Nebunia celei de-a şaptea zile de Berlinală. Corespondenţă de Irina Nistor

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin se desfăşoară între 15 şi 25 februarie                                        FOTO: euroturism

Nebunia nu-i d-un fel! Aşa aş defini a şaptea zi , care a început şi s-a încheiat într-o lume total sărită de pe fix!

Text de Irina Nistor 

Dis -de- dimineaţă a fost proiectat un film, care pe lângă că avea 3 ore fără câteva minute, (regizorul se pare că-l coace de vreo 20 de ani), s-a ales şi cu un titlu care ar fi trbuit să ne dea indiciile necesare că ar fi nevoie o cămaşă de forţă, ba chiar două, că sunt doi fraţi gemeni, băiat şi fată, dar într-o relaţie cu mult mai gravă decât în Ilegitim, prezentat tot la Berlinală, dar care e delicat şi aproape echilibrat pe lîngă demenţa lui Philip Groning. Afişul sună aşa: „Pe fratele meu îl cheamă Robert, şi e un idiot” (i-aş zice chiar cretin) . De fapt e greu de pus un diagnostic, dacă Robert sau nimfomana minoră, o Lolită şi mai cumplită, Elena e sau nu şi mai şi ca frate-său! Filmat voit flu, de o lentoare obsedantă, cu teorii filozofice asupara timpului, truisme de genul : baza timpului e speranţă, sau când iubeşti nu mai observi timpul, e limpede că exact timpul ni-l fură, nouă, spectatorilor, totul petrecându-se pe un câmp, în ajun de un exmen în care se recapitulează chipurile materia, se mai pune de un incest şi se atacă o benzinărie, într-un stil Bonnie şi Clyde, la puterea o mie! Plus o melodie pe care începi s-o urăşti, ştiind că e preferata unei psihopate, care zbiară, plânge, face crize de isterie şi mai ales exasperează. „La Javanaise” a lui Serge Gainsbourg! Huiduielile celor care au supravieţuit calvarului au fost la unison, condimentate cu câteva slabe aplauze, probabil de mulţumire că s-a terminat!

Seara Steven Soderbergh, evident gelos pe Kubrick şi al său ”Shining”, vrând să demonstreze că se poate şi mai înspământător a venit în afara competiţiei cu Unsane!  A luat-o pe Claire Foy din serialul despre Regină, ”The Crown”, şi a urâţit-o şi banalizat-o cât a putut, filmată cu milione de pistrui, din cap până-n picioare şi o privire de Ospiciu, un fel de preambul pentru „Nu mă atinge-mă”, pentru că şi ea, pare să sufere (ca personaj), de boala secolului înstrănarea şi izolarea inclusiv, cea tactilă! Acum ţipetele au fost mai degrabă în sală, şi la americani se poartă ciocanul ca armă, marile spirite se întâlnesc de la „Pororoca” la „Câini”, cu regizorul lui Erin Brockovich sau Behind the Candelabra, când promisese că se lasă de meserie! „Unsane” e un nume de cod care i se potriveşte mănuşă! 

Ropotele de aplauze cred că au fost de frică şi pentru că era cineastul în sală, şi-i lăudase că va avea cea mai grozavă proiecţie, din lume, din punct de vedere tehnic. Doar sunt nemţi, nu?

Au existat însă şi întâlniri speciale tot pe 21 februarie 2018. Mai întâi una care a semănat mult cu cea de la Grand Cinema &More, de la Băneasa , de astă toamnă cu Marcel Iureş, cu puţin înainte de a se lansa „Octav”.

Urs de Aur Onorific pentru Willem Dafoe 

La Berlinală s-a făcut o trecere în revistă a carierei lui Willem Dafoe, după ce i s-a decernat un Urs de Aur Onorific. Cel care a turnat peste 120 de filme, a jucat şi mai joacă teatru şi se pregăteşte de un Oscar cu Proiectul Florida, un independent înduioşător şi amuzat, în care joacă alături de o mulţime de copii, şi întrebat fiind dacă-i place asta, a răspuns, uşor ironic şi apoi s-a ratrapat : Sunt şi ei oameni, nu? , a oferit o întâlnire pe viu de neuitat. A venit vorba şi de Scorsese, care l-a distribuit în Iisus, dar şi de Van Gogh (pe care tot Martin, îl jucase şi el la Kurosava, în Vise), pe care Dafoe l-a turnat recent chiar în Franţa şi unde i-a plăcut că a... filtrat cu fantomele (splendid spus)! 

Şi din culise, am aflat cum l-a pregătit Wes Andersen , pentru Grand Budapest Hotel:  a făcut un story-board, ca o animaţie şi a jucat toate personajele! 

Sigur că ar fi ieşit mai ieftin să fie un Wes multipicat, şi ar fi făcut, se pare, senzaţie. Poate la o nouă apariţie pe DVD, sau direct pe Net!

La Adlon, un Hotel cu poveste asemeni Athenee Palace-ului de la Bucureşti a fost locul unde am aflat mai multe despre un serial Terror, după romanul lui Dan Simons, publicat în traducere românească la Editura Nemira,  şi care se petrece la Polul Nord, dar şi pe un vas, şi despre care am să scriu mai multe în ajun de premiera mondială, inclusiv la noi, pe 26 spre 27 martie, în ziua în care se decernează Premiile Gopo! Jared Harris, protagonistul,  a povestit cum are chiar o scenă care aminteşte de Revolta despre Bounty, şi că ar vrea acum să meargă să descopere lumea gheţurilor, chiar într-o expediţie, după ce filmările s-au făcut la Budapesta, ce-i drept într-un frig cumplit, şi doar în Croaţia s-au mai încălzit un pic. Serialul de pe AMC, în 10 episoade, e regizat de un german: Edward Berger, şi patronat de un gigant: Ridley Scott.  

Camera Berlinalei pentru Jiri Menzel

Scenariul cel mai uman al zilei a fost cel pentru Interpetrul, în care joacă un imens regizor ceh : Jiri Menzel şi tatăl din Tony Erdman, cu mult mai ataşant, şi deloc grotesc, austriacul Peter Simonischek, în regia unui slovac: Martin Sulik. O poveste despre trecut şi prezent, despre recuperarea istoriei şi o călătorie, în care se descoperă şi poate se acceptă, fiul unui nazist şi cu cel al unor victime ucise în lagăr. Un subiect complicat, tratat însă cu umor, atât cât se cuvine şi cu o infinită tandreţe. Menzel, care pe 23 februarie împlineşte 80 de ani, (ca personajul său), va primi Camera Berlinalei, care din 1968 (la care se face o aluzie în script, la invazia Cehoslovaciei) se acordă unei personalităţi sau instituţii, şi Jiri poate fi socotit şi o instituţie, ca recunoştinţă pentru ceea ce a dăruit cinematografiei!

La mulţi ani, Maestre Menzel!

(Din Germania, cu sprijinul RomPetrol, Irina-Margareta Nistor)