De ieri, de azi

Eleonora Duse A fost una dintre marile interprete ale personajelor ibseniene, dar a avut şi o biografie demnă de piesele lui Ibsen. A fost implicată într-o relaţie cu Gabriele d’Annunzio, de

Eleonora Duse

A fost una dintre marile interprete ale personajelor ibseniene, dar a avut şi o biografie demnă de piesele lui Ibsen. A fost implicată într-o relaţie cu Gabriele d’Annunzio, de care s-a despărţit după ce acesta i-a acordat rolul principal din „La cità morta” marii ei rivale, Sarah Bernhardt.

Spre deosebire de Bernhardt, jocul Eleonorei Duse era mai auster, mai subtil şi mult mai puţin teatral. În 1909 a renunţat la actorie şi în următorii doi ani a trăit în Florenţa alături de  Lina Poletti, celebra feministă italiană.

Copleşită  şi ea de obsesia „formei pierdute”  care îşi face loc la sfârşitul secolului XIX în teatrul european, Duse  a aspirat spre un teatru nou, născut din ritualuri colective: „Pentru a fi  salvat, teatrul trebuie distrus, iar actorii trebuie să moară toţi de ciumă. Ei otrăvesc aerul şi stau în calea artei.

Ar trebui să ne întoarcem la greci, să jucăm în aer liber; teatrul moare printre loje şi rochii de seară, în faţa unor oameni care vin să-şi facă siesta după cină.” 

Lia Williams

Rolul Elidei e unul  atipic pentru Lia Williams, actriţă  obişnuită cu partituri mult mai dure, şi care şi-a făcut un nume jucând în piese de Pinter sau Hare. A fost dansatoare de can-can şi a făcut stand up comedy înainte de a debuta în teatru. În ultimii ani este o răsfăţată a premiilor Olivier şi Tony şi este considerată drept una dintre cele mai bune actriţe din teatrul englez actual.

„Cu cât îmbătrânesc, cu atât mai puţin îmi pasă că sunt criticată. Cu cât îmi pasă mai puţin, cu atât mai mult mă deschid ca actriţă şi simt că posibilităţile pe care le am sunt infinite”, declară  actriţa într-un interviu. „Modul senzaţional în care Lia Williams o interpretează pe Elida revelă de fapt miezul întregii piese.

Aici nu e mai vorba de o sirenă visătoare, ci de o femeie ajunsă în pragul nebuniei.  Cu privirea ei sfredelitoare şi cu mişcările ei fracturate, Williams  oferă imaginea unui  personaj care cade victimă propriilor fantezii”, scrie Michael Billington în The Guardian.