Ludovic Spiess - candidat unic la directia ONB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Soprana Mariana Nicolesco s-a retras in semn de protest

Ieri, la Ministerul Culturii si Cultelor a avut loc concursul pentru ocuparea postului de director general al Operei Nationale Bucuresti. Comisia, alcatuita din ministrul Razvan Theodorescu, Ion Tobosaru, Cornel Trailescu, Hero Lupescu, David Ohanesian si Horea Popescu a avut de audiat un singur concurent: Ludovic Spiess. Celalalt candidat, soprana Mariana Nicolesco, a decis sa iasa din competitie. Unul dintre motive este retragerea invitatiei de a face parte din comisia de examinare a baritonului Nicolae Herlea si a dirijorului Iosif Conta, dupa ce acestia fusesera, initial, solicitati sa audieze concurentii. Pe de alta parte, soprana a refuzat sa ia parte la un concurs "ale carui reguli sunt incalcate prin dispense chiar de cel care le-a stabilit si anuntat public", dupa cum se precizeaza in nota trimisa ieri ministrului. Se pare ca Razvan Theodorescu nu a fost deranjat de faptul ca Ludovic Spiess nu indeplineste conditiile necesare pentru a se prezenta la concurs. Mai mult, comisia a avut nevoie de doar 25 de minute pentru a se elucida cu privire la pregatirea domnului Spiess. Asteptam verdictul. Pana la stabilirea noului director general, ONB mai trece printr-un concurs: astazi, Simona Somacescu, Mihai Babuska si Cristian Craciun se infrunta pentru ocuparea postului de sef al compartimentului "Balet".

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite