De câtă apă minerală avem nevoie?
0Deşi am devenit din ce în ce mai sofisticaţi la alegerea apei pe care o bem şi ne uităm la de fiecare dată la reziduu sec de apă minerală sau alte elemente de pe etichetă, apa reprezintă în medie 60% din masa corporală a unui adult, 75% din masa corporală a unui sugar, şi 50% la vârstnici. În diferite procente ea se regăseşte în structura tuturor părţilor componente ale organismului
Un om poate să supravieţuiască fără hrană în jur de 30 de zile, dar în lipsa apei viaţa îi este pusă în pericol după numai 3 zile.
Conform APEMIN, reînnoirea apei în corpul uman se face într-un ritm de 10 - 15% pe zi la copil şi 3-6% pe zi la adult. Cu alte cuvinte aceasta înseamnă că în cca. 4 – 5 săptămâni, 60% din corpul nostru se schimbă in totalitate.
Apa pe care o bem este absorbită în organism la nivelul intestinului gros, unde intră în sânge prin intermediul căruia este transportată în tot corpul. Datorită faptului că este un solvent universal ea contribuie la transportul nutrienţilor până la ultima celulă. Tot apa asigură buna funcţionare a rinichilor, şi ajută la eliminarea toxinelor din organism. Reglarea temperaturii corpului, hidratarea pielii sau lubrifierea ploapelor se face tot cu ajutorul apei.
Pierderea de apă printr-o deshidratare mică a organismului (cca. 1% din greutate) poate provoca în primă instanţă lipsă de concentratie, dureri de cap, oboseală, constipaţie pentru ca odată cu creşterea deficitului de apă să apară decesul.
În jur de 10 – 15 litri de apă circulă în permanenţă la nivelul tubului digestiv, asigurând dizolvarea şi digestia alimentelor. Cea mai mare parte din această apă este apa reabsorbită la nivelul colonului evitându-se astfel pierderea excesivă prin scaun.
Necesarul de apă al organismului trebuie să contrabalanseze pierderile de apă ale organismului prin urină, transpiraţie, respiraţie şi scaun.
Câtă apă ar trebui sa bem zilnic ?
Este o intrebare aparent simplă, la care nu este însă aşa uşor de răspuns, având în vedere consecinţele.
Un aport zilnic prea mic de apă (lichide) poate provoca deshidratarea organismului cu efectele ei negative binecunoscute asupra metabolismului şi a bunei funcţionari a majorităţii organelor.
Pe de cealaltă parte, un consum prea mare de apă (peste 6l/zi) poate duce la scăderea conţinutului de sodiu din sânge, afecţiune denumită Hiponatremie, care se poate manifesta prin greaţă, vărsături, dureri de cap, stare de confuzie, crampe, afectarea severă a activităţii creierului.
În general, cercetătorii afirmă că necesarul mediu zilnic de lichide pentru a preveni deshidratarea şi a asigura funcţionarea normală a întregului organism este cuprins între 30 şi 60 ml/kg corp. Pentru sugari, gravide şi mamele care alăptează necesarul de apă creşte până la 100 ml/kg corp.
Asta inseamnă că o persoană de 60 kg ar trebui sa bea între 2 şi 4 litri de lichide/zi. Cantitatea de lichide necesare organismului este condiţionată direct de mai mulţi factori, ea crescând de la 2 spre 4 litri/zi în cazul persoanelor care fac mult sport, trăiesc într-un climat cald şi umed sau la altitudini peste 2500 m, suferă de anumite afecţiuni ( febră, diaree, pietre la rinichi, afecţiuni ale ficatului, etc) sau, asa cum am mai spus, în cazul femeilor gravide şi care alăptează.
În medie un bărbat ar trebui să consume 3 litri de lichide zilnic iar o femeie 2,5. Din necesarul total de lichide, cca. 25% este asigurat de alimente, 25% de diferite băuturi (ceai, cafea, sucuri, bere, etc), iar restul de 50% se recomandă să fie asigurat de apă. Obişnuinţa de a bea mai multă sau mai puţină apă depinde de tradiţii, diferind de la o ţară la alta. Din totalul de lichide consumate zilnic, apa reprezintă până la 75% în cazul unor ţări ca Franţa, Spania, China şi poate să scadă la 30% în cazul unor ţări sud-americane. Rezultă în final un necesar mediu de cca. 2 litri de apa minerală naturală/zi pentru bărbaţi si 1,5 pentru femei. Acesta este motivul pentru care cele mai utilizate volume pentru ambalarea apelor minerale naturale sunt sticlele din PET de 1,5 litri. O singură astfel de butelie asigură necesarul zilnic de apă pentru o persoană. Pentru hidratarea şi în acelaşi timp remineralizarea organismului, se recomandă alternarea consumului de apă minerală naturală plată cu varianta carbogazoasă, ponderea principală revenind celei dintâi.
Alte studii recente efectuate de Universitatea Harvard recomandă un necesar mediu de apă ceva mai mic, respectiv între 0,9 şi 1,5 litri/zi.
Când trebuie să bem apă ?
Si aici părerile sunt împărţite. Există dieteticieni care ne recomandă să bem apă pe parcursul întregii zile, chiar şi atunci când nu simţim senzaţia de sete.
Alţii susţin că ar trebui să ne ascultăm trupul şi să bem apă doar când simţim senzaţia de sete. Setea reprezintă un instinct de bază al vieţii. Există o reţea complicată de legatură între creier şi celelalte părţi ale corpului. Feedback-uri negative provenind de la diferite organe produc senzaţia de sete în creier şi asta ne face să ne turnăm imediat un pahar cu apă. Nu uita să verifici reziduu de apă minerală, ca să afli cantitatea de minerale pe care le introduci în corp atunci când te hidratezi.
Idei de bază
- Necesarul zilnic de lichide al organismului este cuprins între 2 şi 4 litri, din care în medie 50% revine apei minerale.
- O cantitate mai mică de 2 l/zi de lichide poate provoca deshidratarea organismului, iar pe de alta parte un consum mai mare de 6l/zi poate declanşa o afecţiune denumită Hiponatremie, cu efecte negative asupra sănătăţii.
- Beţi câte un pahar de apă la masă şi între mese pe tot parcursul zilei.
- Beţi apă înainte, în timpul şi după exerciţiile fizice.
- Pentru un efect optim şi o mai bună remineralizare a organismului nu uitaţi să alternaţi apa minerală naturală plată cu apa minerală carbogazoasă.
Nu uita să verifici Ghidul Apelor Minerale când ai nevoie de informaţii despre apa pe care o bei zilnic.