FOTO Câinii războiului. Prietenii fără cuvinte pe frontul de luptă

Caporalul marin John Dolezal, alături de câinele său, Chaz. FOTO National Geographic

Pe frontul de luptă din Afganistan, când moartea pândeşte la fiecare pas, prieteniile capătă semnificaţii mult mai puternice, fie că vorbim de legătura dintre oameni, fie despre cea dintre soldat şi câinele său. „National Geographic” a reuşit să surprindă emoţionanta poveste a caporalului Jose Armenta şi a câinelui său, Zenit, alături de alte exemple de ataşament, dincolo de cuvinte, între soldaţi şi camarazii lor canini.

Jose Armenta, caporalul din trupele marine, statea în cortul său, în Afganistan, cu o noapte înainte ca adăpostul să fie aruncat în aer. Îşi hrănea câinele, pe Zenit, un ciobănesc german, şi îl privea pe Buyes, soldatul care monitoriza transmisiunile radio şi care urma să moară în câteva luni, să-i răvăşească blana. 

La un moment dat, caporalul a ieşit cu câinele afară, în deşertul prăfuit. I-a comandat lui Zenit să şadă, iar câinele s-a conformat ascultător. După, a îngropat o jucărie de cauciuc în noroi. La comanda lui Jose, Zenit a plecat în căutarea jucăriei, dând din coadă. A doua zi, „jucăria” pe care o va căuta Zenit va fi un dispozitiv exploziv improvizat sau un IED, una dintre cele mai eficiente şi brutale arme pe care talibanii le folosesc împotriva soldaţilor americani. Din păcate, oricât de bine pregătiţi ar fi câinii de pe terenul de luptă, niciunul nu va reuşi să găsească absolut toate capcanele mortale. 

„Aş prefera să mor, în loc să îmi pierd vreun membru, decât să fiu jumătate de persoană”, le-a mărturisit la un moment dat Jose colegilor lui.

Dimineaţa următoare, sergentul Ryan Mulrooney a adunat trupele şi le-a comandat să părăsească tabăra. Dacă stăteau prea mult timp într-un loc, riscau să fie aruncaţi în aer. La plecare, Jose a făcut pentru prima dată un lucru necesar pentru soldaţii din Afganistan: şi-a pus lenjeria din material Kevlar, pentru a atenua riscul rănilor genitale, şi şi-a montat casca. Lucrând în echipă, Jose îşi ghida câinele, care părea că a descoperit ceva. Se agita, dădea din coadă, marcând locul prin comportamentul său. După 100 de zile în deşert şi după numeroase căutări, Jose şi Zeit găsiseră primul lor IED. Caporalul se apropia, păşind cu grijă, de câinele său, când, dintr-o dată, o bubuitură a zguduit pământul şi  i-a înfundat urechile. Când a deschis ochii, Jose s-a trezit întins pe spate, cu ochii spre cer. Fusese aruncat 6 metri în aer. Ştia ce s-a întâmplat, dar nu putea înţelege. Gura îi era plină de nisip, iar trupul îi ardea de parcă era în flăcări. Nu putea să respire. „Am dat-o în bară. Picioarele mele sunt întregi? Unde e Zenit?”, repeta Jose. 

Cel mai apropiat elicopter a anunţat că va ajunge în două ore. Deşi Jose pierduse o cantitate foarte mare de sânge, a reuşit să rămână conştient. 

Ce a urmat a fost cu adevărat dificil. Jose Armenta s-a trezit în Germania, zece zile mai târziu, la spitalul Walter Reed. Suferise 12 operaţii, iar ambele picioare îi fuseseră amputate deasupra genunchilor. A dormit 20 de ore pe zi timp de o lună, timp în care a visat că cineva făcea experimente pe el. S-a trezit ţipând, strigându-l pe Zenit, doar pentru a afla că partenerul său canin nu l-a însoţit spre casă, ci a fost distribuit altcuiva, conform protocolului.
 

Am fost atât de furios şi gelos. Nu l-am învinuit niciodată pe Zenit pentru ce s-a întâmplat. Eram o echipă. Dacă cineva este vinovat, atunci eu sunt acela. Pur şi simplu îmi voiam câinele înapoi, a declarat Jose, care a trecut printr-o perioadă lungă de recuperare înainte să-şi poată folosi protezele.

A învăţat să meargă din nou.Timpul a trecut şi, la sfârşitul lui 2012, după ce Trupele Marine au aprobat cererea de adopţie pentru Zenit, Jose şi câinele său credincios s-au revăzut. Jose s-a apropiat, în scaunul său cu rotile, de Zenit, iar câinele a sărit pe el, vizibil fericit de prezenţa fostului caporal. 

În prezent, Jose lucrează ca dispecer pentru poliţia militară. După muncă, bărbatul vine acasă, unde este aşteptat de soţia sa însărcinată şi de Zenit, partenerul său tăcut. 

„Zenit reuneşte trei dintre lumile mele: persoana care obişnuiam să fiu înainte de Afganistan, persoana care am fost acolo şi persoana care am devenit după această experienţă. Nu ştiu ce-o să fac atunci când Zenit va muri”, a mai spus bărbatul.

Oopey, un câine antrenat să detecteze IED, alături de stăpânul său, sergentul Jonathan Bourgeois.

Sergentul Jason Cartwright şi labradorul său Isaac, în timpul unei misiuni de distrugere a unei rute de provizii a talibanilor. „Câinele îţi poate simţi emoţiile. Dacă tu ai o zi proastă, câinele tău are o zi proastă”, spune Jay Crafter, dresor de câini pentru armată. 

Sergentul Cartwright îi comandă lui Isaac să găsească arme şi explozivi într-o pivniţă. Câinele, dresat să se aşeze şi să nu latre atunci când găseşte ţinta, îşi face datoria. Drept răsplată, sergentul îl lasă să se joace cu jucăria de mestecat.

Sergentul Bourgeois îi taie unghiile câinelui Oopey înainte de o misiune în Afganistan. Cei care au câini de luptă drept parteneri învaţă cum să resusciteze animalele, să le acorde primul ajutor, dar şi să recunoască sindromul stresului post-traumatic, care afectează aproximativ 5% din câinii de pe front.

Sergentul Thomas Sager cară trupul lui Dinomt, un câine ucis în timpul unei căutări de arme de tip IED, în Kandahar. „E ca şi cum am pierde un camarad”, a declarat Maiorul Hux, care poate fi observat în plan îndepărtat.

Eli, un labrador, stă alături de stăpâna sa, Kathy Rusk, la mormântul fiului acesteia, Caporalul marin Colton Rusk, ucis în Afganistan în 2010. Kathy şi soţul său au reuşit, după moartea fiului, să-l adopte pe Eli, câinele care le-a însoţit copilul în luptă.