BILANŢ  Festivalul de Teatru de la Sibiu, o ediţie de colecţie: 650.000 de spectatori, în zece zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un spectaculos foc de artificii a închis cea de-a 22 ediţie a Festivalului de Teatru de la Sibiu FOTOGRAFII: Dragoş Dumitru
Un spectaculos foc de artificii a închis cea de-a 22 ediţie a Festivalului de Teatru de la Sibiu FOTOGRAFII: Dragoş Dumitru

Printre cele mai reuşite evenimente din Festivalul de Teatru, încheiat duminică noapte la Sibiu, se numără showurile de stradă, spectacolele după opere clasice, dar şi cele ale noului val, experimentale, cu o dramaturgie contemporană. Festivalul de Teatru de la Siviu a avut 650.000 de spectatori timp de zece zile.

  „A fost o ediţie de colecţie. Din fericire, oraşul Sibiu a alocat culturii 12% din bugetul local şi, alături de partenerii noştri, am putut organiza această ediţie cu totul aparte“, a declarat Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS). Afirmaţia a fost susţinută de cifre impresionante: au fost 650.000 de spectatori timp de zece zile (12-21 iunie), 2.500 de artişti şi invitaţi, 26 de unităţi de cazare, 87 de tone de decor pentru spectacole.

Programul celei de-a XXII-a ediţii a festivalului, încheiat duminică, după zece zile, a fost cel mai complex de până acum: 21.000 de bilete vândute pentru 119 spectacole jucate în săli. La aceastea s-au adăugat peste 300 de evenimente outdoor (spectacole de stradă), conferinţe, expoziţii, lansări de carte, proiecţii de filme, spectacole lectură, dezbateri, la care accesul publicului a fost gratuit.  

De la clasic la experimental

Cu câteva zile înainte de festival, 21 de reprezentaţii erau sold-out şi 10.000 de bilete erau deja vândute. La cererea publicului, s-a suplimentat numărul de reprezentaţii şi numărul de bilete pentru spectacolele:„Cruzimea frumuseţii şi a puterii - Laboratorul Phaedrei“ (Grecia), „De vânzare / For Sale” (Teatrul Odeon), „Faust” (Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu).

„Adevărul“ vă prezintă imagini spectaculoase din spectacole din zona clasică („Oidip“, montat de Silviu Purcărete, după Sofocle), din zona noii dramaturgii („De vânzare/ For Sale“, de Gianina Cărbunariu - Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol în 2014 şi spectacolele lui Radu Afrim).

Dintre spectacolele de stradă s-a impus „Waterlitz“ (Franţa), iar dintre cele de dans s-a remarcat „Tango la înălţime“ (Argentina).

La categoria arte vizuale au impresionat desenele cu creta ale lui Dan Perjovschi, pe zidul teatrului.

Artificiile şi Ziarul orizontal
Proiect al lui Dan Perjovschi

artificii sibiu

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu a propus un proiect unic în practica artistului Dan Perjovschi, dar şi în România. „Ziarul Orizontal vol. 3“, cu desene în cretă realizate de artist pe zidul teatrului, a devenit o platformă de artă urbană ce face o cronică vie a locuitorilor din oraş prin intervenţii cu desene de tip comentariu social. Zidul de lângă Teatrul Naţional din Sibiu a devenit o colecţie nemuzeală, reflectând o nouă poezie urbană. Duminică seară, la finalul festivalului, un foc de artificii impresionant a luminat zidul cu desenele lui Dan Perjovschi.

„Waterlitz“
Franţa

waterlitz

Spectacolul „Waterlitz“ a încheiat festivalul duminică seară. Un totem metalic, în picioare, poziţionat vertical, format din opt containere de transport. Un colos cu o înălţime de 19 metri. Infinit de mare şi de sensibil, cu forme multiple. Prin proiecţii spectaculoase, cu o orchestră live, ne-a avertizat cu privire la globalizarea ambalării şi la pixelizarea conştiinţelor. „Waterlitz” este un spectacol creat pentru Zona Europeană a Proiectelor Artistice (ZEPA), o reţea pentru dezvoltarea artei stradale.

„Oidip“
Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu


Producţia Teatrului Naţional din Sibiu, o adaptare după „Oedip la Colonos“ şi „Oedip Rege“, de Sofocle, surprinde prin forţa viziunii aproape cinematografice a montării regizorului Silviu Purcărete, care îmbină realul cu imaginarul, dezvoltând o poetică a detaliilor sfâşietoare. Este o pictură a spaimelor, a presentimentelor şi a nefericirii, în spiritul marilor maeştri, o tălmăcire actuală a unui destin de legendă. Constantin Chiriac (foto centru) interpretează rolul lui Oidip.

Oidip

„De vânzare / For Sale“
Teatrul Odeon

tango la inaltime

FOTO: Adrian Bulboacă

Documentarea pentru spectacolul „De vânzare / For sale“ a încercat să adune perspective, mărturii, întrebări legate de tema acaparării de terenuri, un fenomen care se întâmplă deja de ani buni în România. „Ficţiunea are ca sursă de inspiraţie interviurile şi discuţiile realizate cu locuitori ai satelor. Cum arată ţăranul român în anul 2014? Ce se vinde şi ce se cumpără de fapt? Cine ne hrăneşte, cu ce ne hrăneşte şi cu ce preţ?”, se întreabă regizoarea Gianina Cărbunariu.

"Girafe"

Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu

girafe

FOTO: Paul Băilă

În festival, au fost reprezentate trei spectacole în regia lui Radu Afrim, puse în scenă la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu. Din seria Fabulelor urbane, au putut fi văzute, „Girafe” şi „Bizoni” după Pau Miró , şi la Secţia Germană, spectacolul „Tattoo”.

Parte din Trilogia fabulelor urbane scrisă de autorul catalan Pau Miró, „Girafe” reflectă dorinţa puternică a unei femei obişnuite de a fi neconvenţională şi liberă. 

Acţiunea piesei se petrece în România anilor 1968 şi are în centru acest obiect aparent banal, dar care a revoluţionat viaţa femeii în secolul trecut: maşina de spălat. „Girafe” este o piesă de familie ce explorează tema cuplului fără copii şi subiecte precum feminismul, valorile tradiţionale, liberul arbitru şi dragostea. Cu o scenografie sugestivă semnată de Dragoş Buhagiar, punerea în scenă tragi-comică a lui Radu Afrim arată sălbăticia ascunsă şi poeticul ce se ascund în sufletul femeii şi în acelaşi timp fragilitatea sistemului de dominaţie masculin.
 

„Tango la înălţime“

tango la inaltime

Brenda Angiel Aerial Dance (Argentina)

Artista argentiniană Brenda Angiel a reinventat cel mai popular dans din ţara ei, folosind metoda dansului în aer. Cu ajutorul sforilor şi corzilor elastice, ea a creat o nouă formă de spaţialitate. Cu o orchestră live, coregrafia a fost de o expresivitate aparte. prin încorporarea diverselor ritmuri, inspirate de faimoase tangouri.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite