Atrocitățile fără seamăn ale țăranilor conduși de Horea, Cloșca și Crișan. După secole de oprimare au măcelărit tot ce le-a ieșit în cale
0Marea răscoală țărănească din 1784, din Transilvania, a fost marcată de atrocități cumplite. Atât din partea autorităților, dar și a răsculaților. Scenele descrise sunt desprinse parcă din filmele horror, cu capete tăiate, oameni mutilați și execuții medievale.
În anul 1784, în Transilvania habsburgică, izbucnea una dintre cele mai puternice răscoale țărănești. Deși condusă de Horia, Cloșca și Crișan, trei iobagi români, răscoala a avut un caracter social și mai puțin etnic, fiind implicați atât iobagi sau țărani unguri, dar și secui. Țăranii s-au ridicat la luptă sătui de opresiunea nobilimii maghiare, de îngrădirea drepturilor și de tratamentul absolut inuman la care erau supuși zi de zi. Deși s-a petrecut în plin epocă iluministă, marcată de o dezvoltare a culturii și drepturilor civile, răscoala țăranilor din Transilvania a fost marcată de atrocități de-a dreptul medievale, atât din partea răsculaților cât și a autorităților. Incidentele au fost de-a dreptul șocante.
S-a umplut paharul obijduiților
Răscoala s-a produs ca urmare a acumulării nemulțumirii, caznelor și umilințelor îndurate de țăranii din Transilvania, din partea nobilimii. În timp ce Europa se civiliza, iar știința și cultura cunoștea un nou vârf, în Transilvania, nobilimea se comporta barbar cu mii de ființe umane, tratate mai rău ca animalele. Era vorba despre țăranii iobani, oameni fără aproape niciun fel de drepturi, legați de pământurile seniorilor, săraci și obligați să muncească atât cât le cerea stăpânul feudal. Seniorii, majoritatea unguri, stăpâneau totul, pământuri, ape, păduri. Iar cea mai grea soartă o aveau iobagii români. Deși erau numeroși, ba chiar populația cea mai numeroasă din Trasilvania acelor vremuri, erau niște paria. Atât social cât și religios. Nu mai puțin de 232 de grofi (n.r nobili) stăpâneau peste acești obijduiți ținuți fără știință de carte, fără drepturi și numai cu obligații de tot felul.
”Ţăranii erau supuşi la arbitrul şi justiţia implacabilă a domnului pământean, prinşi în jug ca animalele, pedepsiţi cu câte 50 până la 100 bastoane, scoşi de pe moşii, aruncaţi în lanţuri, trimişi şi uitaţi în închisorile comitatelor, mutilaţi şi ucişi chiar de domnii lor, dintre cari unii aveau şi dreptul de viaţă şi moarte asupra ţăranilor(...) ţăranul nu era decât un sclav, fără drepturi politice şi civile, condamnat chiar prin lege ca el niciodată să nu mai poată scutura jugul, declarat incapabil de a putea câştiga avere, lipsit de libertate personală şi lipsit chiar de dreptul da a se putea apăra în contra domnului său, pe care nu putea să-l cheme în judecată”, scria Ion Rusu Abrudeanu în lucrarea sa „Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit”. Abia după ce Transilvania a intrat în componența Imperiului Habsburgic și odată cu reformele din 1759 ale Mariei Tereza, religia ortodoxă a fost recunoscută în Transilvania. Până atunci, iobagii români nu aveau nici drepturi religioase. Pe lângă iobagii români, mai erau și iobagi unguri și secui, tratați aproape la fel de marii grofi. Stăpânirea habsburgică s-a dovedit o povară în plus pentru iobagi. Pe lângă pretențiile grofilor unguri, au apărut și taxele și pretențiile habsburgilor.
”Cei doi stăpâni, nobilimea şi statul austriac, îşi dau mâna în exploatarea ţărănimii. Fiscul imperial exploatează prin dările obişnuite, prin taxe militare şi prin contribuţiile extraordinare; feudalii locali prin cele trei forme de rentă: în muncă, în bani şi în produse agricole. Robota (munca obligatorie neplătită), pe moşia nobilului, începând cu anul 1514, a fost statornicită la o zi pe săptămână. În 1714 Dieta stabileşte robota la patru zile pe săptămână pentru iobagi (208 zile pe an) şi trei zile pe săptămână pentru jeleri (ţărani fără de pământ care se puteau muta de pe o moşie pe alta). Erau obligaţi la robotă toţi membrii familiei în stare să muncească, mai ales în timpul activităţilor agricole de primăvară si vară. Intensificarea mineritului în munţii Apuseni a dus la transformarea locuitorilor zonei în iobagi ai fiscului(statului). Aceştia munceau în mine, la topitorii, tăiatul şi transportul lemnelor şi minereului, executarea cărăuşitului, întreţinerea drumurilor şi trebuiau sa plătească anual dările în bani, către comitat”, scria Mircea Dogaru în „Insurecţia Românilor transilvăneni din 1784. Prolog al revoluţiilor europene”.
Atrocități fără seamăn, capete tăiate, oameni omorâți în bătaie
Paharul s-a umplut atunci când iobagii s-au simțit păcăliți cu înrolările. Mai precis, se dusese vestea prin satele transilvănene că Iosif al II lea, împăratul austriac, a dat ordin de înrolări în regimentele grănicerești. Iobagii știau că dacă se înrolează scapă de taxe și de stăpâni. Mii de iobagi s-au dus în centrele de recrutare să se facă soldați în armata imperială. Visul le-a fost spulberat. ”Guvernatorul Transilvaniei, baronul Samuil Brukenthal, a declarat întreaga conscripţie fără valoare şi a poruncit ţăranilor să continue servituţile iobăgeşti. Prin astfel de măsuri, ca şi prin cele anterioare, repetate timp de aproape 100 de ani, Curtea de la Viena nu a făcut altceva decât să prelungească iobăgia şi să-i amăgească pe ţărani pentru a nu se revolta. Peste câteva săptămâni, ultima scânteie se va transforma într-o mare vâlvătaie”, scria Mircea Dogaru. A fost scânteia care a declanșat răscoala, condusă de trei iobagi români Horea, Cloșca și Crișan. Răsculații și-au vărsat toată furia pe grofi. Furia s-a transformat rapid în cruzime, iar răscoala a fost marcată de atrocități fără seamăn. Multe conace nobiliare au fost devastate iar cei prinși înăuntru uciși, mai ales nobilii și preoții catolici. Mărturiile vorbesc despre uciderea familiei Kristyori.
„Pe Andrei, Toma şi Samuel Kristyori i-au omorât cu securile, cu bâtele, cu parii, după multe chinuri. Pe loan Kristyori, după ce l-au zdrobit crunt la un capăt al satului, l-au târât pe jumătate mort, de picioare, peste dealuri, pietre, văi, până la biserica reformată, care era la celalalt capăt al satului.Cât timp l-au târât, l-au bătut, l-au lovit întruna. Aci răzimăndu-se de latura bisericii a privit până când ţiganii puşi de săteni i-au săpat groapa. Isprăvind, ţiganii l-au dezbrăcat gol, l-au aruncat încă nefiind mort în groapă, iar peste el pe cei trei morţi, după ce i-au dezbrăcat şi pe ei goi, aruncând pământ peste ei. Veşmintele lor apoi ţiganii le-au împărţit între ei”, arată David Prodan, în lucrarea "Răscoala lui Horea”, citând şi documente contemporane. Până și femeile au căzut pradă măcelului.
„Pe văduva lui Mihail Kristyori, după ce au bătut-o şi au zdrobit-o crunt, au aruncat-o într-o băltoacă, unde a zăcut până a treia zi pe jumătate moartă şi apoi din bătaia cumplită, de foame, de sete a treia zi a murit. Acolo au îngropat-o, unde se arunca gunoiul, la colţul grajdului său ţiganii. Pe o fată de măritat a acestei văduve, chinuind-o, bătând-o cumplit în casa lor, acolo a zăcut şi s-a chinuit. Din pricina ţăranilor nu i s-a putut veni în ajutor. In chinurile sale aşa s-ar fi tânguit: mamă dragă, a treia zi şi eu vin după tine, după cum a treia zi a şi murit”, scrie David Prodan.
Preoții erau, de asemenea, uciși cu mare cruzime. Ștefan Baktsi a fost decapitat pe pragul bisericii. „Pe preotul Ştefan Baktsi l-au târât în curtea casei preoţeşti, acolo l-au omorât. Mai multe relatări spun însă că i-au tăiat capul cu securea pe pragul bisericii. Pe văduva lui Albert Ribitzei ar fi ucis-o în cimitir, în mod impudic, cumplit”, se arată în ”Răscoala lui Horea”. Mărturiile privind cruzimile răsculaților sunt numeroase, evident și cu exagerările de rigoare. Pe sora lui Ștefan Ribitzei, răsculații ar fi îngropat-o pe jumătate vie și ar fi fost lăsată să moară așa. Familia preotului Andrei Jansco a fost măcelărită, inclusiv fiicele sale.
Răsculații omorâți ca în Evul Mediu
După înăbușirea răscoalei, autoritățile au răspuns cu o cruzime pe măsură. Răsculații prinși au fost o parte uciși, alții schingiuiți și executați. Un tratament aparte l-au primit capii răscoalei. „Pe Horea şi Cloşca i-au frânt cu roata de vii luni şi apoi i-au tăiat în patru şi i-au trimis în toate părţile. Capul lui Cloşca l-au adus aici în piaţă, tocmai când treceam, îl ţineau fipt într-o ţeapă aproape de carul meu. Şi eu m-am uitat bine la el, dar n-am văzut nicicând şi nici nu mi-am închipuit să pot vedea aşa ceva fără oroare. Dar mărturisesc, i-am privit tocmai cu sânge rece, ca când n-ar fi fost cap de om”, scria contele Samuil Teleki. Crișan s-a sinucis înainte de a îndura supliciul. Sute de răsculați au fost omorâți, alții strămutați prin Bucovina și Banat. Răscoala a avut importanța ei, fiindcă împăratul austriac a desființat servituțile personale, legarea de glie și a dat drepturi țăranilor, inclusiv dreptul la învățătură.
Se încarcă comentariile...
