Teatrul italian, la Bucureşti
Teatrul Garibaldi din Palermo (Italia) va prezenta pe scena Sălii Izvor a Teatrului Bulandra din Capitală, în cadrul celei de a XVII-a ediţii a Festivalului Uniunii Teatrelor Europene, spectacolele “Înăuntrul inimii”, bazat pe un text de Giuseppe Massa, care semnează şi regia, şi “Ochii”, în regia lui Mateo Bavera şi a lui Franco Scaldati.
“Înăuntrul inimii” se va juca pe 22 şi 23 octombrie, de la ora 19,00, iar “Ochii” va fi prezentat publicului bucureştean pe 25 şi 26 octombrie, de la aceeaşi oră.
Spectacolul regizat de Giuseppe Massa este inspirat dintr-un fapt real, devenit celebru în întreaga lume şi care a răscolit întreaga Europă. “Înăuntrul inimii” este un thriller despre destinul imigranţilor, poliţie, justiţie, media, avându-i în distribuţie pe Emiliano Brioschi, Simona Malato şi Giovanni Prisco.
Cel de-al doilea spectacol al Teatrului Garibaldi, “Ochii”, are la bază un text cu un caracter vizionar: personajele sunt înconjurate, învăluite, pur şi simplu sufocate de o pânză de păianjen verbală, iar spectatorii sunt prinşi în curgerea neîntreruptă a unui flux, asimilabil în dialectul sicilian, cadenţelor unui poem arab. Compoziţia spectacolului duce cu gândul la construcţia tipic orientală, de genul poveştii în poveste ca în “O mie şi una de nopţi”.
Scenografia şi costumele spectacolului regizat de Mateo Bavera şi Franco Scaldati sunt realizate de Mela Dell'Erba, iar din distribuţie fac parte actorii Franco Scaldati, Simona Malato, Egle Mazzamuto şi Melino Imparato.





















































