Greii teatrului deschid stagiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrele din România încheie o epocă de letargie, care a durat cât o vară, şi pun în mişcare rotiţele unor mecanisme care educă şi distrează. Horaţiu Mălăele l-a distribuit pe Vlad Ivanov în „Toulouse-Lautrec“, Alexandru Tocilescu va fructifica farmecul dramaturgiei japoneze, iar Vlad Massaci – creaţia lui Gellu Naum.

Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) deschide sâmbătă, în acest weekend, stagiunea cu spectacolul „Sinucigaşul", de la ora 19.00, la Sala Amfiteatru. Semion Semionovici Podsekalnikov, „sinucigaşul" lui Nikolai Erdman, este jucat de Dan Puric. Personajul vorbeşte când toţi ceilalţi tac, este intelectualul ostil politicii şi cu vocaţie de marginalizat. Din distribuţie mai fac parte Costel Constantin, Marius Bodochi, Marius Manole.

Printre premierele de toamnă ale Teatrului Naţional Bucureşti se numără „Vizita bătrânei doamne", un spectacol regizat de bulgarul Alexander Morfov, care o are pe Maia Morgenstern în rol principal şi va fi jucat la Sala Mare. La Sala Amfiteatru este în repetiţii spectacolul „Omul cu mârţoaga", în regia Ancăi Bradu. În distribuţia acestui spectacol au fost anunţaţi, printre alţii, Monica Davidescu şi Gavril Pătru. Tot aici, vor continua reprezentaţiile noului spectacol „Purificare", montat de Alexandru Mâzgăreanu după textul lui Petr Zelenka. În distribuţia spectacolului se regăsesc actorii Adrian Titieni, Lamia Beligan, Medeea Marinescu.

Teatrul Bulandra va deschide stagiunea la jumătatea lunii octombrie, cu spectacolul „Meşteşugul vieţii", regizat de Felix Alexa, după un text de Hanoch Levin. Din distribuţia spectacolului, care va avea premiera la Sala Izvor, fac parte Dana Dogaru şi Răzvan Vasilescu. În repertoriu vor mai fi incluse „superhiturile" teatrale „Îngropaţi-mă pe după plintă", regiaYuriy Kordonskiy, cu Mariana Mihuţ şi Marian Râlea în distribuţie, „Ivanov", regia Andrei Şerban, cu Vlad Ivanov, „Însemnările unui necunoscut", în regia lui Alexandru Darie, „Artă", regia Cristi Juncu (Vlad Zamfirescu, Gigi Ifrim şi Şerban Pavlu joacă în spectacol).

La Teatrul Bulandra sunt în lucru spectacolele „Prieteni", regia Alexandru Tocilescu, după un text de Kobo Abe, cu Vlad Ivanov şi Virgil Ianţu, „D'ale Carnavalului", regizat de Alexandru Darie, şi „Top Girls", în regia lui Alexandru Berceanu. La Teatrul Metropolis, Victor Ioan Frunză va pune în scenă „Îngeri în America". Textul a fost adaptat şi într-o miniserie HBO, care i-a avut în distribuţie pe Al Pacino şi Emma Thompson. Pe scena Teatrului Metropolis, personajele vor fi interpretate de Virginia Mirea, George Ivaşcu, Alexandru Ion, George Costin şi  Nicoleta Hâncu. Spectacolul „Îngeri în America" vorbeşte despre prejudecăţi şi legătura cu divinitatea.

Actorii Mirela Oprişor şi Victor Rebengiuc, la repetiţiile spectacolului „Ivanov“ Foto: Petrică Tănase



În lucru la Teatrul Metropolis este şi spectacolul

„Toulouse -Lautrec", de Horaţiu Mălăele, care îi are în distribuţie pe Iulia Vântur, Vlad Ivanov şi George Ivaşcu şi care ar putea avea premiera în toamna aceasta. La Metropolis au mai fost anunţate pentru această stagiune spectacolele „Doi pe o bancă", cu Adela Popescu şi Mihai Bendeac, „Love stories", în care joacă Maia Morgenstern şi Mircea Rusu şi cu Emil Hurezeanu într-o apariţie video, în rol de scriitor.

Turneu naţional al Odeonului

La Teatrul Odeon va fi prezentată, la începutul lui octombrie, premiera „Grădinile groazei", un spectacol regizat de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc, după un text de Daniel Call. Pe scenă vor putea fi urmăriţi Marius Stănescu, Ioana Flora, Antoaneta Zaharia şi Marius Damian. Tot atunci va avea loc premiera spectacolului „Pentru că pot", regizat de Alexandru Mâzgăreanu după un text al dramaturgului american  Arthur Kopit, cu Ionel Mihăilescu, Elvira Deatcu. Pe 6 octombrie, la premiera oficială a acestui spectacol este invitat şi dramaturgul.

La Sala Mare a Teatrului Odeon este în lucru spectacolul „Când Isadora dansa", al coregrafului Răzvan Mazilu. Din distribuţia spectacolului, care va avea premiera la sfârşitul lui octombrie, fac parte Maia Morgenstern, Mihai Smărăndache, Rodica Mandache, Vlad Logigan,  Monica Petrică. Spectacolul Teatrului Odeon „Natură moartă cu nepot obez" va putea fi văzut şi în ţară, unde participă la festivalurile de teatru de la Oradea (28 septembrie), Brăila (2 octombrie), Galaţi (3 octombrie),  Alba Iulia (9 octombrie) şi Odorheiul Secuiesc (13 octombrie), iar „Pyramus & Thisbe 4 You" - la Oradea (27 septembrie) şi Iaşi (11 octombrie).

image

Emilia Popescu şi Ştefan Bănică, în spectacolul  „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“



Comedia lui Radu Beligan

La Teatrul de Comedie continuă reprezentaţiile spectacolului „Femeia care şi-a pierdut jartierele", regia Silviu Purcărete. Din distribuţia spectacolului, care este jucat la Teatrul Teatrelor de la complexul  Romexpo, fac parte Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Mihaela Teleoacă şi Dorina Chiriac. Printre spectacolele în lucru la Teatrul de Comedie se numără „Pescăruşul", regizat de Horaţiu Mălăele, şi o comedie pe care o va monta Radu Beligan.
La Teatrul Mic reîncep reprezentaţiile spectacolului „Visul unei nopţi de vară", montat de Gelu Colceag după textul lui Shakespeare, în timp ce la Teatrul Foarte Mic va avea premiera un one-woman show cu Valeria Seciu, regizat de Theo Herghelegiu - „SatisFUCKtion".

Mari producţii la teatrele din ţară

Sibiu

image

- Comedia muzicală „Domnul Puntila şi sluga sa Matti" a deschis, miercuri, stagiunea 2011/2012 a Teatrului Naţional
„Radu Stanca" din Sibiu, spectacolul fiind regizat de Anca Bradu şi pus în scenă de actorii secţiei germane. Comedia muzicală după Bertolt Brecht prezintă povestea unui aristocrat care încearcă să-şi schimbe identitatea cu cea a servitorului său.
- Primul spectacol care va fi prezentat, în premieră, de actorii secţiei române se intitulează „Insula", în regia lui Vlad Massaci, şi este o adaptare după textul omonim al poetului suprarealist român Gellu Naum. Primele două reprezentaţii ale spectacolului vor avea loc în 29 şi 30 septembrie, începând cu ora 19.00.
- Silviu Purcărete va reveni, în luna septembrie, la Sibiu, cu două producţii: „Faust"  (cu Ofelia Popii, foto) după Goethe, la Hala Balanţa (astăzi şi mâine), şi „Lulu" de Frank Wedekind, la Hala Simerom (în 25 septembrie).
- Seria spectacolelor în spaţii neconvenţionale va continua prin prezentarea celor două producţii din tramvai, în regia lui Gavriil Pinte, „Ispita Cioran" (pe 22 septembrie, de la ora 17.00) şi „Un tramvai numit Popescu" (sâmbătă şi duminică, în acest weekend, începând cu ora 14.00).
Cluj-Napoca

- Spectacolele „Draculatura" de Róbert Lakatos şi „Aniversarea" de Robert Woodruff sunt primele două premiere ale stagiunii 2011/2012 a Teatrului Maghiar de Stat Cluj Napoca. „Draculatura" expune o temă socială, respectiv „mitul creat de Stroker, care a devenit punctul de plecare al mai multor proiecte sociale în România". Spectacolul face parte din proiectul internaţional de teatru „Emergency Entrance" („Intrare de urgen-
ţă"), iar premiera va avea loc duminică, în acest weekend.
- Totodată, Robert Woodruff va monta adaptarea filmului „Aniversarea" de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov. La acest spectacol neconvenţional, publicul va avea ocazia să ia cina la aceeaşi masă cu actorii. Spectacolul „Aniversarea" tratează problema violenţei domestice, percepută ca un tabu în Europa de Est. Robert Woodruff este unul dintre cei mai importanţi regizori americani, el a fondat compania Eureka Theatre Company din San Francisco. Alte premiere ale stagiunii 2011/2012, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj vor fi „Ubu rege" în regia francezului Alain Timar, „Hedda Gabler" în regia lui Andrei Şerban, „Domnişoara Julie" în regia lui Felix Alexa şi „Femeia nisipurilor" în regia Monei Marian.

Timişoara

- Teatrul Naţional Timişoara va începe noua stagiune în viteză. Astăzi, de la ora 19.00, la Studio 5 va avea loc premiera spectacolului „Alergătorul" de Mattias Andersson. Regia este semnată de Olivia Grecea, absolventă a secţiei de regie a Facultăţii de Teatru (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj). Echipa de actori este formată din Andrea Tokai, Alexandru Halka, Alina Chelba.

Ce spectacole recomandă artiştii

Numele lui Silviu Purcărete apare cel mai des pe buzele regizorilor sau artiştilor, atunci când e vorba despre spectacole de calitate. Regizorul şi dramaturgul Lia Bugnar recomandă cu ochii închişi „D'ale Carnavalului", spectacolul regizat de Silviu Purcărete la Teatrul Naţional „Radu Stanca" din Sibiu. „În rest, am văzut «Felii» pe care, de fapt, îl mai văzusem, pentru că eu îl scrisesem şi îl regizasem. E de văzut şi ăla. Măcar pentru fenomenul Ofelia Popii, dacă nu pentru fenomenala de mine", glumeşte Lia Bugnar, referindu-se la spectacolul aceluiaşi teatru sibian. Ea şi-ar mai trimite prietenii şi la „American Buffalo", în regia lui Cristian Juncu, la Teatrul Act.

image

Regizorul Radu Afrim este foarte interesat de revenirea lui Cristian-Theodor Popescu în România şi se bucură că acesta a reînceput să facă spectacole. Christian-Theodor Popescu are spectacole de neratat, la Teatrul Naţional din Sibiu - „Opinia publică" şi la „Nottara" - „Metoda". Regizorul Radu Alexandru Nica ar recomanda oricui: „Uriaşii munţilor" de L. Pirandello, regia Silviu Purcărete, de la Teatrul Naţional din Iaşi.

Regizorului Alexandru Tocilescu i-a plăcut „Orfeu şi Euridice", în viziunea lui Alexandru Darie, de la Teatrul Bulandra, iar regizorul László Bocsárdi ar recomanda „Lucia patinează" de Radu Afrim, de la Teatrul „Andrei Mureşanu" din Sf. Gheorghe.

Actorul Vlad Zamfirescu pariază pe „Furtuna", în regia lui Cristi Juncu, la Teatrul „Toma Caragiu" din Ploieşti, „un spectacol prea puţin mediatizat", „Unchiul Vanea", în regia lui Yuriy Kordonskiy, de la Teatrul Bulandra, „Acasă la tata", de Mimi Brănescu, regizat de Alexandru Dabija la Teatrul Act, cu Marcel Iureş şi „Cui i-e frică de Virginia Woolf?", de la Teatrul de Comedie din Bucureşti, cu Emilia Popescu şi Ştefan Bănică pe afişul spectacolului.

image
Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite