INTERVIU Actriţa Fanny Ardant: „Am crescut cu o viziune magnifică asupra bărbaţilor”

Fanny Ardant a participat la cea de-a 17a ediţie a TIFF, unde a primit trofeul pentru întreaga carieră. La conferinţa de presă organizată sâmbătă, actriţa a vorbit, printre altele, despre felul în care vede actorii români şi despre Olga Tudorache. Într-un scurt interviu acordat ziarului „Adevărul”, a explicat că, atunci când se uită în urmă, nu vede o mare carieră, dar şi de ce este împotriva aderării la mişcări precum #metoo.

La 69 de ani, Fanny Ardant este plină de voie bună şi de modestie, dar şi reţinută în declaraţii, cum ar fi în cele legate de opiniile sale politice sau de Francois Truffaut. 

Actriţa este pasionată de poezie, considerând că nu trebuie să citeşti cărţi pentru a te cultiva, ci pentru a te simţi mai puţin singur. La un moment dat, a ajuns să citească un roman de Eliade, care a fermecat-o.  „Era un roman, dar era un roman scris de un poet. Era o carte în care intrai în atmosferă şi, chiar dacă nu înţelegeai ceva, te lovea în inimă”.

Îşi aminteşte cu drag de Olga Tudorache (foto: jos), dar nu poate povesti o anecdotă cu ea de la filmările pentru „Cenuşă şi sânge”, pentru că, spune ea, filmul abundă în anecdote.

„Îmi amintesc cum am întâlnit-o şi cum am implorat-o să joace în acest film în care, la încept, nu prea avea dorinţa de a juca. Dar am fost foarte impresionată de forţa ei, de ferocitatea ei şi de caracterul ei. De fiecare dată când am revenit la Bucureşti, m-am dus să o vizitez”, a spus actriţa franceză despre Olga Tudorache.

 Atunci când Ardant s-a apucat să regizeze, marea doamnă a teatrului românesc a întrebat-o de ce se aruncă în această zonă şi nu se mulţumeşte să fie actriţă. Când Ardant i-a răspuns că nu ştie, Olga Tudorache a întrebat-o: „cum, faci lucrurile fără să ştii de ce le faci?”. Actriţa franceză a răspuns că da, iar Tudorache i-a spus că e nebună. 

Fanny Ardant e impresionată de performanţa actorilor români, fiind uimită şi de faptul că mulţi fac şi teatru şi cinema- „Teatrul e cel care construieşte un actor, iar cinema-ul este un lux”. În ceea ce o priveşte, când a venit vorba de sfaturi în carieră, a ascultat pe toată lumea, dar şi-a urmat propriul instinct. Pentru că fiecare actor este extrem de diferit, Ardant crede că este foarte dificil să dea un sfat cuiva.

„Dar le spun tuturor că această meserie nu poate fi făcută decât dacă o iubeşti, o iubeşti, o iubeşti”, a spus actriţa.

Cât despre postura sa de regizoare, Ardant povesteşte că dorinţa sa este de a face filme similare obiectelor, „filme în care cred, pe care le pot revendica, deci nu sunt deloc la modă”. De aici, pornesc problemele legate de finanţare.  „Atunci când mă duc să caut finanţatori pentru proiectele mele, ei se tem foarte tare de ele. Este o stare de fapt care mă nefericeşte, dar pe care o înţeleg”.

„Adevărul”: Aveţi o carieră mare în spate, cu multe roluri, cu experienţă ca regizoare. Ce sentiment aveţi când priviţi înapoi? 

Fanny Ardant: E foarte ciudat că spuneţi o carieră mare. Mie nu mi se pare deloc aşa, iar atunci când mă uit în urmă, la viaţa mea, văd nişte sclipiri de viaţă. Nu văd o cale, un drum clar, ci văd o mare dezordine între viaţa personală, viaţa privată, copii, iubirile mele... 

Deci, mai degrabă, văd haos în urma mea. 

Cineaştii francezi au făcut  notă contrastantă cu toată mişcarea #metoo. Cum se face că aceştia trasează diferit această discuţie?

Am considerat întotdeauna că fiecare avem istorii individuale, personale, deci dorinţa mea nu e să intru în vreun fel de judecată. Nu-mi place să mă raliez unei mişcări pentru că orice mişcare nivelează particularităţile. 

Am fost absolut împotriva frazei aceleia care se referea la delaţiune şi la linşajul public. Cred că mişcările astea de piaţă se pot transforma rapid în mişcări de linşaj. Fiecare are valoarea sa, dar nu trebuie să amestecăm totul… 

Eu am crescut într-o familie în care am iubit foarte mult bărbaţii: bunicii, unchii, tatăl, fratele meu... Deci am crescut cu o viziune magnifică asupra bărbaţilor, aşa că e dificil pentru mine să vorbesc..Nu m-am simţit niciodată oprimată, m-am apărat întotdeauna singură, dar, da, am înţeles că trebuie să îi protejăm pe cei care sunt fragili. Dar nu în piaţa publică. Şi nu media trebuie să îi protejeze, ci oameni specializaţi, justiţia.

Tudor Giurgiu şi Fannt Ardant, pe scena Cinema Victoria (Foto: facebook/cinemavictoria)

Aţi pus foarte mult accentul pe poezie în conferinţa de presă. Aţi spus că vă plac imaginile, situaţiile poetice. Care sunt dezavantajele unui individ care priveşte astfel lumea, una, de altfel, destul de dură?

Poezia se instalează adesea atunci când realitatea este groaznică. Este o manieră de a privi esenţialul. Este o modalitate de a nu te lăsa târât de haosul vieţii. În poezie, ideea este că fiecare fiinţă umană contează. Nu există poezie într-un partid politic, dar în fiecare fiinţă umană există o anumită formă de poezie, prin felul de a iubi, prin felul de a se îmbrăca. 

Am crezut întotdeauna în fiinţa umană, că fiecare este un univers întreg şi cred că nu putem spune niciodată despre cineva că şi-a reuşit sau şi-a ratat viaţa.

A trăit, a trăit cu intensitate?...restul este rahat.

Poezia este găsirea miezului adevărului fiinţei umane.În faţa realităţii poţi plânge, dar în poezie plângi şi te şi consolezi în acelaşi timp. Atunci când deschizi televizorul te loveşte tot o realitate, dar fără niciun filtru. Şi ce facem cu toată această informaţie? Doar poetul ştie să integreze informaţia şi s-o redea umanizată. 

Născută pe 22 martie 1949, Fanny Ardant a crescut în Monaco până la vârsta de 17 ani, după care s-a mutat în Aix-en-Provence pentru a-şi urma studiile în domeniul ştiinţelor politice. Nimic nu prevestea virajul spre actorie şi, cu atât mai puţin, succesul încă de la prima apariţie scenică din 1974. Frumuseţea, exuberanţa, versatilitatea şi talentul ei extraordinar au plasat-o în topul celor mai iubite actriţe ale cinematografiei franceze. 

În cei peste 40 de ani de carieră, Fanny Ardant a cucerit întreaga lume, jucând nu doar în Franţa, ci şi în Spania, Italia, Anglia, Israel, Germania, Elveţia şi, nu în ultimul rând, la Hollywood. A lucrat cu regizori importanţi precum Claude Lelouch, Alain Resnais, Costa Gavras,Volker Schlondorff, Michelangelo Antonioni, Sydney Pollack, Franco Zeffirelli sau Ettore Scola, şi i-a avut ca parteneri pe ecran, printre alţii, pe Gérard Depardieu, Vittorio Gassman, Jean Rochefort, Danielle Darrieux, Catherine Deneuve, Harrison Ford, Cate Blanchett, Penelope Cruz sau Jean-Louis Trintignant.

De asemenea, una dintre cele mai importante colaborări, încă de la începutul carierei, a fost cu legendarul cineast francez Francois Truffaut, care i-a devenit şi partener de viaţă. După ce a remarcat-o în serialul TV Les dames de la côte, Truffaut a distribuit-o alături de Depardieu în „Femeia de alături” (La femme d'a coté, 1981), care i-a adus şi prima nominalizare la Premiile César. La doar 2 ani distanţă, numele actriţei se afla din nou pe lista scurtă a nominalizaţilor, de data aceasta pentru rolul secretarei-detectiv din ultimul film al lui Truffaut, De-ar veni odată duminica! (Vivement Dimanche).