acum câteva secole în urmă și a fost unul dintre cei de temut războinici ai Evului Mediu. A petrecut 47 de ani pe câmpul de luptă și a fost primul luptător care a beneficiat de o proteză funcțională. 

Götz von Berlichingen FOTO wikipedia

De-a lungul istoriei au existat personaje excepționale, fie prin faptele de arme, fie prin aportul adus umanității prin intermediul științelor, artei sau descoperirile geografice. Și ca să fim sinceri, războinicii au avut mereu o faimă aparte. Unii au fost supraevaluații, alții semilegendari sau inventați de-a dreptul.

Au fost însă și războinici care au fascinat generații întregi. Unul dintre aceștia a fost Götz von Berlichingen, supranumit și „Cavalerul cu Mână de Fier” sau efectiv „Omul de Fier” al Renașterii. Götz a fost unul dintre cei mai de temut luptători ai Evului Mediu și cel mai faimos cavaler german al secolului al XVI lea. Faima pe care a dobândit-o în cei 47 de ani petrecuți pe câmpul de luptă, ca mercenar și comandant de lefegii, a devenit sursă de inspirație pentru dramaturgi și romancieri de-a lungul secolelor. Viața sa a fost aventuroasă și plină de întâmplări care de care mai neprevăzute. A fost inclusiv primul războinic care a reușit să depășească o dizabilitate cu ajutorul unei proteze. 

Un adolescent pasionat de meseria armelor în serviciul împăratului

Götz, sau pe numele său complet Gottfried von Berlichingen zu Hornberg s-a născut în anul 1480  într-o familie nobilă din Württemberg, o regiune din sud-vestul Sfântului Imperiu Roman de neam germanic. 

Götz von Berlichingen a venit pe lume într-o perioadă tulbure, în care conflictele dintre nobili și orașele rivale făceau ravagii în sudul Germaniei. În plus, reprezentanții Casei de Habsburg, cei care controlau practic Sfântul Imperiu Roman de neam germanic, erau într-un conflict deschis cu elvețienii. Habsburgii doreau să pună stăpânire pe cantoanele din Alpi și să-și extindă dominația în toată zona alpină pentru a face legătura cu posesiunile lor din nordul Italiei. Crescut în focul războaielor,  Götz a devenit un copil pasionat de arme și lumea marțială. Îl ajuta și fizicul. Era înalt și voinic. La vârsta de 17 ani avea deja fizicul unui tânăr de 25 de ani. De altfel aceasta a fost și vârsta la care Götz von Berlichingen a primit botezul focului.

A plecat la război cu oamenii de pe domeniu în slujba Habsburgilor, care aruncaseră Sfântul Imperiu Roman într-un război dur împotriva Confederației Elvețiene. Era așa numitul Război „Război Suab” pentru că în conflict s-au implicat și statele germane din Liga Suabă. Practic acest război s-a iscat din cauza încercărilor împăratului romano-german Maximilian I de Habsburg de a impune o reformă imperială (înființarea Curții Supreme de Justiție) și de a-și extinde controlul asupra teritoriilor elvețiene, ceea ce ar fi limitat autonomia Confederației. De asemenea, au existat numeroase conflicte locale de frontieră între populația din Suabia și cea din cantoanele elvețiene. Deși doar un adolescent, von Berlichingen a dovedit calități extraordinare. Deși Sfântul Imperiu Roman de Neam Germanic a suferit înfrângeri în fața Confederației Elevețiene, Götz s-a remarcat ca un mare talent pe câmpul de luptă.

Tocmai de acea este luat imediat de Frederic I, margraf de Brandenburg-Ansbach, în serviciul său. În 1498, a luptat din nou în armatele împăratului romano-german Maximilian I, participând la acțiuni în Burgundia, Lorena și Brabant, precum și în Războiul Suab din anul următor. Până la vârsta de 20 de ani Götz participase deja la zeci de bătălii și devenise un războinic experimentat. Cu un fizic impunător, cu o pricepere aparte în mânuirea spadei grele de luptă, Götz își intimida adversarii. În plus, avea și un curaj nebun. Avea să petreacă 47 de ani pe câmpurile de luptă ale Europei și să poarte sute de bătălii. Se spune că s-a bătut și în numeroase dueluri. În autobiografia sa, von Berlichingen spune că 15 dueluri le-a dat în nume propriu, pentru chestiuni de onoare. Altele câteva zeci le-a purtat pentru prieteni sau pentru a tranșa rezultatul unor bătălii, pentru a se evita vărsarea de sânge inutilă. Se spune că putea să-și decapiteze oponentul cu o singură lovitură de spadă. 

Un cavaler al norocului și o companie de temut

Pe la 20 de ani, von Berlichingen, așa cum am precizat, participase deja la câteva zeci de bătălii importante și numeroase alte încleștări armate mai mici. Un rebel din fire și un tânăr însetat de faimă și avere, Götz a renunțat să-l mai servească pe împărat sau pe nobili și să aștepte până când aceștia îi vor găsi un nou război în care să lupte. Așa că și-a înființat propria companie de mercenari. Erau un fel „The Expendables” ai Renașterii, cu luptători aleși pe sprânceană. Puțini, dar foarte experimentați. Un soi de trupă de șoc, capabilă să înfrunte armate întregi. Uriașul Götz von Berlichingen, deși încă un puști, a fost ales comandant al companiei.

Avea în subordinea sa inclusiv războinici cu 10-15 ani experiență pe câmpurile de luptă ale Europei. Alături de mercenarii săi a făcut o adevărată avere vânzându-și serviciile diverșilor duci, margrafi (conți ce stăpâneau zone de frontieră) și baroni. Cine dădea mai mult, era servit. Timp de 12 ani viața sa a fost o adevărată aventură, trăită pe muchie de cuțit, la asedii, jafuri, atacuri, dueluri și războaie între nobili, între nobili și orașe sau chiar între burgurile germane. Götz nu s-a sfiit să devină și tâlhar de codru atunci când avea propriile dispute sau interese. De exemplu, în 1512, în apropierea orașului Forchheim, din cauza unei dispute îndelungate și aprige cu orașul Nürnberg a atacat un grup de negustori care se întorcea de la marele târg de la Leipzig. Pe o parte i-a omorât, pe alții i-a cruțat dar i-a lăsat fără mărfuri și bani.

Auzind acest lucru, împăratul Maximilian a plasat Berlichingen (domeniul lui Götz) sub o interdicție imperială iar cavalerul german a fost declarat proscris . A fost iertat abia în 1514,  când a plătit o „cauțiune” de 14.000 de guldeni pentru a fi ridicată și interdicția de pe domeniile sale. Götz nu a renunțat însă la obiceiurile sale. Impulsiv și războinic, împreună cu temuta sa companie, în 1516, într-o dispută cu Principatul Mainz, Berlichingen și mercenarii săi sa au organizat un raid în Hessa, capturându-l pe Filip al II-lea, Conte de Waldeck. L-au dus la loc sigur într-unul dintre castele cavalerului german și au cerut o răscumpărare de 8.400 de guldeni. Familia îngrijorată a plătit destul de rapid suma cerută. Aventurile sale l-au purtat prin tot Imperiul Romano-German și chiar dincolo de granițele sale. Götz era să-și piardă de mai multe ori viața. De exemplu, în 1519, când împreună cu oamenii săi s-a înrolat în slujba lui Ulrich, Duce de Württemberg, care se afla în război cu Liga Suabă.

Von  Berlichingen a făcut parte din rândul apărătorilor orașului Möckmühl, în timpul unui asediu al armatelor Ligii Suabe, dar în cele din urmă a fost forțat să predea orașul, din cauza lipsei de provizii și muniție (săgeți, ghiulele). A fost ținut prizonier și în cele din urmă predat cetățenilor din Heilbronn, un oraș pe care îl atacase de mai multe ori. Evident, aproape a fost făcut bucăți de orășenii revoltați dar a fost salvat, in extremis, de  cavalerii din compania sa, Georg von Frundsberg și Franz von Sickingen, care au obținut în mod miraculos eliberarea în 1522, după trei ani de prizonierat. Evident, eliberarea a fost scump plătită. Ultimele mari aventuri a lui Von Berlichingen au fost campania din 1542, împotriva lui Suleyman Magnificul, celebrul sultan otoman, sub conducerea împăratul romano-german, dar și invazia imperială în Franța, din 1544. 

„Omul cu braț de fier”, primul războinic cu proteză

Götz Von Berlichingen a fost poreclit „omul cu braț de fier” sau „omul de fier” după ce a suferit o rană extrem de gravă în timpul unei bătălii. Mai precis, în 1504, în timpul Războiului de Succesiune de la Landshut, Berlichingen și armata sa de mercenari au luptat pentru Albert al IV-lea, Duce de Bavaria. În timpul asediului orașului Landshut, o ghiulea de tun i-a aruncat spada în brațul drept forfecându-l. Pentru a-i salva viața, medicii vremii au fost nevoiți să-i taie brațul de la încheietura mâinii. Avea doar 24 de ani și cariera sa militară s-ar fi putut opri acolo. 

Brațul de fier al cavalerului german FOTO wikipedia

Götz nu era omul care să renunțe. A învățat să lupte cu stânga și totodată a căutat fierari capabili să-i confecționeze un braț funcțional din metal. Prima mână de fier era un dispozitiv mai simplu, despre care se spune că ar fi fost fabricată de un fierar local și un meșter specializat în realizarea șeilor. Ulterior, a găsit un fierar care să-i realizeze o adevărată operă de artă. Cu această mână protetică, cavalerul german era capabilă să țină obiecte, de la un scut sau frâie până la o pană. Ambele mâini de fier sunt expuse astăzi la Burg Jagsthausen. Cu mâna de fier, Götz Von Berlichingen a luptat chiar mai bine decât înainte câștigând o faimă de neegalat.

După anul 1540 și numeroase alte aventuri, von Berlichingen s-a întors la castelul său din Hornberg și a trăit tot restul vieții în pace. A murit pe 23 iulie 1562, la 82 de ani. Von Berlichingen a fost căsătorit de două ori și a avut trei fiice și șapte fii. Până la moarte, Götz Von Berlichingen și-a scria autobiografia.

Descoperite în secolul al XVIII-lea, aceste manuscrise au inspirat figuri marcante ale culturii universale. Printre aceștia se numără Johann Wolfgang von Goethe, care a dedicat o piesă de teatru vieții personajului, dar și scriitori precum Jean-Paul Sartre sau John Arden. De asemenea, povestea a stat la baza unor compoziții muzicale semnate de Havergal Brian și Paul Dukas.