Provocările toamnei: teatru, muzică, film, literatură
La rubrica "Focurile rampei", criticul de teatru Marina Constantinescu vă provoacă la o întâlnire cu lumea copilăriei, a basmelor şi poveştilor de la Teatrul "Ion Creangă". Şi tot
La rubrica "Focurile rampei", criticul de teatru Marina Constantinescu vă provoacă la o întâlnire cu lumea copilăriei, a basmelor şi poveştilor de la Teatrul "Ion Creangă".
Şi tot de aici, o relatare despre Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii. Indiferent de mode şi succese, doar teatrul adevărat rezistă şi de aceea nu pierdeţi "Gally Gay", un Brecht în dulcele stil clasic, marca Giurchescu.
Bătălia pentru Oscar începe să se dea toamna, când marile studiouri hollywoodiene lansează filmele pe care contează cel mai mult în această competiţie cu mediatizare globală, de la producţii cu avocaţi şi culise politice la westernuri cu mari staruri, de la biografii mai mult sau mai puţin romanţate la horroruri şi SF-uri ambiţioase, de la trendul fantasy la thrillerul de mare calibru, cu o reţetă verificată şi perfecţionată mereu.
Un interviu incitant cu Dan C. Mihăilescu, care recunoaşte că, timp de 30 de ani, nu s-a gândit niciodată la public, a scris doar pentru breasla scriitoricească. "Important e contactul autentic şi deschis cu marii autori, cu marile literaturi şi cu marile dileme."
Premiul Nobel pentru literatură a fost adjudecat de Doris Lessing, o icoană a feminismului mondial, scriitoare în a cărei operă literatura tradiţională şi cea fantastică se intersectează.
"Cartea de la căpătâi", poeme care-ţi umplu sufletul de vise. Un eveniment mult-aşteptat, Programul integral "Wagner", un nou început, la deschiderea stagiunii cu Orchestra Naţională Radio.
Două show-uri care trebuie ascultate: Pet Shop Boys, cel mai de succes duo britanic, considerat un grup de referinţă în muzica synth-pop, şi Pink Martini.




















































