Decorul dungat, o alegere îndrăzneaţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se potrivesc pe pereţi, dar şi pe draperii, pe tapiţeria scaunelor sau a canapelei, dar şi pe aşternuturi, pe lămpi mai mari sau mai mici, dar şi pe perne decorative. Orizontale sau verticale, mai late sau mai înguste, dungile reprezintă o manieră îndrăzneaţă de a da o notă jucăuşă decorului casei tale. Fără a putea preciza exact de unde li se trage proasta reputaţie cum că ar fi greu de folosit în amenajare, dungile, spun designerii, te pot ajuta să reorganizezi şi să transformi un spaţiu de care te-ai plictisit.

Maniera cea mai la îndemână - dacă eşti pus pe fapte mari - este să inserezi dungile în casă cu ajutorul tapetului. Din ce în ce mai apreciat şi mai folosit în decorurile moderne, tapetul dungat este disponibil în zeci - dacă nu chiar sute - de combinaţii de culori, la preţuri pentru toate bugetele (de la câteva zeci de lei, la câteva sute de euro).

Dacă vrei să „adaugi" un plus de înălţime camerei, foloseşte-te de dungile verticale. Dacă însă vrei ca spaţiul amenajat să pară mai larg, lipeşte pe pereţi tapet cu dungi orizontale, care sunt şi mai moderne decât cele verticale.

Mixuri diverse

Dungile pot fi încadrate în orice tip de amenajare, pot fi folosite în diverse combinaţii de culori, în cantităţi mai mari sau mai mici. Mai mult, deşi este greu de crezut la prima vedere, piesele de decoraţiuni cu dungi - pictate sau imprimate - pot coexista cu cele cu printuri florale sau cu alte imprimeuri în tendinţe.

Ca regulă principală, atunci când îţi propui să te joci în amenajare cu dungile, este bine să ai grijă să le „domoleşti" efectul cu un design mai puţin aglomerat. Astfel vei evita tensiunile vizuale care te irită şi te obosesc.

foto

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite