Ororile asasinatului lui Mihai Viteazul. Duşmanii i-au tăiat capul cu propria sabie şi au vrut să-i dea trupul neînsufleţit la câini

Mihai Viteazul

Mihai Viteazul a murit în plină glorie, la un an după ce reuşise să devină "domn al Ţării Româneşti, al Transilvaniei şi al Ţării Moldovei". Unirea realizată a fost motivul asasinatului. A fost omorât în dimineaţa zilei de 19 august 1601 la Câmpia Turzii, din ordinul generalului italian Basta.

Pe tot parcursul domniei sale, marele Mihai Viteazul a urmărit unirea celor trei provincii româneşti. În anul 1599, după victoria de la Şelimbăr, Mihai Viteazul a reuşit să unească Transilvania cu Ţara Românească. După lupta cu armata lui Ieremia Movila, domnul Moldovei, pe care l-a învins, Mihai Viteazul şi-a văzut visul cu ochii şi a devenit, la 27 mai 1600, ''Domn al Ţării Româneşti, al Transivaniei şi al Moldovei''.

Faptul că a reuşit, într-un context politic intern şi extern tulbure, să devină primul domnitor al celor trei Ţări Româneşti unite, i-a atras duşmani. Potrivit cronicilor vremii, unirea a fost motivul uciderii domnitorului. Până la unire însă, Mihai a mai fost victima unei tentative de asasinat pe vremea când era ban al Craiovei. Vitejiile sale stârniseră invidia domnitorului Ţării Româneşti, Alexandru Vodă, care a dispus uciderea sa. 

Tentativa de asasinat este descrisă de Nicolae Bălcescu în "Românii supt Mihai Voievod-Viteazul": "Sosind în locul unde trebuia a primi moartea, gâdea, cu satârul în mână, cu inima crudă, cu ochii sângeroşi, se apropie de osândit. Dar când aţinteşte ochii asupra jertfei sale, când vede acel trup măreţ, acea căutatură sălbatică şi îngrozitoare, un tremur groaznic îl apuca, ridica satârul, voieşte a izbi, dar mâna îi cade, puterile îi slăbesc, groaza îl stăpâneşte şi, trântind la pământ satârul, fuge printre mulţimea adunată împrejur, strigând în gura mare ca el nu îndrazneşte a ucide pe acest om. Nimeni nu se mai gasi care să vrea a lua locul gâdei. Mulţimea văzu în această întâmplare un semn ceresc, prin care Dumnezeu voia păstrarea acestui om, şi un glas detunător de milă şi iertare scăpă din peptul acelii gloate. Boieri şi popor, luară pe osândit în mijlocul lor şi, înaintea voievodului, cerură iertare. Vrând-nevrând, domnul fu silit a-i dărui viaţa".

Unirea i-a atras moartea

Unirea realizată de Mihai Viteazul nu a fost văzută cu ochi buni de habsburgi, care nu voiau să renunţe la Transilvania, nici de Iermia Movilă, care nu dorea să cedeze Moldova, şi nici de nobilii maghiari. Faptul că i se dorea moartea nu era un secret pentru voiedod. În 1600, cu puţin timp înainte de asasinat, voievodul mărturisea într-o scrisoare preluată de cronicarii vremii. "Cardinalul îmi trimite sol ca eu să-mi părăsesc ţara, pentru că nici el, nici moldovenii, nici chiar turcii nu erau multumiţi şi nici nu voiau să rămân în Ţara Românească. Până ce nu-mi vor arunca pământ peste ochi, nu voi înceta să lupt cu turcii. Nu-mi las nimănui ţara şi moşia până ce nu mă vor smulge de acolo târându-mă de picioare”.

I-au tăiat capul cu propria sabie

Pe 19 august, ziua rămasă în istorie drept ziua asasinatului lui Mihai Viteazul, voievodul se afla la Câmpia Turzii. Peste tabăra lui Mihai descinsese neanunţată oastea generalului italian Georgio Basta, aflat la conducerea forţelor habsburgice. Prezenţa neprevăzută a acestuia n-a picat bine voievodului român, care a decis să despartă oastea sa de cea a generalului. Gestul a fost primit ca unul de nesupunere şi folosit ca pretext pentru arestarea voievodului român acuzat de nesupunere faţă de imperiu.

În dimineata zilei de 19 august 1601, având ordin de la generalul Basta, soldaţii germani au venit să aresteze voievodul român. Ordinul dat de italian viza arestarea, dar şi uciderea, în caz de nesupunere. Luat prin surprindere, Mihai Viteazul s-a opus, iar în clipa în care a pus mâna pe spadă a fost decapitat. 
 

Momentul asasinatului este descris astfel de cronicarul Szamosközy: ”După ce Basta şi-a orânduit oastea în mare linişte, trimis-a trei sute de valoni şi nemţi asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuţeală au şi înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva, a pus mâna pe Mihai zicând: eşti prins. Mihai i-a zis: Ba!, şi cu aceasta puse mâna pe sabie s-o scoată. Un valon, ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia, căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i-au târât trupul din cort şi a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care cal murise tot atunci, şi astfel a stat capul acolo mult timp”.

Versiuni diferite ale cronicarilor

Unele cronici pun mâna criminală chiar pe seama generalului Basta care ar fi tăiat el însuşi capul voievodului român. "Nelegiuitul Basta l-a ucis cu viclenie şi pe neaşteptate, fără niciun motiv. Numai din invidie profundă l-a ucis pe acest domn renumit, celebru, de care se temea însuşi sultanul.”

Există versiuni diferite în legătură cu ceea ce s-a întâmplat cu trupul lui Mihai după asasinare. Se spune că Basta ar fi ordonat ca trupul să fie dat la caini. Alte cronici vorbesc despre faptul că trupul rămas fără cap şi fără mâna stângă a fost abandonat pe câmp: "Trei zile corpul decapitat si fără mâna stânga a rămas în ţărână, până ce un român milos l-a îngropat creştineşte”.

Capul lui Mihai Viteazul a fost luat de catre fratii Buzeşti şi dus la Mănăstirea Dealu, unde a fost îngropat sub o lespede cu inscripţia "Primului întregitor de neam glorie nemuritoare".