INTERVIU Angelo Branduardi, muzician: „Muzica mea e ca usturoiul. Nu lasă pe nimeni indiferent“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
angelo branduardi

De zeci de ani, Angelo Branduardi & Group cântă cu succes în toată Europa. În România se află pentru prima dată, special pentru Festivalul Dilema veche, la finalul acestei săptămâni. Duminică, 23 august, începând de la ora 21.00, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, Angelo Branduardi promite să-i cucerească şi pe români cu muzica sa.

Concertul de închidere de la Festivalul Dilema veche îi aparţine lui Angelo Branduardi, unul dintre marii cantautori italieni de astăzi, a cărui muzică este o combinaţie ideală între cântecele vechi, tonalităţile renascentiste, baroce şi world music – sonorităţi care intră perfect în rezonanţă cu spaţiul Cetăţii Alba Carolina. În avanpremiera Festivalului, Angelo Branduardi vorbeşte despre muzica românească şi despre spectacolul ce va să vină.

Mircea Vasilescu: Începe Festivalul Dilema veche la Alba Iulia, unde veţi fi prezent. Ce ne puteţi spune despre concertul dvs. din 23 august?
Angelo Branduard
i: Va fi un concert variat, care va conţine piese din întreaga mea carieră – şi cele cunoscute, şi cele mai puţin cunoscute. E un concert împărţit în două. Prima parte va acorda mai multă importanţă ritmului, civilizaţiei tobelor. Partea a doua va reprezenta civilizaţia sufletului, a spiritului, aşadar muzica va deveni mai rarefiată, mai ezoterică, mai magică. Asta pentru a demonstra că se poate ajunge la transă prin intermediul muzicii atât datorită ritmului, cât şi minimalismului. Partea a doua va fi cântată sub deviza „cu cât mai puţin, cu atât mai mult“. În schimb, prima parte va conţine un aport ritmic substanţial. În ambele părţi, vom fi în căutarea extazului, pentru că muzica nu e ceva care se desfăşoară „aici şi acum“, ci este o viziune împinsă dincolo de poarta închisă, dincolo de zid. E ca şi cum ai intra într-o grădină secretă, dimineaţa: desculţ, cu discreţie şi în tăcere.

Pentru a fi original şi diferit, trebuie să ai un caracter puternic, adică un caracter rău. Iată de ce se spune despre mine că am un caracter rău. Dar sunt o persoană amabilă. Angelo Branduardi, muzician

Care va fi raportul dintre repertoriul „pop“ şi cercetările dvs. legate de muzica veche?
Va fi şi asta, chiar dacă nu într-o manieră evidentă. Eu ţin concerte dedicate integral muzicii vechi, am ţinut unul chiar săptămâna trecută. Caracteristica mea dintotdeauna a fost amestecul între cele două domenii. Eu sunt un artist crossroads, nu sunt un artist pop, nici unul clasic, chiar dacă vin dinspre muzica clasică. Ţin totuşi să reamintesc că sunt un cunoscător destul de profund al muzicii populare româneşti, de care m-am folosit de mai multe ori în unele dintre piesele mele. Este o muzică foarte frumoasă, sublimată în minunatul nai al lui Gheorghe Zamfir.

Veţi întâlni şi la Alba Iulia o orchestră populară românească şi un cor interesant. Concertul dvs. de la Festival face parte dintr-un turneu european. Ce ne puteţi spune despre acest turneu?
Suntem în turneu de ceva timp. Am fost în Franţa, apoi în Germania, acum suntem în Italia, apoi venim la Alba Iulia. După o scurtă pauză pentru vacanţe, reluăm turneul în Elveţia şi Austria. Este un turneu bazat pe tipul de concert, pe conceptul despre care am vorbit la început. Va dura câteva luni, se va încheia anul viitor. Totul merge foarte bine, oamenii sunt fericiţi. Partea a doua – incredibil, dar adevărat – are parte de înţelegere în aceeaşi măsură ca şi prima, deşi, la nivel muzical, este mai dificilă. Ceea ce mă umple de bucurie, căci extazul e mai frumos decât sballo.

Într-un alt interviu, acum câţiva ani, vă declaraţi de acord cu definiţia pe care v-a dat-o un jurnalist italian: „Angelo Branduardi e ca usturoiul“. V-a plăcut această definiţie. Sunteţi în continuare de acord cu ea?
Sunt întru totul de acord. E cea mai frumoasă definiţie care s-a dat vreodată muzicii şi imaginii mele. Jurnalistul Marco Mangiarotti, care-mi e bun prieten, a spus că muzica mea e ca usturoiul: un gust foarte exact, foarte uşor de recunoscut, pe care îl iubeşti sau îl urăşti. Muzica mea nu lasă pe nimeni indiferent. Sunt multe persoane care o iubesc şi multe care o urăsc. Şi e bine că e aşa. Căci artiştii pentru toate anotimpurile nu sunt artişti adevăraţi. Un artist trebuie să împartă publicul.

Acum câteva decenii, în primii dvs. ani de activitate, succesul era definit altfel faţă de cum e definit astăzi. Care e locul muzicii dvs. speciale în lumea de azi, în care succesul are o altă dimensiune?
Succesul, astăzi, are dimensiunea temporală de 6 luni. Mă refer la talents show, unde există un învingător care dansează doar o vară şi apoi dispare. Muzica e  făcută fără inimă şi cu mijloace economice precare şi nu mai există, din partea caselor de discuri – care, practic, nu prea mai sunt, iar în curând nu vor mai fi deloc – capacitatea de a cultiva artiştii, dându-le timp. Căci artistul nu se naşte învăţat, are nevoie de timp pentru a evolua, are nevoie de timp pentru a gândi, are nevoie de timp pentru a creşte. Toate acestea nu mai există azi. E un mare păcat. Aşa încât chiar şi potenţialele talente care ar putea exista sunt târâte de o maree de zgomote. Căci muzica de la radio este zgomot. E zgomotul  de care îţi dai seama la 3 dimineaţa, când totul e tăcut şi îţi dai seama ce e liniştea. Şi, în acel moment, îţi spui: „Deci ce era înainte era zgomot?“. Eu fac muzică de 45 de ani, nu mai am nevoie să demonstrez nimic. Joc „în prelungiri“. Muzica mea e o muzică de nişă, are are însă nişe numeroase. E şi o nişă de hit parade, aproape incredibil, unde ascultătorii demonstrează că iubesc ce fac eu. Fiind nu doar un artist italian, ci un artist internaţional, am posibilitatea să fac ceea ce vreau. Este maximum ce-şi poate dori un artist.

Muzica dvs. e iubită de generaţia mea, care o ascultă de 30-40 de ani, dar şi de un public tânăr. Cum vedeţi relaţia dintre ceea ce faceţi şi noile generaţii?
Vin mulţi tineri la concertele mele în ultima vreme şi sunt mulţi tineri care au cumpărat ultimele mele discuri, care sunt tot ce se poate imagina mai anticomercial, precum „Il Rovo e la Rosa“. E un salt generaţional, care apare la fiecare 3-5 ani, căci o parte din publicul vechi te abandonează şi, dacă nu ai un public nou, cariera ta s-a terminat. Sunt foarte fericit să-i văd pe tinerii care se apropie de muzica mea. La ultimul concert de muzică veche pe care l-am dat acum o săptămână erau foarte mulţi tineri şi adolescenţi  care veniseră să asculte ceva diferit. E nevoie de diversitate, de originalitate. Pentru a fi original şi diferit, trebuie să ai un caracter puternic, adică un caracter rău. Iată de ce se spune despre mine că am un caracter rău. Dar sunt o persoană amabilă.

angelo branduardi
angelo branduardi
angelo branduardi
angelo branduardi
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite