Figuri emblematice ale jazzului
0
Lincoln Center din New York găzduieşte expoziţia „În cea mai bună lumină posibilă: Jazzul lui Herman Leonard“. Renumitul fotograf american Herman Leonard, un împătimit al muzicii specific americane întruchipate de jazz, blues şi Bebop, a realizat o adevărată istorie a acestor genuri prin imaginile sale alb-negru.
Născut în 1923 în Pennsylvania, Herman Leonard a studiat fotografia cu marele portretist canadian Yousuf Karsh. A avut apoi posibilitatea să-i fotografieze pe Albert Einstein, pe harry S.Truman, pe Clark Gable, iar în 1950 a devenit fotograful personal al lui Marlon Brando.
La sfârşitul anilor '50, era adulat la Paris pentru imaginile sale din lumea modei şi publicităţii, lucrând în acelaşi timp ca fotograf pentru Europa al revistei „Playboy".
Zeii nocturni
Partea cea mai importantă a operei sale o constituie nenumăratele imagini realizate la sfârşitul anilor '40 şi în anii '50 în lumea jazzului. Era un obişnuit al cluburilor de swing de pe Broadway, din 52th Street şi din Harlem, fotografiind muzicienii şi încercând să capteze cu ajutorul obiectivului atmosfera specifică acelor locuri.
Mii de clişee poartă figurile emblematice ale genului, cum ar fi Billie Holiday, Duke Ellington, Dizzy Gillespie, Charlie Parker sau Ella Fitzgerald. Imaginile sunt surprinse, cele mai multe, în timpul concertelor, aparatul oprindu-se asupra elansării trupurilor, a contorsionărilor figurii, asupra broboanelor de transpiraţie, transformate în element estetic. Toate aceste imagini poartă marca artistului.
Personajele sunt fotografiate de cele mai multe ori în contre-jour, ceea ce le înscrie în atmosfera ceţoasă a cluburilor. Uneori, personajele sunt învăluite în fumul propriilor ţigări, ceea ce le conferă o atmosferă oarecum dramatică. Două sunt dorinţele lui Herman Leonard: să ofere o imagine cât mai adevărată şi „frumoasă" muzicienilor şi să surprindă spiritul acestei muzici atât de speciale.
La începutul anilor '50, când se năştea noul curent Bebop, Leonard îi însoţea pe muzicieni din New Orleans la New York sau în Parisul îndrăgostit de jazz încă dinainte de cel De-al Doilea Război Mondial. Dovadă, imaginile din concertul lui Duke Ellington de la Olympia. În timp, Herman Leonard a devenit prietenul multor interpreţi, de la Art Blakely la Lester Young şi Thelonius Monk sau, în zilele noastre, Bono.
Ritmurile Sudului
Istoria unei epoci poate fi citită în fotografiile sale. Una îi prezintă pe Charlie Parker şi Dizzy Gillespie, creatorii Bebop-ului, râzând în pauza unei înregistrări din 1947. Alta o imortalizează pe Ella Fitzgerald, în 1948, de ziua ei de naştere, cântând în Clubul Down Beat din New York în faţa unui public din rândurile căruia se detaşează Nat King Cole şi Gillespie.
Pasiunea specială a jazzului izbucneşte din expresivitatea corpurilor, din gesturile largi, exuberante, din capacitatea de a surprinde relaţia dintre muzicieni. În prefaţa cărţii „Jazz, giganţi şi călătorii: Fotografia lui Herman Leonard", legendarul muzician Quincy Jones scria: „Când oamenii se gândesc la jazz, imaginea lor mentală seamănă cu o fotografie a lui Herman".
Herman Leonard are acum 87 de ani, trăieşte în Los Angeles şi este încă activ. Smithonian Institut are în colecţia sa permanentă 130 de originale pe hârtie, iar un număr important de negative sunt păstrate la Muzeul Ogden al Artelor Sudului. În 1990, Leonard locuia în New Orleans, capitala jazzului american. Uraganul Katrina din 2005 i-a distrus casa şi, odată cu ea, aproximativ 8.000 de fotografii.

Operele lui sunt colecţionate astăzi, ca şi operele marilor pictori, pentru frumuseţea lor, pentru echilibrul uluitor de lumină şi întuneric, pentru textura unei haine sau strălucirea unui instrument muzical. Şi pentru că artistul şi-a atins idealul. „Scopul meu, declara el într-un interviu, a fost să-i captez pe aceşti artişti la înălţimea celor mai frumoase dintre momentele lor creatoare". Herman Leonard a reuşit să surprindă spiritul, bucuria şi intensitatea muzicii, să capteze fascinaţia nocturnă a cluburilor şi a ritmurilor de jazz.























































