„Iartă-ţi foştii, chiar şi pe cei mai groaznici”. Lecţiile de viaţă învăţate până la 40 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pamela Druckerman, editorialist pentru „The New York Times”, a ajuns la anumite concluzii, odată cu împlinirea vârstei de 44 de ani, pe care le împărtăşeşte cu publicul tânăr, în speranţa că unele greşeli pot fi evitate.

La împlinirea vârstei de 44 de ani, autoarea volumului „Bringing Up Bébé: One American Mother Discovers the Wisdom of French Parenting” încearcă să încheie socotelile cu deceniul al cincilea, mai devreme decât a reuşit în trecut cu celelalte decenii. 

„De pare că nu trebuia să-mi petrec tinereţea căutându-mi soţul, trebuia să-mi construiesc o carieră şi să mă bucur de ultima picătură de libertate. La 30 de ani am rumegat nemulţumirile acumulate la 20 de ani”, spune ea, într-un editorial publicat în „The New York Times”.  

Faptul că a atins vârsta mijlocie în Paris, „epicentrul existenţialismului”, nu o ajută deloc, din cauza pesimismului şi a subtilităţii cu care este atacată criza de 40 de ani. 

„Vârsta modernă de 40 de ani este atât de ocupată că este greu să ţii pasul cu ea. Cercetătorii o numesc ora de vârf a vieţii, când cariera şi familia ating cote maxime”, spune Druckerman. 

Literatura tratează această vârstă drept tranziţională. Victor Hugo a numit-o „vârsta bătrână a tinereţii”, în timp ce, la Paris, chelnerii vor folosi „Madame” fără să mai facă cu ochiul. „Înţelepciunea populară spune că eşti încă tânăr, dar totul se îndreaptă către declin: sănătate, fertilitate, certitudinea că într-o zi vei citi „Hamlet” şi vei ştii să găteşti praz”. 

„Încă mai este timp pentru actul doi, dar trebuie să ne mişcăm repede”, citează autoarea o vorbă din mediul artistic.

Autoarea expune, în continuare, câteva lucruri învăţate până astăzi, pe care acum un deceniu nu le ştia.

„Dacă îţi pasă mai puţin despre ceea ce oamenii cred despre tine, poţi conştientiza mult mai multe lucruri despre ei. Nu mai ieşi dintr-o conversaţie întrebându-te «Ce s-a întâmplat adineauri?». Mintea şi motivele lor sunt, în sfârşit, dezvăluite”.

„Oamenii vor încerca mereu să controleze felul în care îi vezi. În unele cazuri extreme, vor transmite nişte motto-uri personale, precum «Sunt un părinte relaxat» sau «Am câştigat dreptul la un salariu mare»”.

„Opt ore de somn, fără ajutorul pastilelor, este una dintre plăcerile grozave ale vieţii. De fapt, scoate fără ajutorul pastilelor”. 

„Nu există oameni maturi. Suspectăm asta când suntem tineri, dar putem să confirmăm cu adevărat doar când ajungem să scriem noi cărţile şi să mergem la şedinţe cu profesorii. Toţi improvizează, doar că unii sunt mai încrezători decât alţii”. 

„Nu există suflet pereche. Cel puţin, nu în sensul tradiţional. Când aveam 20 şi ceva de ani, cineva mi-a zis că fiecare persoană are 30 de suflete pereche în această lume. «Da, a spus un coleg, iar eu încerc să mă culc cu toate». Suflet pereche nu este ceva ce există dinainte, este un titlu câştigat. Se câştigă în timp”. 

„Vei rata nişte suflete pereche. Asta este valabil şi pentru prietenii. Vor exista oameni de neuitat cu care vei împărţi câteva seri sau o perioadă de timp. Acum trăiesc în Hong Kong şi nu-i vei mai vedea niciodată. Aşa merge viaţa”. 

„Scenele emoţionante sunt obositoare şi fără sens. La 40 de ani, nu mai par necesare”.

„Iartă-ţi foştii, chiar şi pe cei mai groaznici. Şi ei improvizează cum pot”. 

„Fii precaută şi nu uluită când întâlneşti o persoană extrem de şarmantă. La 40 de ani, vei putea repera mult mai uşor narcisiştii, înainte să apuce să-ţi strice viaţa. Bunătatea nu este o calitate suficientă pentru prietenii, ci una necesară”.

„Capriicile tinereţii pot deveni patologice. Ce este adorabil la 20 de ani poate deveni îngrijorător la 30 şi periculos la 40. De asemenea, la 40 de ani vei vedea conturul apropiaţilor tăi când vor avea 70 de ani”. 

„Mult mai mult despre tine este universal decât deloc universal. Evaluarea mea deloc ştiinţifică este că suntem 95% cohortă, 5% unici. Realizarea aceasta m-a dezamăgit un pic, dar m-a şi eliberat un pic”. 

„Găseşte-ţi tribul tău. La 40 de ani, nu mai vrei să fii cu oamenii cool, vrei să fii cu oamenii tăi”. 

„Învaţă să spui «Nu». Nu sugera niciodată o întâlnire cu oameni pe care nu vrei să-i vezi. Vor fi mai puţin dezamăgiţi decât crezi”.

Câteva sfaturi după decenii de experienţă

  • Nu cumpăra perechea de blugi mai mică, crezând că vei slăbi la un moment dat. 
  • Dacă eşti invitată la o cină cu cineva din industria modei, nu purta cea mai „mişto” ţinută a ta. Poartă negru. 
  • Dacă îţi place ţinuta de pe manechin, cumpără-o pe aceea. Nu încerca să recreezi imaginea cu ce ai pe acasă. 
  • Este OK dacă nu-ţi place jazz-ul. 
  • Când te întrebi dacă este fiica sau iubita lui, este iubita. 
  • Când nu ştii dacă este femeie sau bărbat, este femeie. 
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite