Arma de distrugere în masă care a oferit omenirii o șansă unică. Invenția nazistă capabilă să ucidă mii de oameni și destinul ei incredibil
0O invenție nazistă destinată distrugerii în masă a deschis, fără să vrea, drumul omenirii către stele. Este vorba despre racheta V-2, primul vehicul rachetă cu combustibil lichid de mari dimensiuni din lume, prima rachetă balistică cu rază lungă de acțiune și strămoșul rachetelor de astăzi.
De multe ori invențiile realizate de-a lungul secolelor au ajuns să capete noi aplicații, în contexte diferite. Arme ale morții au fost transformate în dispozitive capabile să ofere omenirii salturi uriașe în domeniul tehnologiei și al civilizației, în timp ce descoperiri aparent inofensive, pur științifice, au fost modelate în adevărate disopozitive de distrugere în masă. Cele mai bune exemple pot fi oferite de invențiile naziste, comandate de Hitler pentru a-i asigura succesul total pe câmpul de luptă. Una dintre acestea este racheta V2, primul dispozitiv din lume, de mare anverguri, utilizând combustibil lichid.
A fost o invenție revoluționară a vremii, fără egal. Menirea ei a fost distrugerea în masă, pedepsirea Aliaților care bombardaseră orașele germane. V2 a luat viețile a aproape 10.000 de oameni, într-o perioadă scurtă de timp, fără să poată fi contracarată în vreun fel. Era tăcută, ucigașă, invicibilă. Dacă Hitler ar fi dat undă verde imediat ce a fost inventată, cel mai probabil pagubele ar fi fost apocaliptice. Racheta V2 a fost o premieră mondială din mai multe puncte de vedere. A fost și primul obiect artificial care a reușit să intre în spațiul cosmic și totodată prima rachetă balistic ghidată cu rază lungă de acțiune, din lume. Fără să vrea, inginerii lui Hitler au creat un dispozitiv care a oferit omenirii o șansă unică în istorie: călătoriile spațiale.
Inventia extremă a unui pasionat de rachete
La sfârșitul anilor 20, într-o Germanie măcinată de frământări sociale și lupte politice, pe fondul cărora se grefa expansiunea extremismului, adolescentul Wernher von Braun a cumpărat un exemplar al cărții lui Hermann Oberth, „Racheta în spații interplanetare”. Oberth era un pionier al realizării modelele mai moderne de rachete și era renumit pentru demonstrațiile sale publice. Pentru von Braun această carte a avut o influență crucială. Din acel moment a visat doar să facă rachete din ce în ce mai performante. Așa începe povestea temutelor rachete supersonice V2. Wernher von Braun și-a dedicat mare parte a timpului studiind matematica, fizica, chimia și toate științele necesare fabricării rachetelor. La vârsta de 18 ani a făcut propriul model de rachetă pe care l-a lansat în mijlocul străzii. Pentru asta a și fost arestat, dar eliberat la intervenția tatălui său. Din 1930, von Braun a plecat la studii. Evident, la o școală tehnică.
A urmat cursurile universității Technische Hochschule din Charlottenburg acolo unde și-a întâlnit idolul, pe Hermann Oberth. Von Braun era atât de bun încât Oberth l-a luat sub aripa sa și i-a devenit partener în studiul rachetelor. În același timp, Partidul Nazist, condus de Adolf Hitler prelua puterea în Germania. Este momentul când Oberth și von Braun au fost remarcați de ofițerul Walter Dornberger. Von Braun a primit o bursă din partea Departamentului de Muniție, pentru studiul rachetelor.
În poligoanele puse la dispoziție de armată, von Braun își testa invențiile. În urma tezei sale de doctorat, a propus înlocuirea combustibilului solid al rachetelor care existau la aceea vreme și erau testate de Dornberger, cu un combustibil lichid. Asta le făcea mai rapide și capabile să zboare la distanțe mai mari. Teza sa de doctorat „Soluție constructivă, teoretică și experimentală la problema rachetei cu combustibil lichid”, a fost atât de revoluționară pentru acele vremuri încât a fost păstrată clasificată, drept strict secret, de armata germană tocmai până în anul 1960. Până la sfârșitul anului 1934, von Braun și echipa sa reușiseră să lanseze cu succes două rachete cu combustibil solid care au atins o altitudine de 2.2 și 3.5 kilometri, un record pentru acele timpuri.
În slujba mașinăriei de război naziste
Evident, invențiile și progresele lui von Braun nu au scăpat atenției regimului nazist. Hitler și principalii săi acoliți aveau o fascinație paradoxală pentru misticism dar în același timp și pentru știință de ultimă generație. Mai precis, doreau arme de distrugere în masă care să le asigure supremația pe câmpul de luptă. Rachetele lui von Braun erau promițătoare. Așa că tânărul inginer a fost unit șeful tehnic al unei unități de dezvoltare a rachetelor localizată la Peenemunde în Germania, precizează specialiștii de la revista „Leadership and Management in Engineering”. În 1939, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, von Braun s-a înscris în Partidul Nazist. Ulterior, va explica că a făcut acest lucru fiindcă i s-a cerut și totodată nu dorea să piardă oportunitatea de a-și practica meseria.
„ În 1939, mi s-a cerut oficial să mă alătur Partidului Național Socialist. La acea vreme eram deja director tehnic la Centrul de Rachete al Armatei de la Peenemunde. Munca tehnică desfășurată acolo atrăsese, între timp, din ce în ce mai multă atenție la niveluri superioare. Astfel, refuzul meu de a mă alătura partidului ar fi însemnat că ar fi trebuit să abandonez munca vieții mele. Prin urmare, am decis să mă înscriu. Apartenența mea la partid nu a implicat nicio activitate politică”, preciza după război Von Braun. La Peenermunde, pe țărmurile Mării Baltice, von Braun și echipa sa au creat rachetele V2. Au fost efectuate mai multe prototipuri. Unele au eșuat, altele au avut succes.
În cele din urmă s-a ajuns la modelul A 4, cel care s-a dovedit un succes deplin. Abia la începutul lunii septembrie a anului 1943, von Braun a anunațat oficialitățile germane că rachetele V 2, modelul A-4 erau gata pentru fabricație. Lucrurile s-au mișcat greu. Nemții pierdeau pe frontul de est și erau concentrați să lupte contra rușilor. În plus, era o penurie de piese. Nici măcar la mijlocul anului 1944 lista completă a pieselor pentru rachetele V 2 nu era disponibilă. Abia după ce Aliații și-au intensificat bombardamentele asupra orașelor germane, Hitler a făcut tot posibilul că această „armă minune” să devină realitate. Rachetele V2 au fost construite la Mittelwerk. Pentru realizarea rapidă a 2000 de rachete a fost utilizată munca prizonierilor din lagărul de la Mittlbau-Dora.
„Arma de răzbunare” și mii de morți
Rachetele V 2 era prima rachetă balistică din lume, a inveție revoluționară a vremurilor sale. Litera V din numele său reprezenta „Vergeltungswaffe”, care înseamnă „Armă de răzbunare” în germană. Era răzbunarea lui Hitler pentru bombardamentele și atacurile constante ale Aliaților. „Racheta V2 a fost prima rachetă din lume cu combustibil lichid de mare anvergură, dezvoltată între 1936 și 1942 în Germania nazistă. Este considerată o descoperire revoluționară în tehnologia rachetelor, utilizarea combustibilului lichid crescând capacitățile de propulsie și transformând-o în primul obiect artificial care a intrat în spațiu”, precizează Alisa Harvey într-un articol pentru Space. com.
Totodată „Current Swedish Archaeology” precizează că V 2 a fost cea mai avansată rachetă a timpului său, atunci când a fost lansată pentru prima dată în 1944. Fiecare rachetă avea 14 metri lungime, 1,6 metri lățime și transporta 900 de kilograme de explozibil. Pe lângă raza de acțiune mai mare obținută de combustibilul lichid, racheta V2 era echipată și cu un sistem de ghidare ceea ce îi conferea o precizie mult îmbunătățită în comparație cu predecesoarele sale. Modelul A 4 folosea un amestec de etanol( aproximativ 75%) și apă(25%), drept combustibil dar și oxigen lichid drept oxidant. Apa reducea temperatura flăcării, acționa ca agent de răcire prin transformarea în abur și creștea puterea de propulsie. Pompele de combustibil și oxidant erau acționate de o turbină cu abur, alimentată prin descompunerea peroxidului de hidrogen concentrat facilitată de un catalizator de permanganat de sodiu. Atât rezervorul de alcool, cât și cel de oxigen erau dintr-un aliaj de aluminiu-magneziu.
Turbopompa, care se rotea la 4.000 rpm, forța amestecul de combustibil și oxigenul în camera de ardere cu 125 de litri pe secundă, unde erau aprinse de un aprinzător electric rotativ. Motorul producea o putere de împingere de 8 tone în etapa preliminară, în timp ce combustibilul era alimentat gravitațional, înainte de a crește la 25 de tone pe măsură ce turbopompa presuriza combustibilul, ridicând racheta de 13,5 tone. Rachetele erau încărcate cu 725 kg de exploziv puternic, raza de acțiune orizontală era de aproximativ 320 km , iar altitudinea maximă atinsă de obicei era de aproximativ 80 km. Inițial rachetele trebuiau lansate din niște buncăre subterane sau de pe platforme fixe din nordul Franței.
Dar după invazia din Normandia planul a fost abandonat, fiind utilizate platforme mobile. Racheta putea fi lansată de oriunde. Un stol de rachete V2 a fost lansat începând cu luna septembrie a anului 1944 asupra Franței, Beligiei, Olandei, Marii Britanii dar și Germaniei( atunci când trupele aliate au pătruns în Germania). În urma atacurilor cu rachete V 2 au rezultat aproape 10.000 de morți. Aceste rachete erau năucitoare pentru Aliați. Efectiv nu exista tehnologie militară care să le decteze și să le oprească. Rachetele aveau viteze supersonice și au lovit fără avertisment sonor. Echipe ale forțelor aliate au încercat să cucerească instalațiile de producție germane și să facă rost de această tehnologie uimitoare.
De la o armă a morții la un dispozitiv care a deschis omenirii drumul către spațiu
După ce era evident că Germania va pierde războiul, von Braun și echipa sa s-au predat militarilor americani. Erau peste 100 de oameni de știință și mecanici germani care cunoșteau foarte bine modul de realizare al acestor rachete. După ce au fost ținuți în prizonierat o scurtă vreme, von Braun și oamenii săi au fost trimiși în Statele Unite. Aici, von Braun a acceptat să lucreze pentru armata americană și cu ajutorul echipamentelor capturate de soldați de la nemți, a fost capabil să construiască în jur de 80 de rachete V2, de această dată pentru țara inamică. Pentru von Braun și echipa sa a fost amenajat un spațiu de producție, cercetare și testare la Arsenalul Redstone.
După terminarea războiului, americanii au observat potențialul deosebit al acestor rachete în scopuri științifice. Și asta după ce una dintre acestea, în timpul unui test efectuat de naziști, a reușit să se înalțe la 175 de kilometri, devenind prima rachetă care a intrat vreodată în spațiul cosmic. „Potrivit Muzeului de Știință, racheta V2 a devenit prima care a intrat în spațiu în timpul unui test efectuat de naziști în 1944. În timpul acestui test, a ajuns dincolo de granița dintre atmosfera Pământului și spațiul cosmic”, spun specialiștii de la Space. com.
Tocmai de aceea președintele american Dwight Eisenhowe a dispus mutarea laboratoarelor și facilităților coordonate de von Braun de la Ministerul Apărării la NASA. Von Braun a fost numit director la Centrul Marshall pentru Zboruri Spațiale al NASA. Aici a reușit o nouă premieră mondială. Mai precis, a transformat „orga morții”, racheta V2 în ceva cu adevărat revoluționar. Pe scurt, a realizat primele prototipuri de rachete care să exploreze spațiul cosmic. Datorită cercetărilor lui Von Braun, rachetele sale devenind o etapă cheie a călătoriilor spațiale. Wernher von Braun și o parte a echipei sale au proiectat vehiculul de lansare Saturn V, cel care a adus cu succes primii astronauți pe Lună în anul 1969.
Se încarcă comentariile...
