Nu rataţi: „Straja dragonilor. Memorii 1921-1941“
„Straja dragonilor. Memorii 1921-1941"
de I. Negoiţescu (Editura Humanitas)
Aşternută pe hârtie de pe patul de spital, confesiunea lui Negoiţescu nu recurge la trucuri literare şi îşi asumă curajos statutul de scriere memorialistică.
Rememorând anii tinereţii, autorul nu ocultează tendinţa spre homosexualitate, afinitatea pentru ideologia legionară şi transformarea într-un legionar fanatic. Remarcabilă este şi prefaţa lui Ion Vartic. O lectură necesară. (Dana G. Ionescu)





















































