Interviu George Clooney, în culisele alegerilor din SUA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Faimosul regizor şi actor intră în pielea unui candidat arătos şi cinic, dornic să conducă America. Pagină realizată de redacţia FP România.

Discuţie cu unul dintre cei mai „Foreign Policy" actori de la Hollywood: celebrul George Clooney, un cineast cu atitudini politice explicite şi cu acţiuni dincolo de frontiere încinse. Noul film al lui George Clooney, „The Ides of March" (tradus în România, unde rulează de la sfârşitul săptămânii trecute, ca „Ziua Trădătorilor"), este şi o introducere în culisele prezidenţialelor americane, aflate la începutul unei noi campanii. Interviul ne-a fost oferit de RoImage, distribuitorul filmului în România. Traducere şi adaptare: Flavius Ţone.

Cum a apărut acest film?

George Clooney: A fost un proces ce a durat cinci ani. Un proiect la care Grant (n.r. - Heslow, co-scenarist şi producător) şi cu mine am lucrat mult timp. Nu e la fel de simplu ca atunci când eşti actor şi dai peste un scenariu care-ţi place şi te alături proiectului. E genul de proiect pe care-l scrii, îţi dispare finanţarea, iar apoi preşedintele Obama este ales şi toată lumea este plină de speranţă şi entuziasm aşa că trebuie să renunţi la idee o perioadă pentru că nu e momentul să fii cinic! Asta a durat cam un an, apoi ne-am dat seama că putem redeveni cinici.

Cum ai descrie filmul?

Presupun că ar putea fi catalogat ca dramă sau thriller. Scena este lumea politică, dar ar putea fi oricare alta, întrucât personajele sunt esenţiale, nu ceea ce spun. Am simţit că politica este un spaţiu în care personajele puteau să se desfăşoare având în vedere miza. Dar nu sunt sigur. Cred că l-aş numi dramă, pentru că nimeni nu pare să ştie cum să-l catalogheze.

Îl joci pe guvernatorul Morris, un personaj care încearcă să câştige nişte alegeri primare foarte dificile, pentru a deveni candidat oficial la preşedinţie. Un politician care pare la prima vedere candidatul ideal - arătos, deştept, simpatic şi carismatic...

Personajul meu nu există în „Farragut North", scenariul original pe care l-am adaptat. Mi s-a părut interesantă o poveste care să includă un astfel de politician. Ar fi cu siguranţă un candidat democrat ideal. Dar poate că are şi câteva defecte... Are multe calităţi care l-ar transforma într-un candidat ideal. Dar, după cum bine ştim, a fi un candidat bun şi un om de stat bun sunt două lucruri complet diferite. Este foarte dificil să fii bun în ambele ipostaze. Cu atât mai mult este dificil să guvernezi într-un sistem politic divizat.

Cum l-ai transformat într-un personaj credibil?

Tatăl meu a candidat pentru o funcţie în Congres în 2004 şi nu a fost deloc încântat de experienţa respectivă. În acea perioadă lucram la un serial TV numit „K-street"(n.r. - produs de HBO şi regizat de Steven Soderbergh). Şi am petrecut o perioadă bună de timp alături de consultanţi politici. Asta m-a ajutat. Am fost deci interesat de rol pentru că ştiam că va fi o provocare pentru mine să intru în pielea unui candidat prezidenţial credibil. Iar asta nu este uşor. Se poate observa deseori. E greu chiar şi atunci când realizezi afişele candidatului pe care le vezi în film. Politicienii trebuie să fie mult mai atenţi decât actorii când e vorba de proiectarea unei imagini. Trebuie să-şi ridice bărbia, să-şi înţepenească gâturile privind fix în depărtare, ceea ce e foarte dificil. E nevoie de mai mult ego decât bănuiam iniţial pentru a juca rolul unui politician.

Dar Steve Meyers, personajul lui Ryan Gosling, tânărul strateg media al guvernatorului? Cum interpretezi nevoia sa de putere şi răzbunare?

Pentru mine are rolul principal, pentru că prin el spunem povestea şi el este starul filmului, care este o poveste despre moralitate. Este vorba de a lua pe cineva şi a-l ajuta să-şi atingă potenţialul maxim. Şi ajungem până acolo încât îl facem să aibă succes, chiar dacă asta îl va distruge. Pentru mine, este o poveste clasică mereu actuală şi îmi face plăcere să folosesc această tehnică.

Face titlul referire la ziua în care Cezar a fost trădat şi ucis de Brutus şi Cassius în Senatul Roman în anul 44 î. H.?

Am mutat momentul acţiunii de la alegerile din Iowa, care au loc la începutul lui ianuarie, la 15 martie, când au loc alegerile din Ohio, cele mai importante ale întregului sezon. Şi, din acest motiv, totul se întâmplă pe 15 martie. Aşa că am căutat un titlu bun pentru film şi coincidenţa face ca data să fie aceeaşi cu Idele lui Marte. Ni s-a părut interesant şi am căutat alte teme shakespeariene potrivite. Ne-am dat seama că lucrurile nu-s deplasate, când e vorba despre cel mai bun prieten şi cel mai aprig duşman care conspiră să te ucidă. Seamănă cu rolurile jucate de Paul Giamatti şi Philip Seymour Hoffman, ca manageri rivali ai campaniei, care complotează împotriva lui Ryan Gosling. Dar îi las pe oameni să interpreteze cum doresc. Unii consideră că Ryan este Cezar, iar alţii sunt convinşi că personajul meu este Cezar. Nu îmi pasă prea mult. Nu am încercat să o transform într-o poveste shakespeariană per se. Am folosit Idele lui Marte în sens de 15 martie şi i-am lăsat pe toţi să tragă ce concluzii doresc. Asta e partea amuzantă până la urmă.

Una dintre temele filmului este seducţia şi obsesia puterii, felul în care îi afectează pe oameni şi nevoia acestora de a o menţine odată ce au obţinut-o...

Este o treabă complicată pentru că este foarte dificil să obţii puterea şi este deci evident că nu vrei s-o pierzi. Şi mai sunt şi alte forţe exterioare care pot participa în acest joc prin donaţii şi, dintr-o dată, eşti forţat să răspunzi în faţa lor. Puterea devine deci mai complicată. Se referă din ce în ce mai mult la strângerea de fonduri şi susţinerea oamenilor cu cei mai mulţi bani. Şi asta e mereu periculos. Totul este ciclic. Ne vom întoarce iar la punctul în care puterea va reveni în mâinile oamenilor şi care au fost lipsiţi de ea de ceva timp. Dar acum nu este. Acum este în mâinile oamenilor cu cei mai mulţi bani. 

Ce ne poţi spune despre procesul de scriere a scenariului?

Nu este nimic complicat. Am început să scriu cu mult timp în urmă, când făceam comedii de situaţie ca „Roseanne" sau „Facts of Life". O parte din activitatea actorului este să modifice părţile din rolul său care nu simte că se potrivesc. Deci înveţi de la o vârstă fragedă să îndrepţi ceea ce nu merge. Ai o problemă care trebuie rezolvată şi cum o poţi face? Actorii trebuie să găsească o soluţie. Şi de aici totul s-a rezumat la: OK, acum voi scrie un scenariu şi tu trebuie să îl modifici pentru că vor apărea o grămadă de probleme. Aveam o idee generală asupra a ce vrem, apoi eu şi cu Grant am intrat în rol - am început să scriem - şi am decis ce va merge şi ce nu. Chiar dacă este un film scurt, este complicat. Şi l-am complicat şi mai mult prin introducerea personajului meu, iar lucrurile care i se întâmplă lui aduc o nouă complexitate poveştii, aşa că...

Ceri sfaturi sau feedback de la alţi cineaşti?

Bineînţeles. I-am pus prima parte a acestui film lui Steven Soderbergh şi l-am întrebat: „Ce părere ai?". Şi el îmi dădea unele idei sau îşi spunea opiniile. Am ecranizat filmul pentru Norman Lear şi pentru alte persoane, prieteni. Pentru că sunt persoane extrem de inteligente şi e bine să ai oameni inteligenţi care să-ţi ofere opinia. Mă pot duce la Alexander Payne şi îi pot spune: „Care parte din poveste-mi scapă?". Şi el îmi poate spune cu uşurinţă: „Păi, dacă ai de gând să faci asta, va trebui să faci aia". Îmi place asta, te ajută foarte mult. Regizorii fac asta des.

Ediţie specială „FP România"

- Spicuim din sumarul numărului pe ianuarie-februarie al revistei „Foreign Policy România".
- Plus. Peste o sută de nume româneşti care schimbă lucrurile în Politică şi Relaţii internaţionale, Economie şi Societate, Cultură şi Media, Formare şi Inovare, prin Idei sau Proiecte.
- Breaking views: Ce recomandă indignaţilor români Kai Brand Jacobsen, expert în dezamorsarea conflictelor.
- Mitul Europei. În realitate, eurocriza nu se referă la bani. Ci la iluzia că europenii ar fi existat vreodată. De Gareth Harding
- Top 100 Gânditori globali: de la revoluţionari şi lideri politici la bancheri şi filantropi, artişti şi activişti, mame şi universitari.
- Plus. Cu mai multe viteze, înainte: Statele membre rămân laolaltă, dar Uniunea se recalibrează în jurul eurozonei. De Ivan Krastev.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite