Cum mâncăm mai sănătos şi mai gustos cu un buget decent: 11 reguli simple care fac minuni, dar pe care le ignorăm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi trăim cu impresia că este mai scump să mâncăm sănătos, dar şi că este un obiectiv destul de greu de atins. Totuşi, nutriţioniştii consideră că acestea sunt doar mituri, pentru că este scump să ai o dietă echilibrată numai atunci când faci cumpărături în neştire şi ajungi să arunci un sfert sau mai mult din ceea ce cumperi.

Uşor de zis, greu de făcut să mănânci mai sănătos fără să ai nevoie de mai mulţi bani pentru o astfel de schimbare în stilul de viaţă. Ei bine, nutriţioniştii sunt de părere că acesta este doar un mod de gândire care îi împiedică pe cei mai mulţi dintre noi să facă alegeri sănătoase, şi că există anumite reguli care pot face acestă opţiune mult mai uşor de pus în practică.

1.Cumpără produse de sezon

Multe fructe şi legume sunt mai ieftine în perioada în care apar pe piaţă în mod firesc, deci nu este vorba despre cireşe sau roşii în miez de iarnă. Cea mai bună idee este să cumpăraţi fructe şi legume proaspete din pieţe, atunci când acest lucru este posibil, eventual să mizaţi pe cele de seră, dar obţinute local, în extrasezon. Bineînţeles, atunci când preţul fructelor şi legumelor este cel mai avantajos nu uitaţi să faceţi provizii, conserve sau pachete păstrate la congelator. 

2. Planifică mesele

Poate că sună ca o altă corvoadă inclusă pe agenda zilnică şi aşa prea aglomerată. Dar este un efort care merită, asigură nutriţioniştii, să notăm într-o agendă sau în telefonul mobil ce avem de gând să gătim pentru următoarea săptămână. Nu numai că reduce tendinţa de a ne comanda ceva de la un restaurant sau o pizza atunci când nu avem habar ce am putea să mai gătim, ci te asiguri că vei folosi cea mai mare parte din ingredientele pe care le vei cumpăra, notează Huffington Post. 

3. Dublează cantităţile

Mâncarea de a doua zi, resturile, sunt foarte importante când vrei nu numai să mănânci sănătos, ci şi să faci economii. Resturile de mâncare pot fi luate la pachet, aşa că nu o să mai aruncăm banii pe mâncarea nesănătoasă pe care avem tendinţa să o consumăm în grabă, la serviciu. Bineînţeles, mâncarea reîncălzită poate fi la fel de gustoasă şi de practică a doua zi, la cină, când venim acasă obosiţi şi fără chef de gătit.

4. Ingredientele se cumpără întregi

Este mai indicat să cumpărăm o bucată întragă de brânză sau de caşcaval decât să optăm pentru variante feliate. Acelaşi lucru este valabil şi pentru fructe sau legume, chiar dacă se vând şi pretăiate. Se menţin pentru mai mult timp proaspete, deci nu riscaţi să le aruncaţi în timp record, plus că cele feliate şi preambalate sunt, de regulă, şi ceva mai scumpe.

5. Găteşte mai mult acasă

Deşi pare un sfat banal, lipsa timpului determină multe persoane să mănânce tot mai des în oraş sau să comande mâncare la pachet, ori să opteze pentru semipreparate, toate însemnând mai mulţi bani cheltuiţi şi mâncare mai puţin sănătoasă decât cea gătită în propria bucătărie.

6. Evită să mai dai banii pe băuturi

Apa este cea mai bună băutură, dar şi cea mai ieftină. Nu mai aruncaţi bani şi sănătatea pe apa sâmbetei cumpărând sucuri îmbuteliate, alcool sau alte băuturi din comerţ.

7. Cumpăraţi de la localnici

Încercaţi, atunci când aveţi posibilitatea, să cumpăraţi ingredientele de care aveţi nevoie de la producători locali, unde produsele sunt adesea mai sănătoase, dar şi ceva mai ieftine decât în marile lanţuri de supermarketuri, mai ales în cazul produselor de import.

8. Optează pentru bucăţile de carne mai ieftină

În loc de piept de pui dezosat, luaţi pulpe de pui. Nu numai că sunt adesea mai ieftine, dar mâncarea va fi mai gustoasă. Sau luaţi un pui întreg, din care puteţi face mai multe feluri de mâncare.

9. Pachetul cu mâncare de acasă, obligatoriu

Trebuie să încetăm să ne comandăm câte ceva de mâncare la birou sau să ne cumpărăm ceva nesănătos din oraş. Mâncarea de acasă, luată la pachet, nu se va demoda niciodată, dacă vrem să mâncăm mai sănătos şi să nu mai risipim banii câştigaţi cu greu.

10. Nu ignora mâncarea din boabe uscate

Un exemplu sunt felurile de mâncare din boabe de fasole uscată: delicioase şi foarte hrănitoare, pline de proteine sănătoase, fasolea uscată fiind şi un ingredient ieftin. Bineînţeles, ignoraţi variantele de fasole la conservă.

11. Frigiderul şi cămara trebuie organizate mereu

Trebuie să fiţi organizaţi nu numai când decideţi ce trebuie să cumpăraţi, ci şi să ştiţi ce aveţi în frigider sau în cămară, pentru a nu ajunge în situaţia păguboasă de a arunca alimentele pentru că expiră sau să cumpăraţi ceea ce aveţi deja.

 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite