Adevărul istoric despre Sfântul Vasile cel Mare. Episcopul care a avut curajul să înfrunte un împărat
0Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cele mai importante personaje ale creștinismului timpuriu. Autor de cărți religioase, filosof și organizator al vieții monastice a fost renumit și pentru actele sale de caritate.
Sfântul Ierarh Vasile sau Sfântul Vasile cel Mare este un personaj exponențial al Bisericii Ortodoxe, unul dintre cei mai importanți sfinți, prăznuit, în fiecare an pe 1 ianuarie.
A fost canonizat aproape imediat după moartea sa, la finele secolului al IV-lea îHr, fiind considerat unul dintre Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe, cu un impact major asupra creștinismului, la modul general.
Dincolo de latura religioasă, Sfântul Vasile a fost un personaj istoric cât se poate de real, cu o importanță deosebită în istoria bisericească din primele secole ale erei creștine, un orator, filosof și teolog care a schimbat societatea în care a trăit, un episcop deosebit de puternic care nu s-a sfiit să se contreze inclusiv cu împărații romani.
Totodată este unul dintre personajele istorice care au realizat printre primele așezăminte caritabile organizate în primele veacuri după Hristos.
Născut într-o familie bogată și numeroasă
Vasile s-a născut în anul 330 d Hr, într-o bogată familie din Cappadocia, o regiune din centrul Anatoliei, Turcia de astăzi. Era o familie de greci stabilită în această regiune care în acele vremuri făcea parte din Imperiul Roman, mai precis, din regiunea Asia Minor.
Familia lui Vasile era foarte respectată în orașul Caesarea, o adevărată capitală a Cappadociei, un centru urban puternic din punct de vedere economic și cultural. Era unul dintre cei 10 copii ai lui Vasile cel Bătrân, un important avocat și orator dar și al Emiliei de Caesarea.
Familia din care provenea era una deosebit de pioasă, și în ciuda averii și a poziției importante pe care o deținea în această parte a imperiului, adoptaseră creștinismul încă de la început.
Înaintașii lui Vasile înduraseră inclusiv persecuțiile anti-creștine din timpul perioadei de anarhie militară a imperiului. Bunica sa maternă a devenit martir creștin, cu numai câțiva ani înainte ca împăratul Constantin cel Mare să recunoască religia creștină pe parcursul imperiului.
Vasile a fost crescut de bunica sa paternă, la rândul său o femeie foarte pioasă, numită Macrina. Tocmai de aceea, Vasile a fost crescut în spirit creștin, patru dintre frații săi ajungând sfinți după moarte, iar în timpul vieții, doi dintre aceștia îndeplinind funcții ecleziastice importante.
Este vorba despre Petru de Sebaste și Grigore de Nyssa, ambii episcopi, în Armenia și respectiv Cappadocia. Provenind dintr-o familie bogată și influentă, unchiul său era episcop, Vasile a primit încă din copilărie o educație aleasă, cu o predilecție pentru literatură și oratorie.
Un tânăr avocat și orator, instruit în marile centre culturale ale Răsăritului
Primul învățător al lui Vasile a fost propriul tată. Acesta era și profesor de retorică, fost elev al Sfântului Grigore cel Făcător de Minuni. Mai apoi, la vârsta adolescenței părăsește Caesarea natală și pleacă pentru a-și desăvârși educația și studiile în marile centre răsăritene ale vremii. Studiază la Constantinopol și Atena, inclusiv filosofie și retorică antică greacă.
În Atena leagă o prietenie durabilă cu Grigore Nazianzus sau Grigore Teologul cum era cunoscut, dar este coleg de studii și cu Iulian cel care va deveni împărat roman sub numele de Iulian Apostatul.
După ce termină studiile la Atena, călătorește în Siria și Egipt pentru a învăța la noi școli filosofice și oratorice dar și pentru a cunoaște alte mari centre culturale. Se întoarce acasă și alege să urmeze o carieră laică. Mai precis, devine orator, avocat și profesor în Caesarea.
O schimbare fundamentală, drumul credinței
După numai un an de practică ca profesor și avocat, Vasile alege o altă cale. Mai precis sub influența bunicii sale Macrina, dar și după ce l-a cunoscut pe Eustatius de Sebaste, episcop în Armenia, un personaj foarte carismatic și un foarte cunoscut ascet, Vasile alege drumul credinței.
Devine ucenic al episcopului Eustatius, dar nu se regăsește în această formă de ascetism. În anul 357 d Hr, la vârsta de 27 de ani, pleacă în Palestina, Egipt, Siria și Mesopotamia tocmai pentru a studia diferitele stiluri de viață monahală și pentru a-și găsi calea.
Se întoarce după un an de peregrinări și ajunge la concluzia că traiul de ascet, însingurat, nu i se potrivește și că preferă mai degrabă devoțiunea față de Dumnezeu în comunități monastice.
În anul 358 d Hr, întemeiază la Annesi, în Pontus( n.r. pe coasta de sud a Mării Negre, în Turcia de astăzi), pe un domeniu al familiei, o comunitate monastică unde atrage numeroși prieteni și membrii ai familiei.
Aici lucrează alături de Grigore Teologul la o colecție de lucrări ale lui Origen și totodată se dedică unor scrieri privind organizarea vieții monahale. Aceste lucrări devin baza organizării vieții monahale în răsărit, de o importanță capitală, reformatoare.
În această perioadă petrecută la Annesi, Vasile se implică și în disputele teologice ale vremii, devenind un aspru critic al arianismului, o învățătură a lui Arie din Alexandria, considerată la primul Conciliu de la Niceea din 325, o erezie. Propriu-zis arianismul susținea în mare că Tatăl și Fiul nu sunt egali și nici nu ar fi din aceeiași substanță. Vasile ajunge inclusiv să se opună unor înalți ierarhi ai Bisericii care se dovedeau a fi toleranți cu învățăturile arianiste.
Un puternic episcop al răsăritului și un reformator
Viața Sfântului Vasile se schimbă în momentul în care este chemat ca prezbiter al Bisericii în anul 365 d Hr. Întors la Caesarea, Vasile luptă pentru combaterea arianismului și mai ales pentru unitatea confesională creștină.
Și asta în condițiile în care noul împărat al Romei, Valens era un adept al arianismului. În fața agenților lui Valens, Vasile iese învingător, pe terenul teologiei și dogmaticii. În plus, pe lângă acest succes, Vasile ajunge cunoscut pentru priceperea cu care a organizat din punct de vedere administrativ Biserica. Ba chiar contribuie și la buna administrate a orașului în general.
După numai 5 ani. Eusebius, episcopul de Caesarea moare iar Sfântul Vasile este nominalizat în locul acestuia, dată fiind priceperea și succesul său pe teren teologic și administrativ.
Ca episcop al Caesareei, Sfântul Vasile s-a dovedit a fi un ierarh puternic, impetuos și corect, neîmpăcat adversar al ereziilor de orice fel, mai ales a arianismului. Ca episcop al Caesareei, Sfântul Vasile deține puteri de exarh al Pontului dar și de episcop metropolitan. În timpul activității sale, Sfântul Vasile contribuie puternic la buna administrare a Bisericii, la respectarea regulilor ecleziastice, a normelor monahale.
Deși era episcop, Sfântul Vasile trăia în sărăcie autoimpusă și ascetism strict. Le cerea de asemenea membrilor clerului să nu fie tentanți de bogății și nici de viața prea lumească. În plus, avea grijă să selecteze în funcții ecleziastice doar pe cei merituoși. Predica personal la utrenie și vecernie în biserica în care slujea, în fața unor mulțimi impresionante care veneau să-l asculte, fiind și un orator desăvârșit.
Ca episcop, Sfântul Vasile a dat dovadă de un curaj ieșit din comun. Nu se sfia să critice public oficiali imperiali care nu-și făcea treaba în administrația laică sau mai ales în justiție. A intrat în conflict și cu împăratul Valens.
Deși împăratul era un adept al arianismului, Sfântul Vasile cel Mare, chiar cu amenințări directe de exil și înlocuire, a transformat Cappadocia într-un adevărat bastion al ortodoxismului, criticând deschis orice erezie. Exasperat de opoziția lui Episcopului Vasile din Caesarea, împăratul Valens și-a trimis prefectul, pe Modestus să-l convingă să ajungă la un compromis. Evident, Sfântul Vasile a refuzat orice compromis.
Puterea episcopului era atât de mare, încât niciun ordin de alungare a acestuia emis de împărat nu a avut vreun efect. Contrariat, Valens a venit să-l asculte în persoană pe Sfântul Vasile. L-a ascultat în timp ce oficia Sfânta Liturghie. A rămas atât de impresionat de episcopul din Caesarea, încât nu numai că a încetat să-l mai preseze, dar i-a donat și o suprafață considerabilă de teren pentru un proiect social gândit de Sfântul Vasile.
Un binefăcător al săracilor
Pe lângă activitatea sa ca reformator, bun administrator al Bisericii dar și teolog cu numeroase scrieri fundamentale pentru creștinism, Episcopul Vasile de Caesarea s-a remarcat prin activitățile sale caritabile deosebite.
A construit lângă Caesarea, chiar pe terenul oferit de Valens, un complex uriaș numit Vasiliada. Era de fapt un loc al carității destinat îngrijirii celor bolnavi și nevoiași. Acest așezământ cuprindea un spital, un azil și un soi de cantină pentru săraci, fiind considerată o adevărată minune a lumii sale, din punct de vedere al carității.
În perioadele de secetă organiza adevărate cantine în aer liber prin care erau hrăniți sute de oameni afectați de foamete. A fost deasemenea un cunoscut critic al sclaviei, susținând că „niciun om nu se naște sclav”. Totodată milita pentru egalitatea dintre sexe, un lucru rar întâlnit în aceea epocă.
Moștenirea sa literară și teologică este inestimabilă, renumite fiind lucrările sale „De spiritu sancto”, „Moralia” și „Asketica”. Sfântul Vasile a subliniat importanța studierii filosofiei și retoricii antice grecești dar și învățătura sfinților de dinaintea sa.
Sfântul Vasile a murit în jurul anului 379 d Hr, în urma unei boli a ficatului, spun unii cauzată de viața sa ascetică.
Se încarcă comentariile...
