INTERVIU Matei Gheboianu, istoric: „Nepurtarea uniformei putea fi sancționată și prin exmatriculare“
0„Weekend Adevărul“ a discutat cu profesorul Matei Gheboianu, specialist în istoria comunismului din România, despre rolul uniformei și al ținutei școlare înainte de 1989, scopurile ascunse ale regulilor din învățământ, precum și despre efectele negative ale diversității vestimentare din școlile României din prezent. Totodată, acesta a explicat și câteva măsuri pe care le-ar putea implementa statul român astfel încât să diminueze riscul segregării din cauza posibilităților financiare în rândul elevilor.
„Weekend Adevărul“: În perioada comunistă, purtarea uniformei, la fel în toată țara, și a numărului matricol erau obligatorii. Credeți că duceau într-o măsură sau alta la îmbunătățirea disciplinei și a organizării școlare?
Matei Gheboianu: Nu cred. După 1989, reticența de a mai purta matricolă a fost chiar imediată. Din ’90, odată cu revenirea elevilor în școli, mare parte din ei au renunțat la această regulă pentru că o vedeau tocmai ca pe o formă de control. Nu cred că școala devenea mai bună dacă îi controla mai mult sau nu. Regimul avea și un alt interes, acela de a-i supraveghea, de a nu-i lăsa să se deplaseze dintr-o zonă în alta, de a-i împiedica să formeze grupuri cu persoane din alte zone, ceea ce se întâmpla la nivelul întregii societăți, nu doar al elevilor. Acum, la începerea anului școlar, observăm întreaga discuție despre părinții care își mută copiii de la o școală la alta și își fac viză de flotant într-un alt cartier pentru a-i înscrie la școli mai bune. Lucrul acesta nu se întâmpla în perioada comunistă, mai ales la nivelul școlilor primare. Ideea comuniștilor era de a-ți oferi tot ce ai nevoie în zona în care locuiești și de a te păstra cât mai mult într-un areal în care te puteau supraveghea. Scopul regimului era să nu te plimbi dintr-un cartier în altul, să nu creezi grupuri în care să fie oameni din alte zone pentru că astfel de grupuri, în timp, pot crea mișcări de protest. Deci totul era organizat astfel încât toată activitatea ta sau mare parte din ea să se desfășoare în jurul casei: atât școala, cât și petrecerea timpului liber.
„Copilul-model“
Dincolo de vestimentație, ce ținută trebuia să aibă un elev?
Existau, inclusiv la grădiniță, tot felul de materiale didactice în care se explica că un copil-model trebuie să fie tuns scurt, deci părul lung nu era acceptat. Fetele care aveau părul mai lung și-l purtau în coade prinse cu funde, purtau bentiță. De asemenea, toți copiii trebuiau să aibă asupra lor batistă, care trebuia să fie curată, să aibă unghiile tăiate, iar învățătorii făceau verificări și îi pedepseau pe cei care nu respectau aceste lucruri. La liceu, tinerii nu aveau voie să poarte bijuterii, cu atât mai puțin din cele care atrag atenția, să se machieze, să aibă unghiile date cu ojă sau părul vopsit. Cei care încălcau regulile erau sancționați, uneori chiar foarte dur: de la trimiterea acasă la exmatriculare.
Excepții de la regulă: copiii nomenclaturiștilor
Existau și excepții?
Da, erau copiii unor nomenclaturiști, oameni cu funcții în diverse organizații sau sisteme, care își mai permiteau să-și lase părul lung, să meargă la școală uneori fără uniformă sau cu ea incompletă. Însă, cea mai mare parte din oameni respectau regulile.
Dar existau anumite forme subliminale de a-și personaliza cumva ținutele?
Da, dar erau de multe ori cazuri particulare, nu neapărat o constantă în rândul tinerilor. Comunismul a reușit să le insufle oamenilor spiritul de autoprotejare prin conformarea la reguli tocmai pentru a nu avea probleme. Să nu uităm că, de multe ori, în școala românească, existau într-o formă sau alta pedepsele corporale: trasul de coadă sau de cozi, bătutul cu rigla la palmă, punerea la colț și așa mai departe. Se foloseau aceste forme de „disciplinare“ în sistemul românesc de educație. Deci elevii încercau să se conformeze pentru a se autoproteja.
Credeți că era cumva mai bine ca uniformele să fie identice la nivel național sau ar fi fost cumva mai benefic un sistem mai flexibil, adaptat fiecărei școli, așa cum vedem astăzi, unde școlile au libertatea să-și aleagă modelul uniformei?
Dacă ne uităm la țările din vestul sau din centrul Europei, în perioada comunistă, se dovedește că purtarea uniformei școlare personalizată de fiecare instituție de învățământ dă un sentiment de apartenență de grup acelor copii. În același timp, regimul promova uniformizarea și egalitatea, dar noi știm că oamenii nu sunt egali, fiecare are abilitățile lui. De multe ori nu exista nicio diferență între o școală și elevii ei de la București și una de la Cluj sau dintr-o localitate din Moldova. Această uniformizare nu este normală, pentru că indivizii nu sunt la fel și trebuie să le dai posibilitatea dezvoltării personale.
Necesitatea unor stimulente financiare
Având în vedere acest lucru și privind situația actuală în care există în continuare această dezbatere a obligativității uniformei, credeți că ar trebui cumva reintrodusă sau că totuși diversitatea vestimentară din școli poate reflectă mai bine valorile democratice?
Este o întreagă discuție. În prezent, față de perioada comunistă, decalajele dintre persoane chiar au crescut. Atunci, mare parte a populației se afla la un nivel al veniturilor destul de apropiat, dar acum polarizările sunt mult mai mari. Aceste polarizări atrag costuri diferite pentru vestimentații, ceea ce poate aduce de multe ori frustrări unor copii. La rândul lor, ei transmit către părinți presiunea de a le cumpăra un anumit tip de haine, ghiozdane sau alte lucruri mai scumpe sau de firmă. Desigur, diversitatea vestimentară îi face și diferiți, dar cauzează și probleme, mai ales în rândul persoanelor care nu își permit să își etaleze haine și alte lucruri de la o anumită firmă. Poate că, până la un anumit nivel, o uniformizare la nivelul școlii, nu la nivel național, măcar a vestimentației ar atrage de la sine o integrare mai ușoară a copiilor într-o astfel de comunitate școlară și nu ar crea o segregare a elevilor din cauza posibilităților financiare.
Deci o uniformizare la nivelul școlii a ținutei vestimentare...
Da. Școlile pot lua aceste decizii la nivelul consiliilor de administrație din care fac parte atât profesorii, cât și elevii și părinții. Ministerul nu cred că își dorește să reglementeze acum la nivelul acesta. Poate dacă ar reglementa mai bine, ar putea veni și cu niște stimulente financiare pentru familiile în care achiziționarea uniformelor este un efort financiar mare. Deci implementarea unei ținute vestimentare sau uniforme în toate școlile ar fi benefică, dar este nevoie ca statul să ajute acele categorii de persoane vulnerabile, care nu își permit să și-o cumpere. La nivelul învățământului românesc preuniversitar, de la cel primar la cel liceal, vorbim de o rată de abandon școlar și una de analfabetism foarte mari. Este nevoie ca statul să îi integreze pe toți acești copii și ar trebui să fie o prioritate. Ar trebui să aloce sume, să facă programe și să urmărească până la capăt evoluția elevilor, inclusiv ce fac părinții cu fondurile, adică dacă îi cumpără copilului ce are nevoie sau dă banii pe altceva. Cu precădere, Ministerul Educației ar trebui să se ocupe de astfel de lucruri, dar și comunitățile locale ar trebui să se implice și să aibă grijă de elevii lor.
Se încarcă comentariile...
