DILEMĂ ETICĂ Oamenii care-şi împrumută partenerii de viaţă prietenilor. Swingul, „dans“ cu perechi de schimb sau troc de persoane?

DILEMA ETICĂ Să faci sex cu iubitul tău. Să faci sex şi cu un alt cunoscut. Să faci sex şi cu un alt cunoscut în timp ce iubitul tău te priveşte. Sau în timp ce şi el face acelaşi lucru cu altcineva. Să împarţi. Să fii swinger. Să fie aceste legături atât de bolnăvicioase încât să putem vorbi despre o irefutabilă problemă de morală?

„Weekend Adevărul“ introduce o secţiune nouă, inedită în peisajul media românesc: în fiecare vineri, două pagini, aşternem un test personal de morală. Sunt dilemele noastre şi sunt problemele noastre din acest secol capricios care ne lasă cu multe tabuuri reziduale şi puţine soluţii. Vorbim despre noi, nu despre cărţi ori despre cine-ştie-ce trestii cugetătoare. Nu veţi găsi aici rezolvări matematice, nu aşteptaţi sentinţe, nu ştim noi ce e bine şi ce nu. Desenăm cadrul fin pentru o dezbatere ca o competiţie de păreri şi, poate cel mai important, ne întoarcem câte puţin la şcoală. Iată, veţi găsi aici, de pildă, ce spune Kant despre un lucru sau altul – ne ajută profesionişti de la specialişti în studiul moralei. Noi vă oferim uneltele şi materia primă, atât. Luaţi şi judecaţi dumneavoastră! Vă încurajăm opiniile în forumul din subsolul acestui articol. E bine, e rău? Aceasta este dilema etică.

Există vreun tip de poligamie morală? Cât de mult se poate separa sexul de dragoste? Cosmin (31 de ani) are un răspuns categoric la aceste întrebări. „Sunt căsătorit de trei ani şi o iubesc pe soţia mea (30 de ani) mai mult decât oricând – ştii, şi mâine, şi peste doi ani voi spune acelaşi lucru. Dragostea noastră nu are, însă, nicio legătură cu sexul.“ Cosmin şi soţia lui sunt swingeri. Adică împart frumosul ritual al sexului, pentru cei mai mulţi de o fidelă intimitate, cu prieteni aleşi special pentru acest act.

Cine sunt şi ce fac swingerii

Hardcore – nu vor ca partenerul lor să fie implicat emoţional în actul sexual, nu sunt deloc selectivi şi urmăresc să „schimbe“ cu cât mai multe cupluri.

Egoist – recunosc că există o minimă implicare emoţională din partea tuturor, sunt selectivi cu partenerii şi folosesc noile experienţele sexuale cu unicul scop de a-şi satisface o plăcere.

Recreaţional – evidenţiază aspectele sociale ale swingului şi consideră că activitatea nu este diferită de mersul la o petrecere.

Interpersonal – au relaţii strânse de prietenie faţă de  cuplurile cu care fac „schimb“ şi urmăresc prietenii intime pe care le descriu deschis şi onest.

Comunal – este varianta restrictivă a swingului interpersonal, întrucât „comunitatea“ de prieteni rămâne constantă, asemenea unei căsătorii în grup.

Utopic – sunt deschişi atât la sex, indiferent de forma în care este practicat, cât şi la sentimente, nu-şi ascund stilul de viaţă în faţa prietenilor care nu împărtăşesc aceleaşi valori şi nici în faţa copiilor.

Episodic – păstrează private activităţile sexuale şi, de regulă, refuză sexul în grup. Sunt foarte selectivi în ceea ce priveşte potenţialul cuplu de schimb.

Închişi –  regula este ca partenerii să-şi desfăşoare activitatea în camere separate.

Deschişi – activitatea se desfăşoară în aceeaşi încăpere, întrucât partenerii preferă să se privească, să comunice.

Unica partidă – au, drept regulă, să nu „împartă“ de două ori partenerul cu acelaşi cuplu pentru a evita ataşamentul emoţional.
 

Văduvele din război, neveste de schimb

Deşi practica swingului este comună şi în Vechiul Testament, perioada pre-modernă a „schimbului“ de parteneri a început în secolul al XX-lea, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În contextul ratei mari a mortalităţii în rândul piloţilor americani, văduvele rămase fără afecţiune şi repere s-au ataşat de familiile care n-au suferit pierderi omeneşti. Cu timpul, bazându-se pe încredere reciprocă, relaţiile au început să implice şi sexul. Apoi, în timpul Războiului din Coreea, practica s-a extins, purtând numele „schimbul de neveste“. Începând din 1970, în SUA swingul devenise tot mai cunoscut, fie că partenerii aderau sau nu la această practică.

Mai precis, Cosmin şi soţia lui n-au nicio constrângere să-şi dăruiască trupurile altor persoane. Şi mai detaliat, asta înseamnă că soţia lui Cosmin face sex cu bărbatul altei femei, iar Cosmin face sex cu femeia altui bărbat. Un schimb liber, consimţit, conştient.

Spun că aceste experienţe sexuale extramaritale le fortifică, de fapt, căsnicia şi le oferă încredere unul în celălalt. Cât timp barierele sunt bine delimitate, asumate, iar legătura se consumă complet la finalul actului sexual, cei doi nu văd nicio problemă în această practică.

„E o plăcere pe care nu pot s-o explic. Îmi place, pur şi simplu, s-o văd pe soţia mea făcând asta. Iar ea simte la fel. Ne privim, ne atingem şi ne încurajăm. Şi abia aşteptăm să ne ţinem de mână. Swingul rezolvă multe probleme care apar în cuplu, iar cea mai importantă dintre ele este legată de gelozie. Eu am încredere deplină în ea şi ea la fel.“

Sexul recreaţional
Cosmin şi soţia sa consideră această activitate una pur recreaţională, la fel ca orice altă activitate socială. E vorba de plăcere. Atât. E căsătorit, „într-o relaţie deschisă“ şi n-are nicio problemă cu asta. Totuşi, zice că nu vrea să-şi dea poza la ziar pentru că este, de fapt, vocea unei întregi comunităţi pe care a cunoscut-o îndeaproape. Când vorbeşte despre lucrurile astea în afara graniţelor acestei comunităţi, are câteva reticenţe. Ceilalţi s-ar putea să nu înţeleagă. Nu-i plac discuţiile despre moralitate şi spune că morala n-are nicio legătură cu swingul.

Practica swingului a devenit cunoscută în România la începutul anului 2010, în urma unor evenimente care n-au, de fapt, nicio legătură cu actul în sine. Impresarul Ioan Becali, antrenat de conflictul pe care-l avea cu Răzvan Lucescu, selecţionerul naţionalei de la acea vreme, a făcut ceea ce astăzi am putea numi o declaraţie-şoc: „Lucescu e swinger! Adică participă la anumite baluri mascate, unde participanţii îşi schimbă nevestele între ei. De unde ştiu? Păi, vorbesc cu taximetrişti, cu şefi de localuri, curve, mai aud o bârfă“. Conotaţia iremediabil negativă pe care a căpătat-o cuvântul nu a dispărut nici azi, deşi fenomenul a luat amploare.

Control social sau civilizaţie?
Roxana Ioniţă, 32 de ani, proprietarul primului, dar nu singurului club de swingeri din Bucureşti, spune că schimbul de parteneri e specific unui soi de maturitate sexuală. Ce înseamnă, atunci, maturitatea sexuală? „Majoritatea persoanelor au peste 30 de ani, au studii superioare, sunt oameni deschişi la minte şi vor să aibă o viaţă sexuală activă şi interesantă, chiar dacă nu mai sunt la începutul relaţiei în cuplu“ – aşa-i descrie pe clienţii ei. Spune că serile sunt aglomerate în localul său, iar nou-veniţii, deşi reticenţi la început, devin dezinhibaţi şi, deci, mai liberi.

Dacă Roxana Ioniţă doar detensionează pulsiunile sexuale ale celor mai nestingheriţi dintre bucureşteni, asta e altă poveste. Orişicât, cluburile de swingeri asigură confort multor persoane care vor să renunţe la controlul social, moral şi religios al sexualităţii lor.

E o altă dinamică în penumbrele acestor cluburi, un alt sistem de valori – sexualitatea explorată dintr-o perspectivă exclusiv hedonistă. Adversarii acestei practici, exploratori şi ei, doar că mai rezervaţi, par păstrători anacronici ai unor tabuuri limitative.

Un argument al celor care-şi temperează fanteziile ori al celor care nu le au deloc este că limitările civilizează, de fapt, actul sexual. Aceştia fac diferenţa între consumarea instinctuală, carnală, şi sexualitatea umanizată. Raţiunea, păstrarea caracterului intim, sacru, sau prevenirea unor devieri periculoase – aceastea sunt ca o centură de siguranţă pentru persoanele care nu vor să depăşească barierele culturii, ale moralei sau ale religiei. În plus, spun opozanţii, „schimbul“ de parteneri transformă omul într-o valoare transmisibilă, devenind un simplu instrument. Totuşi, cine are dreptate?

Cea mai sinceră declaraţie de dragoste
Teologul Radu Preda spune că, potrivit concepţiei creştine despre om, sexualitatea este un dar şi ea nu trebuie asociată cu păcatul, cu promiscuitatea. „Păcătos sau promiscuu poate fi modul în care facem uz de ea. Or, în cazul fenomenului descris în articolul de faţă, comportamentul este unul evident deviant. Din cel puţin două motive. Întâi de toate, monogamia reprezintă fundamentul social şi moral pe care Biserica îl apără fără rezerve: fidelitatea faţă de un singur om, indiferent de crizele şi încercările pe care le traversăm împreună, este cea mai sinceră şi autentică declaraţie de dragoste. Trece proba timpului şi dă măsura maturităţii vieţii de cuplu. Apoi, unicitatea relaţiei de iubire între bărbat şi femeie exclude «experimentele». Slăbiciunile şi scăpările nu pot fi permanentizate. Cu atât mai puţin prezentate drept alternative.“

Cine caută plăcerea trupului cu obsesie nu a gustat din bucuria comuniunii. Se dedică învelişului şi refuză miezul. Radu Preda, teolog

O renunţare la miturile romantice
Psihologul Aurora Liiceanu susţine că swingul e, mai degrabă, o formă de renunţare la miturile romantice ale relaţiei între doi oameni. O formă de luciditate mergând chiar către cinism. „Pe de altă parte, este şi o formă de confuzie, în sensul că poţi să te gândeşti că faci un compromis între modelul tradiţional al relaţiilor şi zăpăceala vieţii de astăzi. Unii cred că libertatea pe care ţi-o asumi în doi e o formă de modernitate, fără să o înţeleagă“, explică Aurora Liiceanu.

„Când faci acest «schimb», persoana cu care «schimbi» nu are acelaşi statut precum cea de cuplu. Pentru că partenerul stabil din urmă este persoana de bază, de încredere, loială, pe care te poţi baza şi care admite, ca şi tine, că partea sexuală nu este o latură esenţială.“

Totuşi, Aurora Liiceanu preferă să nu analizeze cu instrumentele moralei această practică: „Din ce cunosc şi am înţeles, e vorba despre oameni care sunt foarte legaţi din punct de vedere al amiciţiei, şi financiar, şi administrativ şi care consideră că o despărţire sau o cuplare cu altcineva ar presupune nişte eforturi sau dezavantaje economico-administrative care nu ar merita. Şi atunci, aleg, să zicem, această variantă. Iar dacă doi oameni înţeleg că lucrul acesta este posibil, este treaba lor. Este o problemă între doi oameni şi e treaba lor ce fac şi cum îşi definesc relaţia de cuplu.“

Este o problemă între doi oameni şi e treaba lor ce fac şi cum îşi definesc relaţia de cuplu. Aurora Liiceanu, psiholog

Sexul ca un dans

argument pro, de Constantin VIca

Toate actele sexuale între două sau mai multe persoane sunt asemănătoare dacă le-am privi dintr-un unghi naturalist. Ce facem noi, oamenii, nu se diferenţiază de ceea ce fac alte specii de primate, delfinii sau elefanţii. Dar din unghiul semnificaţiei pe care i-o atribuim cultural, fiecare act sexual este diferit. Acţiunea sexuală este comună tuturor, jocul erotic al plăcerii şi descoperirii are o semnificaţie subiectivă, particulară şi contextuală.

Nu există nicio justificare acceptabilă pentru a restrânge acţiunea sexuală la un singur set de semnificaţii ale jocului sexual, aşa cum au încercat creştinismul, islamismul, nazismul sau „morala şi echitatea socialiste”. Fiinţele culturale caută noi şi noi semnificaţii, sunt curioase şi nu pot fi oprite în aventura lor erotic-intelectuală. Pentru că orice act sexual între persoane e şi o activitate de cunoaştere şi recunoaştere. Când oamenii nu sunt lăsaţi liberi să încerce a se descoperi şi a-l descoperi pe Celălalt în aventura erotică, atunci apare perversiunea.

Un argument moral tipic împotriva activităţii de swinging (schimbarea partenerilor) pleacă de la premisa că doar intimitatea a două persoane satisface dorinţa de a găsi semnificaţie. Premisa, putem vedea, e falsă. O orgie sau un schimb de parteneri poate extinde orizontul semnificaţiei. Să facem o analogie: putem dansa în mai multe moduri şi situaţii. Putem dansa în doi în dormitor, putem dansa în doi la un bal sau putem dansa împreună la o petrecere rave. În toate aceste cazuri dansul nostru are un sens şi o semnificaţie particulare. Tot aşa, prin activitatea sexuală în doi, trei sau o mie ne deschidem către semnificaţii diferite. Astfel, evaluarea lor morală va fi sui generis.

Constantin Vica este publicist, asistent universitar al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti şi cercetător în cadrul Centrului de Cercetare în Etica Aplicată (www.ccea.ro).

Trocul de persoane

argument contra, Emilian Mihailov

Sexul este plăcut. Extrem de plăcut. Plăcerea orgasmică resimţită, intimitatea trăită şi gentileţea împărtăşită explică de ce sexul contează în viaţa umană. Pe parcursul istoriei multe instituţii bisericeşti au considerat sexualitatea mai degrabă o activitate degradantă decât ceva care poate da sens relaţiilor dintre oameni. După o lungă istorie de încorsetare, nu e de mirare explozia interesului şi diversificarea practicilor sexuale.

Dorim mai mult ca oricând să explorăm, să experimentăm, să ne dedăm plăcerilor. Vrem să vedem cum e să facem sex în grup sau cu persoane de acelaşi gen. Dar dacă am avea posibilitatea de a schimba partenerii sexuali cu alte cupluri, fie ei soţ/soţie sau iubit/iubită? Unii ar zice că e un vis devenit realitate. Şi într-un fel este. Cine nu şi-ar dori împlinirea fanteziilor?

Este de înţeles această aplecare deoarece oamenii sunt fiinţe curioase. Simpla curiozitate şi dorinţă de a vedea cum e nu pare a fi absolut condamnabilă. Curiozitatea şi experimentul au loc şi în cercetarea naturii, nu doar a sexualităţii. Un filosof ingenios spunea că sexualitatea este un microcosmos cu una dintre cele mai profunde realităţi.  Nu putem să nu ne întrebăm „cum ar fi dacă“. Însă, ceea ce disturbă moral este gândul că schimbul voluntar de parteneri s-ar putea transforma într-un ritual al trocului de persoane. Ca să explorăm sexual trebuie să ne dăm la schimb iubitele sau soţiile. Astfel, se creează presiunea de a avea nevoie de parteneri pentru a-i oferi la schimb ca pe nişte obiecte. Ori un principiu moral sănătos ne spune că oamenii trebuie trataţi ca scopuri în sine, nu ca obiecte. În orice fiinţă umană există o demnitate care ne îndeamnă moral să nu o folosim doar ca mijloc pentru a ne atinge scopurile. Câtă vreme accentul cade pe trocul de persoane şi nu pe respectul faţă de interesele partenerilor noştri de viaţă, această practică sexuală va întâmpina dificultăţi morale.

Emilian Mihailov este etician, doctor în filosofie, director executiv al Centrului de Cercetare în Etica Aplicată (www.ccea.ro) şi membru al Societăţii Române de Filosofie analitică.