Grigore Cartianu: „M-am simţit un soldat pe frontul adevărului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grigore Cartianu a stat de vorbă cu cititorii, la Târgul Gaudeamus
Grigore Cartianu a stat de vorbă cu cititorii, la Târgul Gaudeamus

Grigore Cartianu şi-a lansat astăzi volumul „Jurnalul unui puci ratat", la standul Editurii Adevărul de la Târgul de Carte Gaudeamus. După lansare, jurnalistul a dat autografe timp de două ore.

La lansare au vorbit autorul, Ion Cristoiu, Robert Turcescu, Radu Moraru şi Alex. Ştefănescu.

Grigore Cartianu a precizat că a făcut o pauză în privinţa Revoluţiei (subiect pe care-l va relua în volumele viitoare), pentru a aborda tema crizei politice din această vară, pe care o consideră un puci eşuat. “În vara aceasta m-am simţit mai puţin ziarist, ci mai mult un luptător pe tărâmul democraţiei. În vara asta m-am simţit un soldat pe frontul adevărului”, a spus Cartianu.

Ion Cristoiu a rememorat situaţia din vara care a trecut: “Eram sigur încă din 3 iulie că finalul urma să fie demiterea lui Traian Băsescu. Surpriza a fost intervenţia marilor puteri în favoarea Statului de Drept - ceea ce a schimbat cu totul cursul istoriei.” La finalul discursului său, Cristoiu a făcut un gest de reverenţă în faţa mai tânărului său coleg: “Îl felicit pe Cartianu că reuşeşte să fie mai combatant decât mine. Eu am ajuns bătrân, filosof...”

Robert Turcescu a mărturisit că în vara care a trecut s-a gândit de mai multe ori să plece din România: “Această carte vorbeşte despre un coşmar. Eu aşa am simţit ceea ce s-a întâmplat astă-vară. Să vezi cum în jurul tău ceea ce credeai că este solid se face praf, te gândeşti să-ţi iei un bilet şi să pleci unde vezi cu ochii. Vă mărturisesc că eu de multe ori m-am gândit la asta. Îndrăznesc să spun că la un moment dat mi s-a făcut frică. Nu frică pentru mine, ci frică pentru că vedeam că toate valorile democratice sunt dărâmate.

Avem de-a face aici cu istoria unei crime. Au fost ucise speranţe şi fundamente ale societăţii româneşti.” Turcescu a atras atenţia că pericolul nu a trecut: “Dacă acest lucru, despre care povesteşte Grigore Cartianu în paginile acestei cărţi, a fost posibil înseamnă că va mai fi posibil. Mi-e teamă că societatea românească din aceste zile uită ceea ce s-a întâmplat această vară. Iar cartea lui Grigore Cartianu are meritul că ne reaminteşte.”

Radu Moraru: “Referitor la titlul cărţii, «Jurnalul unui puci ratat», vreau să spun că nu ei au ratat, ci noi am reuşit să le dejucăm jucăria, noi i-am făcut să rateze.”

Alex. Ştefănescu a precizat că lucrează la “Istoria literaturii române”, unde vrea să includă capitolul “Ziariştii”, în care să scrie despre Ion Cristoiu, Grigore Cartianu, Robert Turcescu, Radu Moraru, Andreea Pora şi alţii. “Ei sunt eroii timpului nostru”, a mai spus Alex. Ştefănescu.

La sfârşitul lansării, scriitorul Teşu Solomovici i-a acordat lui Grigore Cartianu “Premiul cititorului”.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite