REPORTAJ VIDEO Talpa, satul în care s-au filmat „Moromeţii“, la 31 de ani de la primul film al lui Stere Gulea, inspirat de romanul lui Preda
0Lungmetrajul „Moromeţii 2“ a rulat, sâmbătă, la căminul cultural din Talpa, judeţul Teleorman, acolo unde s-au turnat ambele filme regizate de Stere Gulea după o parte din opera lui Marin Preda. Reporterii „Adevărul” au vorbit cu oamenii din sat pentru a vedea ce importanţă a avut pentru ei găzduirea universului Moromeţilor.
În perioada dintre primul şi cel de-al doilea film după opera lui Marin Preda, satul Talpa s-a depopulat, lucru ce le-a adus lacrimi în ochi sătenilor care îşi amintesc că la primul film, uliţele fremătau de viaţă. În acest sens, anul trecut, „Moromeţii” lui Gulea veneau ca o gură de aer proaspăt în vieţile sătenilor din Talpa- un mijloc prin care a mai fost suflată singurătatea de pe vieţile lor.
Satul Talpa devenea, în 1985, noul Siliştea-Gumeşi, locul în care s-a născut Marin Preda, iar apoi, universul familiei Moromete. Casa lui Ilie Moromete din Talpa a devenit între timp muzeu. Astăzi, proprietara,Elena Papuc, nu mai locuieşte aici. Primarul, Benone Rababoc, a început să organizeze gustări în ograda Moromeţilor, cu mâncare făcută în sat,pâine în ţest, plăcintă cu mere şi ţuică- „ca la nuntă, dar fără mireasă, ca la înmormântare,dar fără mort”, după cum ne-a întâmpinat acesta. Pe prispa casei acum sunt baloţi de paie, oale de lut cu flori, iar înăuntru, preşurile lucrate la război de Elena Papuc. „E o casă veche, au mai îndreptat-o , au mai făcut-o, foarte bine, că rămâne ca muzeu. Vine lume de pe la Argeş, vine din toate părţile, să o viziteze”, avea să ne explice câteva ore mai târziu un sătean.
Am luat la pas uliţele din Talpa pentru a afla de la săteni cum este viaţa lor astăzi, la 31 de ani de la primul film după romanul lui Marin Preda. În urmă cu nici două săptămâni, Stere Gulea explica într-un interviu pentru „Weekend Adevărul” că Talpa s-a depopulat complet. „În ’85 era tipic comunist, dar era viu. Astăzi e mort, părăsit. Sunt zone întregi în care casele sunt părăsite, stau aproape să cadă, iar natura şi-a reluat dreptul”. Acelaşi gust amar pe care l-a resimţit Gulea când a revenit să filmeze „Moromeţii 2” îl au şi sătenii care spun că sunt singuri şi că, de când cu muzeul „Ograda Moromeţilor” câte un turist mai sparge liniştea. În rest, „aici e sărăcie, asta e”, după cum ne-a spus un alt sătean la o răscruce de drumuri.
O constantă în toate dialogurile cu cei întâlniţi, că e vorba de sătean, că e vorba de cineva din echipa de filmare, este figura primarului care, conform regizorului, a ajutat enorm filmul. La rândul lor, cei din sat punctează că noroc cu el, că i-a adus (pe cei din film- n.r.), că a fost cumsecade.
Tanti Didina, un om de bază
În ziua în care vizităm universul Moromeţilor, în sat tocmai ce s-a terminat o înmormântare, aşa că sătenii sunt toţi adunaţi la pomană. După proprietara casei, îşi face apariţia pe poarta Moromeţilor o doamnă cu faţa încadrată de un breton şi o năframă neagră. E tanti Didina (foto:jos), unul dintre sătenii care s-au dedicat filmului. La primul nu era în sat, ci la Bucureşti, dar a prins câteva momente de la filmări. De data asta însă s-a implicat, nu doar a privit. În mare, a făcut muncă de bărbat, după cum ne-a explicat, însă nici treburile mai fine nu i-au scăpat: este cea care a făcut perdelele de la geamurile Moromeţilor, dar şi cea care a mers la Orbeasca cu căruţa lui Ilie Moromete prinsă de a ei.
„Am luat maşina de cusut, am adus-o aici, le-am cusut (perdelele-n.r.)…I-am ajutat cât am putut. Am fost şi eu, la moara aia, la Orbeasca. La noi nu mai există, trebuia să caute la fel, ca-n prima parte. Sunt mai băieţoasă eu de fire. Şi când m-am dus la Orbeasca, vă daţi seama că se uita lumea ca la altă lighioană. Cocoţată, căruţă peste căruţă, cocoţată eu acolo, şi femeie!”, ne-a povestit tanti Didina, completând printre surâsuri că are şi poze pe tabletă.
„Îi dădeam mereu nuci lui Horaţiu Mălăele”
Cât despre cei din echipa de filmare, Didina spune că i-au rămas ca o familie. „Unul îmi zicea Didica, altul mami”. Acum, că filmul e gata, e impresionată că Stere Gulea şi ai lui s-au ţinut de cuvânt şi i-au invitat pe săteni la film. Didina priveşte zâmbitoare la toţi vizitatorii care se perindă prin curte în timp ce ne povesteşte că a contribuit şi cu altele la film. De exemplu, a adus o vacă, „în alea 10 care treceau pe la poartă”, dar a şi apărut puţin pe ecran: salutând-o pe Catrina (Dana Dogaru) şi la secerat, cu Gheorghe Visu!
„Eram eu cu vecina asta, care i-a murit soţul acum. Şi aici ieşea doamna Dogaru şi spunea <<bună ziua>>. Noi mergeam cu coşniţa (coş de nuiele-n.r.)…cu un ştergar, că aveam colaci. Treceam şi ziceam <<bună ziua>>”.
Când o întrebăm cum i s-a părut Gheorghe Visu, doamna Didina zâmbeşte uşor ruşinată şi ne mărturiseşte: „Nu prea popular, dar domnul Horaţiu Mălăele, da”. Pe perioada filmărilor, doamna Didina i-a fost dealer de nuci actorului.
„Îi dădeam mereu nuci, că era timpul ăla în care cădeau nuci. Era un tuci aici, îi opream nucile şi le puneam acolo. Când venea, i le arătam, şi le spărgea. Îi plăceau nucile”, ne mai spune veselă tanti Didina despre interacţiunea cu Mălăele.
A ajuns să facă parte din echipa „Moromeţii 2” când a fost rugată să ude florile de pe lângă casa lui Ilie Moromete. Mărturiseşte însă că, atunci când i-a văzut „pe oamenii ăştia cât se băteau”, n-a mai putut să se retragă. A fost uimită de Stere Gulea şi ai lui: „adică din nimic să faci foarte mult!”.
„Şi domnul Stere Gulea, dacă ar veni acuma, el dă mâna aşa. De fiecare dată când pleca îmi zicea <<mulţumesc>>. De la ora unu şi până la şapte au tras la secvenţe. Au muncit ca la lupta de clasă, cum se zice”, completează Didina.
Vecinul de peste drum, la o ceaşcă cu Mălăele
Peste drum de ograda Moromeţilor, prindem la poartă un domn cu pălărie şi faţa brăzdată de soare. El este cel care arborează aceeaaşi expresie ca a regizorului Stere Gulea când îl întrebăm de satul din „Moromeţii 1” şi cel de astăzi.
„Asta e viaţa. S-au scurtat zilele”, ne explică, vorbind de cât de plină de viaţă era uliţa din Talpa în urmă cu 31 de ani. Azi, „n-ai un om să stai de vorbă cu el. Mâine poimâine, nu o să mai vezi nimic”. Ne exemplifică: în capătul drumului se vede o vilă neterminată.
„-Făcuse unul de la Bucureşti, săracul, vila aia acolo.
-Şi ce s-a întâmplat?
-A murit. Da. A rămas vila”.
Ne laudă tandemul format din echipa de filmare şi domnul Benone Rababoc , primar de 22 de ani în sat.
„O fost ceva frumos. Pentru comuna noastră, e ceva calumea. A fost foarte bine. Primarul a fost cumsecade, i-a adus pe toţi, a mai făcut câte un asfalt pi colo, mai băga câte o căruţă de piatră. Nu era piatră băgată, nu era nimic , dar aşa ne-a ajutat binişor. (ne-a convenit- n.r.) Cum să nu, şi până la urmă, rămâne o casă de muzeu. Rămâne ceva, să aibă şi la noi în comună ceva…aşa, numai sărăcie”, ne-a explicat domnul zâmbind.
Trece de la surâs la lacrimi, în funcţie de subiect. „Ne-am rărit. Se răreşte satul. Nu mai sunt oameni. Nu mai putem. Copiii au plecat toţi la Bucureşti, au plecat încolo, au. Mai vine băieţii mei? Nu mai vine ”, ne spune cu vocea înecată.
Se luminează însă la faţă când întrebăm de actori, cu cine a vorbit, ce a făcut. Râde. Nu a lucrat direct la film, însă a băut o ceaşcă de ţuică cu Horaţiu Mălăele. Probabil pofta de după nuci.
„ Mălăele, când a venit, zice <<băi moşule, îmi mai dai o ceaşcă de ţuică?>> O ceaşcă, mare lucru, ca să vorbim pe cinstite. A fost calumea. Pe cinstite, să vorbim omeneşte. Cinste lui Primaru că i-a adus acilea. Dar datorită primarului au venit. S-a zbătut”.
„Da, dar ce să facă un film? Până la urmă, chiar şi primarul care, din fericire, este un om care pune suflet… Pentru film a fost de mare ajutor, dar nivelul de viaţă al oamenilor e o problemă care nu e numai a satului Talpa Ogrăzii, e a tuturor satelor. Asta e marea problemă… Nu-mi dau seama ce Dumnezeu se întâmplă cu ţara asta.Totul e lăsat aşa, la voia întâmplării…Ţara asta nu are decât o problemă, să scape unul de puşcărie”- Stere Gulea.
La o intersecţie din Talpa, întâlnim un domn cu şapcă care, zâmbitor, pozează cu mâna la bărbie. I-a plăcut atmosfera creată de oamenii lui Stere Gulea. El nu s-a întâlnit cu Horaţiu Mălăele, ci cu Toma Cuzin.
„Da, sigur, cu domnul Stere Gulea, cu tot, lasă-mă. Ştii cu cine am vorbit? Cu unul cu o pălărie.Un băiat mai frumos care joacă în „Las Fierbinţi””. Noi îl bănuim pe Cuzin. „Aşa îl cheamă? Celentano cu Firicel! Firicel, Firicel!”.
„Îmi place atmosfera aici, dar e sărăcie!”
Satul s-a schimbat şi pentru el în acelaşi fel, în sensul că sătenii rămân singuri, „că ăştia ai bătrâni cedează”. Îşi aminteşte de primul film, când s-a tăiat salcâmul. În rest, „satul, tot aşa, cum a rămas”.
Pe fundal, se aude prietenul domnului, cu o căciulă gri pe care scrie, cu roz, „Los Angeles”. După ce îi oferă o ţigară prietenului de drum, ne povesteşte că el lucrează la Bucureşti. În Talpa vine din când în când doar. Îşi aminteşte cum a venit echipa în sat, anul trecut, când au început filmările.
„Erau 20 de maşini, era cu toată echipa, cu generatoare de curent. Nea Tache a povestit lui regizorul…aici e sărăcia lui Dumnezeu…s-a depopulat comuna. Şi aia e! Îmi place atmosfera aici, dar e sărăcie!”
Ne explică mai departe tot contextul: cum domnul Victor Rebengiuc e prea în vârstă ca să fi făcut şi al doilea film. Cum în locul lui, a venit Mălăele, pe care l-a şi văzut de câteva ori, în spectacole, la Bucureşti, la Teatrul Naţional. „Tot respectul pentru domnul Benone Rababoc, am tot respectul”, ne mai spune, explicându-ne că şi-a făcut şi el casă, dar nu a exagerat, nu ca alţi primari din alte oraşe sau sate. „Tre să faci, mă….Unchiul Ben are acolo proprietate, o casă acolo. A făcut şi pentru oameni. E şi azilul de bătrâni, trebuie să termine şi bisericuţa. A făcut mai multe, nu pot să zic.”
Cât s-a filmat „Moromeţii 2”, satul Talpa a mai prins viaţă, cât a putut. Ilie Moromete al lui Horaţiu Mălăele spune că „a biruit lipsa”. Au biruit şi „Moromeţii” în Talpa, căci, chiar dacă pentru scurtă vreme, sătenii au găsit în filmări un refugiu faţă de grijile obişnuite.
Seara, căminul cultural s-a umplut de spectatori ai satului Talpa care au râs la replicile rostite de Horaţiu Mălăele, de Iosif Paştina sau de Gheorghe Visu. În rest, le-a rămas o casă-muzeu şi două străzi botezate: „Moromeţii 1985” şi „Moromeţii 2017”.