GAUDEAMUS Scrisoarea către cititori a lui Gabriel Liiceanu din volumul „Fie-vă milă de noi! Şi alte texte civile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Liiceanu FOTO Digi24
Gabriel Liiceanu FOTO Digi24

„Fie-vă milă de noi!şi alte texte civile“, cartea care a fost trimisă de Gabriel Liiceanu Patriarhului Daniel cu un autograf în campania electorală, va fi lansată duminică, 23 noiembrie, de la ora 13.00.  La lansarea de la Gaudeamus, de la standul Editurii Humanitas de la Romexpo, vor participa Andrei Cornea,  Vlad Zografi, Gabriel Liiceanu.

Textele din acest volum, „Fie-vă milă de noi! Şi alte texte civile“, de Gabriel Liiceanu,  au fost scrise de pe poziţia unui membru al „societăţii civile“ în perioadele în care febra organismului social a atins în ţara noastră grade paroxistice. Acesta este şi motivul pentru care subtitlul volumului este Texte civile.

„Intelectualul român trăieşte nevrotic şi dramatic, prins între tentaţia de a gesticula vehement pe scena publică şi cea de a trânti, scârbit, poarta istoriei şi de a se încuia în camera lui. Mereu am avut, ca români, ceva de înfruntat, de îndreptat, de luat de la capăt. Trăim, epuizant, o stare de insurecţie cetăţenească. Bolnava noastră Românie, cu şmecherii, lichelele sau incapabilii care au condus-o periodic, ne-a cerut, de prea multe ori, să nu uităm că suntem «cetăţeni» şi «români». Visez o Românie de care să nu trebuiască să-mi aduc aminte mai mult de o dată la patru ani“, spune Gabriel Liiceanu. 

Adevarul.ro va prezintă Scrisoare către citiori a lui Gabriel Liicenau.

Dragul meu cititor,

coperta fie-va mila de noi

Am strâns în această carte „textele civile” pe care le-am scris în vara lui 2012 şi în ultimele luni ale anului în care ne aflăm. Nu sunt textele unui „filozof”, ci ale unui intelectual al modernităţii.
Totul a început de la J᾽accuse al lui Émile Zola. Patosul fără pereche al acestui pamflet punea în discuţie nu tirania unui tiran împotriva unui popor, ci tirania poporului ca atare împotriva unui singur individ. Ideea de „angajament” în slujba adevărului deturnat, fie de un dictator, fie de o masă prostită, manipulată şi asmuţită, a pornit din punctul fierbinte al celebrei şi sinistrei „afaceri Dreyfus” de la sfârşitul secolului XIX.
De-atunci, orice intelectual care tace, deşi ar putea să vorbească liber la scenă deschisă, devine complice la grozăviile la care se dedă orice putere abuzivă. Desigur, nu poţi  să-i pretinzi nimănui, în vremuri de tiranie cumplită, să devină martir, erou sau cadavru. Nu poţi să-l cerţi pe un intelectual că nu are vocaţia lui Giordano Bruno sau a lui Bukovski. Dar poţi să-i ceri oricărui individ care şi-a făcut o profesiune din a ţine creionul în mână să nu devină, într-o lume în care nu eşti ars pe rug sau împuşcat de îndată ce ridici glasul, complice.
Din ruşinea în faţa acestei tăceri vinovate şi din fireştile indignări care-l cuprind pe cel ce-şi vede toate valorile călcate în picioare s-au născut paginile cărţii mele. Nu sunt pagini moralizatoare. În măsura în care indignările autorului au un temei, ele nu fac decât să respecte comandamentele elementare ale oricărei morale sociale.
M-aş bucura, prietene necunoscut, să ştiu că, citindu-mi paginile indignate sau încercănate, vei fi o clipă alături de mine.

                                                                  Gabriel Liiceanu

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite