"Madagascar 2", pe primul loc în box office-ul american - VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul "Madagascar 2", o producţie a studiourilor DreamWorks Animation, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, în prima săptămână de la lansarea pe marile ecrane, după ce a obţinut încasări de 63,5 milioane de dolari, potrivit site-ului boxofficemojo.com.

Filmul prezintă aventurile leului Alex, zebrei Marty, hipopotamului Gloria, girafei Melman şi ale prietenilor lor lemurieni, care reuşesc să evadeze de pe insula pe care eşuaseră şi, în loc să se îndrepte spre Statele Unite, ajung în Africa, unde fac cunoştinţă cu familia leului Alex.



Pe poziţia a doua în box office-ul nord-american s-a situat comedia "Role Models", care a obţinut încasări de 19,25 milioane de dolari, în prima săptămână de la lansare. Filmul prezintă aventurile lui Danny şi Wheeler, doi agenţi de vânzări burlaci, trecuţi de 30 de ani, care au un comportament sălbatic şi rebel. După o petrecere de pomină, cei doi au fost arestaţi, iar judecătorul le oferă posibilitatea să aleagă între mulţi ani de închisoare sau 150 de ore de muncă în folosul comunităţii, prin înscrierea lor într-un program de îndrumare a adolescenţilor recalcitranţi.



Filmul "Liceul muzical: Anul absolvirii " a coborât de pe primul pe al treilea loc, după ce a obţinut încasări de 9,29 milioane de dolari. Filmul prezintă problemele cu care se confruntă nişte tineri din ultimul an de liceu. Personajele principale, Troy (Zac Efron) şi Gabriella (Vanessa Hudgens), care vor merge în curând la facultate, au decis să pună în scenă, împreună cu prietenii lor, un musical care să le descrie experienţele, speranţele, dar şi temerile în ceea ce priveşte viitorul.




Pe poziţia a patra în box office se află "Changeling", cel mai recent film regizat de Clin Eastwood. Producţia, care o are pe Angelina Jolie în rolul principal, este o dramă despre disperarea unei mame al cărei fiu este răpit, autorităţile aducându-i înapoi un băiat care nu este de fapt al ei.

Pe locul cinci se situează comedia "Zack and Miri Make a Porno", care a obţinut încasări de 6,52 milioane de dolari. Lungmetrajul prezintă experienţa a doi buni prieteni, Zack şi Miri, care, în încercarea lor de a rezolva o serie de probleme financiare pe care le au, decid să facă împreună un film pentru adulţi, dar descoperă că se iubesc.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite