Raphael Schumacher a murit
0
Actorul italian Raphael Schumacher, care s-a strangulat în weekendul trecut pe scena unui teatru din Italia în timp ce interpreta un personaj care se spânzura, a decedat vineri, 5 februarie, iar patru persoane sunt cercetate pentru omor prin imprudenţă.
Raphael Schumacher, în vârstă de 27 de ani, a fost în comă după ce s-a strangulat pe scena Teatrului Lux din Pisa. Actorul amator suferise leziuni ireversibile ale creierului, iar familia a acceptat donarea organelor sale.
Conform Pisa Today, în urma investigaţiei deschise de anchetatori s-a dovedit că în acest caz a fost vorba despre un accident.
Incidentul a avut loc vinerea trecută în Teatrul Lux, situat în centrul vechi al oraşului italian Pisa. O serie de şase spectacole erau programate începând de sâmbătă seară până duminică în zori, în cadrul unui eveniment teatral intitulat "Miraje. O noapte Lux".
În timpul celui de-al doilea spectacol, aflat în curs la ora 00.30, actorul Raphael Schumacher interpreta rolul unui personaj care se spânzura. O spectatoare absolventă de medicină a observat că ceva era în neregulă cu actorul, care părea într-adevăr că se sufocă. Spectatoarea s-a ridicat în picioare în timpul spectacolului şi a strigat: "Omul acela moare cu adevărat".
Spectacolul a fost oprit imediat, iar organizatorii au încercat să îi ofere primul-ajutor actorului, până la venirea ambulanţei. Tânărul, care era student la Facultatea de Teatru din Pisa, a fost transportat de urgenţă la spital şi a fost internat în stare gravă la terapie intensivă.
Conform companiei de teatru The Thing, care a organizat spectacolele, actorul interpreta rolul unui personaj care se spânzura şi, în acest caz, a fost vorba de un accident.
Zeci de spectatori se aflau în teatru în momentul producerii incidentului.
Patru persoane - doi regizori şi doi tehnicieni - sunt cercetaţi penal pentru omor din culpă, conform Mediafax.
Citeşte şi: Roluri care ucid: Iisus şi Macbeth se află pe primele locuri