VIDEO Andrei Pleşu: „Nu am soluţii. Nu sunt duhovnic. Nu sunt psihiatru“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia-Roman Patapievici, alături de Andrei Pleşu la librăria Humanitas Cişmigiu FOTO: Marian Iliescu
Horia-Roman Patapievici, alături de Andrei Pleşu la librăria Humanitas Cişmigiu FOTO: Marian Iliescu

La întâlnirea cu Horia-Roman Patapievici  în cadrul dezbaterii de aseară „Înapoi la argument“, reluată la Librăria Humanitas Cişmigiu, filosoful Andrei Pleşu a subliniat că nu a găsit răspunsuri-certitudini în urma studiului Evangheliilor şi că nu e în măsură să acorde consiliere psihologică semenilor care vin la el să-i ceară sfaturi de viaţă. Parabolele lui Iisus presupun căutarea şi înţelegerea lor a fiecăruia dintre noi.

Lume multă, înghesuială mare aseară la Librăria Humanitas Cismigiu. Horia-Roman Patapievici şi Andrei Pleşu s-au întors la „argument“ cu „Parabolele lui Iisus“, la Librăria Humanitas Cişmigiu, în cadrul primei dezbateri  „Înapoi la argument“, după desfiinţarea de anul trecut a TVR Cultural. Un public foarte numeros  a umplut până la refuz librăria, unii mai norocoşi, veniţi încă de la ora 18.00, au mai prins scaune, însă cei mai mulţi au stat aproape două ore în picioare. Printre personalităţile prezente s-au aflat  Dan C. Mihăilescu, Ioan Pârvulescu, Corina Şuteu, Tania Radu.

Cei doi interlocutori au discutat, începând de la ora 19.00, despre „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste“,  care a fost numită de specialişti cartea anului 2012.

Moderatorul Horia-Roman Patapievici a vorbit despre structura de candelabru cu două braţe a cărţii, despre prima parte care răspunde în nouă capitole la întrebarea  „De ce le vorbeşti în parabole?“, dar şi despre partea a doua din structura volumului - „Parabola ca subminare a ideologicului“. Patapievici a accentuat frumuseţea metaforele celor trei feluri de risipă, despre care vorbeşte Andrei Pleşu, despre iertarea ca risipă a iubirii, „cu risipa pe risipă călcând“.

„Nu m-am confruntat cu o excomunicare drastică“

Pleşu s-a referit de la început că Noica nu a reuşit să dea „o versiune Noica a Evangheliei“, aşa cum a dat, de exemplu, „o versiune Noica a lui Platon“ sau  o „o versiune Noica a lui Hegel“, transformându-i în „autori Noica“. Autorul a spus că nu a îndrăznit să facă ceea ce nu i-a reuşit lui Noica şi că e fericit totuşi că, în urma acestei cărţi, nu s-a confruntat cu o excomunicare drastică din partea teologilor: „Oamenii au fot mult mai disponibili, mai toleranţi decât m-am aşteptat“. 

Pleşu s-a declarat surprins cu atât mai mult de această atitudine cu cât referinţele şi trimiterile teologice din „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste“  au fost, ca şi în cazul cărţilor lui Dumitru Stăniloaie, la studiile teologilor catolici şi protestenţi. „Nu am găsit alţii, deşi i-am căutat cu lumănărea“, a glumit Pleşu.

 „Mormăielile au venit de la credincioşii laici, ei simt că nu sunt suficient de îmbisericit, că în subtonul discursului meu nu se aude psaltirea. Ei voiau ceva cum ştiu ei, un discurs moralizator, cald, emoţional, care să le dea certitudini. Nu sunt satisfăcuţi. Mă preocupă chestia asta“, a continuat, cu umor, Pleşu, care a avut pe tot parcursul serii un discurs cald, presărat de ironii amare, deşi a declarat că şi-a pierdut buna-dispoziţie în ultimii ani.

„Fără Hegel, la limită, te descurci“

Spre deosebire de Platon sau Hegel, Andrei Pleşu a subliniat că „Iisus a avut intenţia asta să spună ceva căruia fiecare om să-i dea versiunea lui trăită, versiunea lui intelectuală, versiunea lui morală. Evanghelia e un text care trebuie să capete versiunea fiecăruia dintre noi, în vreme ce, fără Hegel, la limită, te descurci". "Am spus această blasfemie şi când eram foarte tânăr, la Păltiniş, după un seminar Hegel: «Nici cu Hegel n-am ce face», ceea ce pe domnul Noica l-a scos din minţi“, a rememorat el.

Problema e „în ce întrebare trăieşti, cu ce interogativitate treci prin viaţă “, a punctat Andrei Pleşu. „Fiecare om trăieşte sub o întrebare. Sunt oameni care nu trăiesc sub nicio întrebare, ăştia sunt oameni fericiţi, aşezaţi, de viitor“, a spus scriitorul. (Hohote de râs în sală). „Important e cu ce tipuri de întrebări trăieşti“, a continuat filosoful.

„Întrebări de tipul celor ruseşti - ce e iubirea?, ce e suferinţa?, ce e moartea? - sunt întrebări care se discută în Dostoiesvski la o vodcă până la inaniţie. Dacă ai întrebările astea, la orice autor te duci nu prea găseşti răspunsuri. Trebuie să încerci să umbli în zona religiosului, care are acest tip de întrebări. Ajungi la aceste parabole a lui Iisus“, a explicat Pleşu.

Rugăciunea, o formă de a uni mintea cu inima

Autorul a precizat că parabolele nu aduc răspunsuri prompte şi a explicat ce înseamnă libertatea pe care o aduc Evangheliile, vorbind despre bogăţia enormă pe care o deschide libertatea individuală în faţa unei întrebări.

„Pentru mine întâlnirea cu textele parabolelor mai mult a deschis întrebări decât a dat răspunsuri. Îndrăznesc să sper cu oarecare teamă că Iisus însuşi nu a vrut să dea răspunsuri univoce, nişte reguli fixe de tip mecanic“.

 Parabolele trebuie citite în contextul lor, a subliniat Pleşu, care a accentuat că există „o ruptură între minte şi inimă care de obicei creează opacitate “.

„Există un obstacol între inimă şi minte. Ce vrea mintea nu vrea inima, ce vrea inima nu vrea mintea, e o permanentă tensiune care rareori ajunge la armonie. Aş spune, că aproape niciodată.  Aici apar şcolile filosofice, apar psihologii. Şcolile filosofice spun că trebuie să cunoaştem numai prin intelect, asta e singura cunoaştere, cea raţională. Apar pe urmă  misticii care spun că numai cunoaştearea cardiacă e cunoaşterea adevărată.Materialiştii  spun că fără senzaţii, fără corp, fără organele noastre de simţ, nu putem cunoaşte nimic. (…) Citez mereu din Maxim Mărturisitorul: «Nu poţi cunoaşte decât cu toate trei o dată». Trebuie să cunoşti prin corp,suflet, spirit, cu toate astea la un loc “.

Autorul a explicat că rugăciunea e şi ea o formă de a a uni mintea cu inima:

„Exerciţiul de a citi parabolele poate fi de tipul unei asceze şi a unei rugăciuni, e un efort de a  aduce în acelaşi plan reflecţiunea, cu emotivitatea, cu adeziunea şi cu aplicarea“.

„Nu am soluţii“

Parabole deschid întrebări, deschid reflecţia spre anumite răspunsuri, însă trebuie să existe şi interogativitatea din partea oamenilor:

„Dacă tu nu ai întrebări, nu poţi primi răspunsuri. (…) Spunând toate astea, eu am aerul că vă spun, în subtext, că eu am înţeles, eu m-am prins, ştiu care sunt predicile, ştiu care sunt clarificările necesare, am făcut şi o carte, luaţi aminte.

Vreau să vă spun cinstit că nu m-am prins, că nu socotesc că am ajuns la un capăt de drum de la înălţimea căruia pot să dau verdicte, reţete şi sfaturi. Am păţit ruşinea asta de câteva ori, după ce a apărut cartea, să vină lumea să spună: «Am un frate cam isteric, nu ştiu cum să mă port cu el. Dumneavostră care aţi citit Evangheliile».

Fac acest anunţ public: Nu am soluţii. Nu sunt duhovnic. Nu sunt psihiatru. Sunt şi eu un om care caută, care are întrebări, care caută soluţii, care nu le găsesc decât rareor decât rareori şi niciodată sub acoperămâtul unei  certitudini. (...)

Vorbesc ca unul care vă invită la o însoţire, la un drum comun, vorbesc ca bolnavul despre sănătate, ca nedesăvârşitul despre desăvârşit, vorbesc ca mine, despre parabole", a accentuat scriitorul.

„Să nu te grăbeşti să-i judeci pe ceilaţi“

Provocat de interlocutorul său, Andrei Pleşu a vorbit şi despre scopul unei lecturi spirituale: „O lectură spirituală nu-ţi dictează să faci anumite fapte, cât îţi dictează anumite stări. Despre ce stări e vorba?

O stare de veghe, să fii atent, să fii disponibil, să nu ratezi împrejurarea decisivă, să nu ratezi întâlnirea decisivă, să te gândeşti tot timpul la amplasamentul tău în propriul tău parcurs. (…) Să nu geometrizezi, să nu tratezi lumea şi viaţa ca pe o schemă. (…) Să nu judeci, tocmai fiindcă te ştii, să nu te grăbeşti să-i judeci pe ceilaţi, să te pui tot timpul într-o stare de căutare, să fii tenace, chiar impertinent în întrebările şi căutarea ta, să refuzi gata făcutul de toate tipurile şi să te preocupe tema orientării tale. Dacă eşti cinstit, ajungi să te întrebi într-un moment al vieţii tale: Ce sens are chestia asta?“, a mărturisit, cu onestitate, Andrei Pleşu.

Parabolele nu induc obedienţa

Andrei Pleşu a subliniat că e foarte important că în pabole nu avem de-a face cu legi. „E o precizare foarte importantă din punctul meu de vedere. Nu se pot deduce din textele evanghelice reguli fixe, etichete. Legea care impune o atitudine de obedineţă e înlocuită cu un model, cu om viu. Ce faci cu un om viu? Comunici. Avem de-a face cu o înlocuire a obedienţei prin comuniune. Altel, te raportezi la un model care reacţionează la cazul tău particular şi altfel te mişti într-o lume cadastrată de legi în care nu ai decât să te înscrii“, a precizat filosoful.

„Textele pe care le-am citit eu nu sunt despre obedienţă, despre înscriere, despre înregimentare, despre legi. Sunt despre libertate, despre autenticitate, despre interogativitate şi despre emulaţie“, a mărturisit filosoful, subliniind că o lege trebuie să fie seducătoare înainte de fi o obligatorie, dând exemplul lui Socrate căruia legile i-au apărut întruchipate în nişte fete, într-un dialog al lui Platon.

„În rest, eşti în faza de înregimentare. Eu regret că practica creştină curentă cade  în legiferare, în reţetă, în regulă strictă, când e vorba de a încerca să găseşti libertatea ta particulară înăuntrul unei legi“, a punctat Pleşu.

Textele pe care le-am citit eu nu sunt despre obedienţă, despre înscriere, despre înregimentare, despre legi. Sunt despre libertate, despre autenticitate, despre interogativitate şi despre emulaţie  

Peste 30.000 de exemplare vândute

Volumul  lansat de Humanitas în luna noiembrie a  anului trecut s-a vândut până acum  în 30.000 de exemplare, după cum a declarat Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, care a fost maestru de ceremonii al întâlnirii. De altfel, Gabriel Liiceeanu, care va fi urmărul invitat al lui H.-R. Patapievici pe 28 martie, a spus că îi pare rău că „nu a închiriat un stadion“ ca să încapă toată lumea, dar că  se simte onorat că a reluat dezbaterea „Înapoi la argument“, în cadrul Librăriei Humanitas Cişmigiu.

Liiceanu a punctat, la finalul întâlnirii, care a fost secretul succesului emisiunii de la TVR Cultural: atitudinea moderatorului. O personalitate de valoarea intelectuală a lui Patapievici ştie să facă un pas înapoi, a subliniat el. Directorul Editurii Humanitas a a accentual că iniţiatorul emisiunii „Înapoi la argument“  ştie să-şi asculte cu modestie interlocutorul, să-l pună pe acesta în valoare, cu atât mai mult cu cât acest lucru nu se mai întâmplă în dezbaterile noastre televizate, când moderatorii ies în faţă în mod agresiv, devenind ei înşişi „adevăratele“ vedete.

„Treziţi-vă! Nu fiţi adormiţi!“

La reluarea întâlnirii în noul cadru din librărie în care există şi public, Horia-Roman Patapievici a punctat că s-a pierdut ceva din inefabilul de la Muzeul de Artă Medievală  „Ing.. D. Minovici“, locul în care emisiunea de la TVR Cultural s-a filmat începând din 2005 până în septembrie 2012, când postul a fost desfiinţat. 

În muzeul de artă, Patapievici şi interlocutorul erau singuri, într-un decor rafinat, şi uitau în puţină vreme de echipa de televiziune şi de tot arsenalul tehnic. "Ei, bine, acum nu ne mai putem privi ochi în ochi, o să mai aruncăm un ochi şi la public“, a glumit Pleşu, care a mai fost invitatul emisiunii,în 2008, discutând atunci cu Patapievici despre tema „Avem o viaţă! Ce facem cu ea?“.

Mesajul parabolelor este veghea, a concluzionat autorul, care a spus că "noi trăim destul de somnolenţi, în general, şi materie de interogativitate, şi de idealuri, şi de relaţii cu oamenii" şi că ar trebui să dăm dovadă de o vigilenţă suplimentară. Care ar fi îndemnul lui Andrei Pleşu? "Treziţi-vă! Nu fiţi adormiţi!"

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite