De ce este bine să faci baie în vin: originile vinoterapiei şi preţurile unui astfel de tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Producătorul de vin Thibault Garin împreună cu un invitat la spa-ul Hakone
Yunessun din Japonia.

FOTO independent.co.uk/AFP
Producătorul de vin Thibault Garin împreună cu un invitat la spa-ul Hakone Yunessun din Japonia. FOTO independent.co.uk/AFP

Să faci baie în vin roşu este considerată a fi baia momentului. În realitate, moda a apărut la începutul anilor ʹ90 şi este cunoscută sub denumirea de vinoterapie. Însă de ce este bine să faci baie în vin?

Vinoterapia este mai mult decât o simplă baie în vin, fiind folosit nu doar vinul, ci şi seminţele strugurilor şi chiar şi butucul viţei-de-vie. Beneficiile vinoterapiei sunt multiple şi foarte cunoscute.

De ce este bine să faci baie în vin: ce spun specialiştii

Răspunsul la întrebarea „de ce este bine să faci baie în vin“  este încă neclar, părerile privind efectele pozitive fiind împărţite. Potrivit studiilor, resveratrolul din vinul roşu poate acţiona ca un antioxidant foarte puternic şi poate chiar curăţa pielea dacă este folosit în combinaţie cu alte medicamente antiacneice care se pot procura fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, există specialişti care au dubii cu privire la eficienţa băii efective în vin. Doctorul Richard Semba, care a realizat de curând o cercetare despre beneficiilor vinului roşu, a declarat pentru New York Magazine că „are suficiente informaţii cu privire la absorbţia cutanată a resveratrolului”, dar că îşi imaginează că nu este foarte posibil acest lucru.

Pe de altă parte, este cunoscut faptul că baia în vin, datorită proprietăţilor antioxidante ale vinului şi a exfoliantului tonifiant pe bază de seminţe de struguri care se aplică după baie, poate elimina impurităţile şi celulele moarte din piele şi o poate lăsa hrănită, hidratată, luminoasă şi catifelată. 

„Vinul conţine resveratrol, care este cunoscut a fi un antioxidant puternic şi folositor pentru tratarea arsurilor solare şi a efectelor îmbătrânirii”, spune dermatologul Jason Emer. „Şi alţi polifenoli (precum taninurile) care sunt foarte comuni la vin pot fi folositori pentru îmbătrânire şi inflamaţii, după cum s-a crezut că pot combate radicalii liberi şi că pot scădea riscul cancerului atunci când vinul este băut. Pentru a avea un efect pe termen lung, aceştia ar trebui să fie aplicaţi în mod constant”.

Vinoterapia mai este cunoscută şi pentru efectul de reducere a celulitei, îmbunătăţirea circulaţiei şi revitalizarea corpului datorită ingredientului său cheie, care este uleiul din seminţe de struguri.

Dermatologul Papri Sarkar este de părere că baia în vin nu are beneficii asupra pielii, vinul fiind mai eficient consumat decât folosit astfel, a explicat aceasta pentru revista americană Allure. „Iubesc această idee pentru că vinul roşu este atât de bun pentru corp în multe feluri”, a spus aceasta. „Să faci baie în vin nu este atât de folositor”, mai spune Sarkar. „Proprietăţile antioxidante ale vinului roşu sunt de regulă obţinute prin consumarea vinului ca băutură alcoolică sau prin folosirea acestuia la prepararea mâncării. Baia în vin nu permite o absorbţie suficientă pentru ca acesta să facă o diferenţă reală”.

Istoria vinoterapiei

Potrivit publicaţiei „New York magazine” procesul a început  la o vinărie din Bordeaux în anul 1993, când un profesor francez care se afla în vizită le-a spus proprietarilor că polifenolii, un tip de antioxidant, creaţi în procesul de producere a vinului sunt de zece ori mai eficienţi pentru prevenirea ridurilor decât vitamina E.

După ce a reflectat la sfatul profesorului, Mathilde Cathiard-Thomas a înfiinţat propria sa companie numită Caudalie, care în prezent este lider de piaţă în tratament, şi are un lanţ de spa-uri cu vinoterapie în jurul lumii. Tratamentele la aceste spa-uri includ tratamente faciale, la aproximativ 200 dolari, masaje, cu un preţ similar, şi baie în vin, contra sumei 75 dolari, baie care este o combinaţie de vin şi apă.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite