Povestea snobului etern şi universal

Frédéric Rouvillois pune sub lupă aspiraţia universală a omului de a fi altfel decât este, originea unui fenomen care a existat dintotdeauna. „Istoria snobismului“, volum publicat de Editura Nemira, va ajunge în librării în septembrie. Pentru mulţi dintre noi, cartea este un act de demascare. Citind-o, descoperim că suntem, cu toţii, snobi.

De altfel, aceasta este şi concluzia autorului, anunţată tranşant în primele pagini ale studiului.
Profesor de drept la Paris, specializat în istoria ideilor, Frédéric Rouvillois are la activ, printre alte volume, şi o istorie a politeţii.

Volumul care va apărea în România începe cu o mărturisire justificativă, prin care autorul îşi asumă snobismul personal, vorbind despre sine la persoana a III-a: „La optsprezece ani, prefera să prizeze un tutun mentolat mizerabil, în loc să fumeze ţigări, mâzgălea blazoane pe toate caietele, citea Saint-John Perse şi refuza să dea examen pentru permisul de conducere.

După un sfert de secol, tot nu are carnet de şofer, dar visează să intre în Automobile Club, întoarce spre el televizorul în serile cînd e meci, îl îmbracă pe fiul lui, Ambroise, de la «Bonpoint» şi îşi gravează cărţile de vizită la «Stern».

Nu bea decît cafea «Illy», ceai «Mariage Frères» şi whisky single malt. În Elle, citeşte doar reţetele culinare şi pagina lui Fonelle, iar recent s-a înscris în ASmallWorld. Snob a fost, snob este şi snob va rămîne negreşit, cel puţin într-un anumit mod şi dintr-un anumit punct de vedere".

Erudiţie şi farmec

Istoricul s-a avântat cu ştiinţă şi curaj în lunga poveste a unui fenomen conştientizat târziu, în căutarea formelor pe care le ia snobismul în cele mai diverse contexte socio-culturale. „Nimic nu e mai sfâşietor decât să fii ca toată lumea", scria Balzac în „Fiziologia gusturilor", dezvăluind fără să ştie acel dat inalienabil al fiinţei umane care constituie adevărata origine a snobismului. Sub semnul acestei constatări de secol XIX şi-a plasat autorul cercetarea multidisciplinară, discutând erudit şi fermecător o problematică mereu de actualitate.

Alegând să combine inspirat criteriul cronologic şi abordarea tipologică, Frédéric Rouvillois plonjează într-un labirint de poveşti nesfârşite. Evocă întâmplări, face portrete şi analizează feţele snobismului existent dintotdeauna, dar conştientizat abia în veacul al XIX-lea, când William Makepeace Thackeray inventa cuvântul „snob" şi tipărea „Cartea snobilor".

Istoria, ca un roman

În câteva sute de pagini consistente şi savuroase, în care literatura, istoria, filosofia, religia, muzica, artele plastice, moda şi multe alte sfere sunt chemate să dea mărturie pentru snobii din toate vremurile şi obsesiile lor, „Istoria snobismului" este o altfel de poveste a fiinţei umane, a omului care caută neîncetat, în toate epocile, să fie altceva decât este.

Mitul particulei nobiliare, de exemplu, obsesia pentru blazon sau pentru catolicism ca trambulină spre înalta societate, snobismul revoluţiei, snobismul suscitat de lumea artei sau snobismul în ale gastronomiei sunt întoarse pe mai multe feţe.

„Istoria snobismului", în traducerea Irinei Negrea, are, de asemenea, meritul de a se adresa, atât prin temă, cât şi prin stil, tuturor categoriilor de cititori. Frédéric Rouvillois face istorie ca şi cum ar scrie roman, exploatând din plin puterea de seducţie a discursului ştiinţific destins, care nu este deloc un indiciu al lipsei de rigoare, ci, dimpotrivă, semn de rafinament.

“În fiecare clipă, snobul este gata să ardă ce adora adineauri, pentru a nu fi niciodată depăşit."
Frédéric Rouvillois
istoric