FRAGMENT „Cornul inorogului” de Bogdan Creţu. Când are loc lansarea volumului

0
0
Bogdan Creţu, critic, istoric literar şi eseist
Bogdan Creţu, critic, istoric literar şi eseist

Miercuri, 10 martie, de la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărtureşti şi Polirom, Bogdan Creţu şi Ovidiu Şimonca vor avea un dialog despre literatură, critică literară, inorogi şi alte dihănii, pornind de la volumele „Cornul Inorogului” (Polirom, 2021) şi „Inorogul la portile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir” (Cartier, 2021). „Adevărul” prezintă în premieră şi un fragment din volumul semnat de Creţu.

„Urmărind anii de ucenicie şi călătorie ai lui Dinu Zărnescu, Bogdan Creţu îi recuperează prospeţimea prin inepuizabilul său libido scriptural, lansîndu-se într-un biografism bine fantasmat, şi ne poartă, dezinvolt, de la ţară la oraş, din spaţiul academic românesc în cel occidental, din căminele studenţeşti şi amfiteatre în muzee, la operă, în metroul parizian – peste tot, cu o mare foame de medii şi tipologii. Dar, în primul rînd, ne oferă – între gasconadă şi dramă, cînd liric, cînd sarcastic, cînd ca un moralist autoironic – o galerie fără egal de personaje feminine, revizitînd – pe cît de exuberant, pe atît de nuanţat – erosul şi polemizînd indirect cu tezele uniformizatoare şi castratoare ale ideologiilor de gen. Bogdan Creţu oferă, cu primul său roman, o carte pentru toată lumea (însă nerecomandabilă minorilor [sic]), plină de vervă picarescă şi bulimie livrescă, puştească şi înţeleaptă, realistă pînă la a atinge, pe alocuri, un naturalism crud şi ireală, cînd trebuie, pînă la transfigurare.” (O. Nimigean) 

„Personajul central, scriitor la viaţa lui, apare în scena de la începutul romanului grăbindu-se spre spitalul în care tatăl său trage să moară, pentru ca în ultima pagină să-l vedem grăbindu-se parcă să iasă din scena vieţii, într-un Porsche Panamera care rulează cu 230 de kilometri pe oră spre Paris. Instinctul morţii, aşadar, încadrează o naraţiune predominant erotică. Romanul îmi aminteşte de Dragostea în vremea holerei şi mai ales de declaraţia lui Gabriel García Márquez la apariţia cărţii: «Este pentru prima dată cînd am avut curajul să scriu patru sute de pagini numai despre dragoste». Şi în cazul lui Bogdan Creţu este pentru prima dată, dar curajul său îl văd îndoit, dat fiind că povestea lui se întîmplă în România, unde o scriitoare de etnie şvabă-evreiască, viitoare laureată a Nobelului literar, violată de trei securişti, naşte în exil o fată pe care o botează Romaniţa, al cărei tată îl consideră a fi Poporul Român.” (Radu Aldulescu)

„Cornul inorogului”, debutul în ficţiune al binecunoscutului critic şi istoric literar Bogdan Creţu, a apărut de curînd în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.

-FRAGMENT-

Galul murind... Galata morente. Moartea. Gladiatorul în timp ce moare. Nu moartea instaurată, ci moartea amânată, prinsă în piatră înainte să reteze, să sufoce, moartea inevitabilă, imediată şi totuşi suspendată pentru totdeauna, moartea care nu mai putea face nimic, care devenise prizoniera pietrei şi era nevoită să suporte umilinţa de a fi privită de te miri cine, ca o splendidă regină abia capturată de barbari. Ştia prea bine totul. Deasupra uşii era săpat <<Sala del Gladiatore>>.

A dat târcoale statuii cu o atitudine arogantă, ia să vedem noi ce-i cu tine. Se purta cu artefactele care îl urmăreau, pe care le considera cumva ale lui ca un ucenic definitiv acceptat, transformat în infirmier, care ştie că maestrul îi va îngădui orice măruntă obrăznicie. Cu o familiaritate îndelung exersată, obţinută în urma unor dialoguri hermeneutice reale, consistente, care îi umpluseră ore şi ore. Cu o ironie reciproc acceptată, care nu era decât o strategie a dialogului, o convenţie între el şi statuie. Galul îl accepta aşa, iar Dinu îi dădea ocol cu pas de fanfaron, cu mâinile la spate, privind către el cu o figură superficială, parcă un pic dispreţuitoare, neconvinsă. Se jucau amândoi! Dar ce muşchi ai! Ce spate puternic, lucrat! Încă doi-trei paşi mari, sacadaţi, ca la paradă. Da, mâna sprijinită calm, fără pic de dramatism, pe coapsă. Şi de ce ar mai fi avut nevoie de dramatism, ce anume îl mai putea emoţiona, grăbi, presa? Aha, rana din partea dreaptă a abdomenului. Sângele de piatră. Alb, gros ca o smântână, lipsit de emoţie. În fine, torsul perfect, cu lumina care cădea pe stern şi dădea impresia că ar fi fost un pic transpirat, toată greutatea căzută pe braţul drept, cel care încă mai susţinea corpul lovit, cel care făcea diferenţa între acum şi apoi, între încă-viu şi aproape-mort, între viu şi mort. Aici se oprise totul. Şi chipul ferm, cu mustaţă aranjată, da, era cam cochet galul ăsta, gladiatorul ăsta, un ins antrenat, la urma urmelor, să ucidă, ce meserie, să ucizi ca să nu fii ucis, să aduci moartea ca să nu îţi întâlneşti moartea. Dar mai ales ce moravuri, să te bucuri de spectacolul morţii, să vezi partea atletică a morţii, moartea ca sport, uitând că nu eşti nemuritor nici tu. Sau bucurându-te că alţii mor, excitându-te la vederea sângelui, în timp ce tu, uite, încă eşti aici, aplauzi frenetic, îţi simţi sângele lovindu-ţi pereţii venelor, ameţindu-te. Suficient ca cineva, un bleg, un ciudat, să aibă ideea instantaneului în piatră şi toate astea devin deodată vizibile, poate chiar evidente, posibile, poate chiar de neocolit. Dinu s-a aplecat, a privit chipul galului. Salve, amicus! Nu era expresiv. Mai degrabă avea trăsături comune, voit comune, ca să lase morţii un spaţiu alb. Şi nu disperare sau spaimă se citea pe chipul acelui om care abia primise lovitura fatală, a cărui carne fusese străpunsă, al cărui contur fusese spart cu fierul, lăsând sângele să iasă, nimic mai violent decât izbucnirea sângelui, clocotul lui când găseşte o fisură, o evadare, ci tristeţe, o tristeţe parcă împăcată cu sine, o linişte care nu putea fi decât cea finală, a înţelegerii. Galul acela, al cărui sânge căzuse pe zgura din marmură a arenei care nu se zărea, dar se presupunea, al cărui sânge împietrise şi rămăsese definitiv lipit de coasta spartă, găsise, în sfârşit, timp pentru uimire, timp pentru sine, privindu-şi sângele, privea în sine şi înţelegea. Iar înţelegerea îl elibera. Dar ce mai era de înţeles?” (Copyright: Editura Polirom)

Bogdan Creţu_cornul inorogului_copertă

Bogdan Creţu (n. 1978) este critic, istoric literar şi eseist. A publicat sute de studii şi de articole în reviste academice şi culturale, e coautor al unor sinteze apărute la edituri prestigioase din ţară şi din străinătate. Autor a şapte volume de istorie literară multipremiate, dintre care cel mai important este Inorogul la Porţile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir. Actualmente semnează o rubrică de cronică literară în revista Observator cultural. Romanul Cornul inorogului, pe care îl socoteşte o formă de bovarism, reprezintă debutul lui în ficţiune.

 

 

 

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite