Cărtărescu, solidar cu conducerea demisionară a ICR
0Scriitorul Mircea Cărtărescu şi-a exprimat solidaritatea cu H.-R. Patapievici şi atrage atenţia că puterea din România e în pericol să se întoarcă la naționalismul primitiv dinainte de 1989.
Mircea Cărtărescu a declarat pentru "Adevărul": "Președintele și vicepreședinții ICR și-au prezentat astăzi demisia pentru că, așa cum reiese din motivația trecerii acestuia în subordinea Parlamentului, filozofia funcţionării sale a fost modificată. Dintr-un instrument neutru politic al promovării culturii românești în străinătate, ICR, în viziunea Ministrului Culturii, urmează să se transforme într-un instrument de propagandă naționalistă. H.-R. Patapievici a precizat că actuala putere politică din România a procedat la această schimbare în cadrul unui plan general de remodelare a tuturor instituțiilor statului român, care e-n pericol să se întoarcă la naționalismul primitiv dinainte de 1989. Subscriu și eu la această idee și cred că mediul cultural, intelectual, artistic din România ar trebui să fie solidar cu conducerea demisionară a ICR."