Compozitorul Vladimir Cosma va concerta la Paris, cu prilejul preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Cosma
Vladimir Cosma

Celebrarea preluarii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene are loc şi la Paris, printr-un un concert extraordinar susţinut, sâmbătă, de maestrul Vladimir Cosma în legendara sală de concerte Le Grand Rex.

Ilustrul compozitor şi dirijor de origine română Vladimir Cosma va concerta la Paris, la sfârşitul acestei săptămâni, în cadrul unei serii de concerte susţinute de Institutul Cultural Român, prin reprezentanţa ICR Paris, alături de Ambasada României în Republica Franceză, cu prilejul preluării Preşedinţiei  Consiliului Uniunii Europene de către ţara noastră.

Concertele vor avea loc pe 26 şi 27 ianuarie 2019, de la ora 20.00, respectiv 16.00, în faimoasa sala pariziană de spectacole „Le Grand Rex”. Vladimir Cosma va dirija Orchestra Simfonică din Arondismentul 7, în timp ce corul orchestrei va fi condus de dirijorul Guillaume Connesson.

Vladmir Cosma premiu Paris

Este un nou şi bun prilej să evidenţiem afinităţile cu spaţiul francez, definitorii pentru cultura română modernă şi să omagiem marile personalităţi ale diasporei româneşti. Suntem onoraţi, aşadar, să marcăm debutul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, printr-un concert care poartă marca ilustrului compozitor Vladimir Cosma.

În luna martie a anului trecut, Institutul Cultural Român i-a acordat maestrului Premiul de excelenţă pentru promovarea artelor, a culturii româneşti şi a francofoniei în lume.

Premiul i-a fost acordat la Athénée Théâtre Louis Jouvet, în cadrul concertului «Voyage en Francophonie», de Ziua Francofoniei, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei”, a declarat preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu.

Grand Rex

Programul concertului din 26 ianuarie, la care vor participa înalte oficialităţi europene, reprezentanţi ai corpului diplomatic, personalităţi din spaţiul cultural, cuprinde lucrările importante ale lui Vladimir Cosma orchestrate pentru marele şi micul ecran. Vor fi interpretate piese care au devenit coloana sonoră a unora dintre cele mai cunoscute filme ale cinematografiei franceze („La Boum”, „Diva”, „Le Grand Blond”, „Rabbi Jacob”), dar şi alte creaţii inedite, orchestrate într-o nouă versiune de concert. Maestrul Cosma va susţine un master class, de la ora 11.00, pe 27 ianuarie 2019.

Grand Rex Paris

Timp de două zile, în faţa unui public de peste 5.000 de persoane, cel care a marcat muzica de film a secolului XX, va dirija Orchestra simfonică a „celei de-a 7-a arte” formată din 65 muzicieni, alături de cei 80 membri ai Corului Universităţilor din Paris şi de numeroşi invitaţi, solişti prestigioşi din toate colţurile lumii, precum soprana Irina Baianţ, naistul Cezar Cazanoi, cântăreţul Richard Sanderson, acordeonistul Roland Romanelli, trompetista Lucienne Renaudin Vary, violonistul David Castrobalbi, basistul Fifi Chayeb, Greg Zlap la muzicuţă şi nu în ultimul rând, DJ-ii electro Polo & Pan.

Un al doilea concert va avea loc, cu sprijinul ICR Paris, duminică, 27 ianuarie şi va fi precedat de o întâlnire masterclass în sala Grand Rex, o premieră pentru Vladimir Cosma, care îşi va evoca viaţa în muzică şi în imagini.

Născut la Bucureşti şi înconjurat de o familie de muzicieni, Vladimir Cosma şi-a făcut studiile la Conservatorul din capitală, construindu-şi o primă carieră în România ca violonist. „Oraşul luminilor” este cel în care Cosma şi-a desăvârşit studiile, la École Normale de Musique, unde a studiat cu Nadia Boulanger. Tot la Paris, Cosma face primele întâlniri care i-au determinat cariera de compozitor de referinţă pentru muzica de film franceză. Astfel, geniul lui Vladimir Cosma intră în imaginarul colectiv al francezilor: este autentic, profund, inventiv, surprinzător.

Numeroase distincţii au încununat parcursul maestrului: Cavaler al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare, Mare Ofiţer al MerituluiCultural Român şi Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor acordat de
Ministerul francez al Culturii. Vladimir Cosma a primit două premii César pentru cea mai bună muzică de film: Diva (1982) şi Le Bal (1984), două premii „7 d'Or” pentru cea mai bună muzică TV în 1986 şi 1991 şi diferite premii şi distincţii în Franţa şi în lume. De altfel, maestrul Cosma este şi laureatul, în 2018, al Premiului de excelenţă pentru promovarea artelor şi a culturii, acordat de Institutul Cultural Român, distincţie onorifică pentru contribuţia la promovarea culturii româneşti şi a francofoniei în lume.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite