"Am sarbatorit Revolutia cu paine si vin, ca la impartasanie"

- Ar fi foarte instructiv sa vedem de cine v-ati despartit si cu cine v-ati intilnit Dvs., dupa Revolutia din decembrie '89. Ma refer la lumea literara: cine sint scriitorii cu care impartasiti

- Ar fi foarte instructiv sa vedem de cine v-ati despartit si cu cine v-ati intilnit Dvs., dupa Revolutia din decembrie '89. Ma refer la lumea literara: cine sint scriitorii cu care impartasiti valorile in care credeti, cine sint cei de care va disociati, cu toata forta convingerilor si principiilor asumate? - (...)Fiindca Dvs. m-ati intrebat cu cine m-am intilnit si de cine m-am despartit dupa Revolutie, poate ca ar fi trebuit sa incep cu inceputul. Pe 22 decembrie, m-am trezit la usa mea cu Gabriel Liiceanu (cu care eram in relatii foare bune pe vremea aceea), cu Gabriela Adamesteanu (care locuieste in acelasi bloc cu mine) si cu prietena ei Ioana Ieronim. Vroiau sa semnam un protest, al carui text nu era inca definitivat. Ioana, care era cea mai activa, mai dregea cite un cuvint si mai punea cite o virgula pe ici pe colo. in ultima instanta, textul constituia o pledoarie pentru dialog, iar eu ma intrebam: cu cine sa dialogam?! Cu cei care impuscasera deja peste o suta de oameni in strada?! Cuvintul dialog imi suna fals si ridicol, dar ceilalti, care erau mai umblati prin lume decit mine, mi-au explicat ca el este folosit in toate protestele din tarile democrate. Pina la urma am semnat acel text care nu era de natura sa convinga pe nimeni, doar pentru a nu se crede ca refuz din lasitate, dar aveam sentimentul ca nu e in ordine. in vreme ce noi inca ne mai poticneam la cite o exprimare, care, asa cum ar fi zis Petre Roman, suna ca dracu', a aparut Dinescu la televizor si am aflat ca dictatorul a fugit, si ca Revolutia ar fi invins. Fiindca nu se gasise multa vreme vin, cumparasem doua sticle de cabernet, ca sa am pentru Paste, si niste piine calda. Asa ca am sarbatorit evenimentul cu piine si cu vin, ca la impartasanie. Apoi Carmen si Gabriel Liiceanu m-au invitat la ei, unde exista si cite ceva de mincare. in dupa amiaza aceleiasi zile eu ar fi trebuit sa merg la Casa Scriitorilor, unde urma sa aiba loc intrunirea Consiliului. Nu peste mult s-a anuntat la televizor ca fortele fidele lui Ceausescu continua lupta si ca tineretul e chemat sa apere Televiziunea, pentru ca armata nu face fata. in clipa aceea am inteles ca era ceva necurat la mijloc. Daca toata armata romana nu putea sa apere prima televiziune din lume care transmitea o revolutie in direct, ce ar fi putut face tinerii chemati sa o apere ei, cu bratele goale? Toata ziua m-a obsedat gindul ca prezenta lor in strada trebuia sa mascheze faptul ca in spatele lor se petrecea altceva si ca ar putea sa moara degeaba. Cind am inceput sa ne reluam viata normala si m-am dus la redactie am aflat ca revista noastra i-a fost data criticului Eugen Simion. Chiar in acea zi el a venit sa-si ia postul in primire, a cerut materialul pregatit dinainte de Revolutie pentru numarul aflat in lucru si-a inceput sa ne spuna cum intentioneaza sa faca revista de atunci incolo. Cind mi-am exprimat nedumerirea ca pe noi nu ne intreaba ce parere avem, mi-a spus: "Daca ai vrut sa iei D-ta "Viata Romaneasca", de ce n-ai venit la sedinta de Consiliu?". M-am uitat in ochii sai si am raspuns: "Fiindca se impuscau copii in piata". A doua oara nu s-a mai prezentat la acea redactie. Comunicarea dintre noi parea taiata pentru totdeauna, desi eu cred ca ar fi trebuit sa-mi multumeasca. Pentru ca, daca raminea acolo, poate ca nu ajungea presedinte al Academiei. (...) Daca "apoliticii" lui Iliescu s-au bucurat de avantaje materiale, dar au fost priviti cu suspiciune de majoritatea scriitorilor, "apoliticii" lui Emil (care ne puneau Apelul intelectualilor pentru sprijinirea acestui personaj mediocru in cutia postala, cum se punea pe vremuri ziarul "Scinteia") continua inca sa treaca drept niste constiinte nationale. Asta m-a deterninat sa fiu mult mai aproape de opiniile lui Cristian Tudor Popescu (a carui publicistica imi aminteste de Caragiale, prin expresia ei vie si patrunzatoare, ce poate sa ajunga si la omul de rind si la intelectualul cel mai pretentios, cu conditia ca el sa nu faca parte din cine stie ce coterie), decit de Ana Blandiana (care se plingea ca imaginea lui C.T.P. ii populeaza noptile si cerea sa nu mai fie lasat sa apara pe micul ecran fiindca prestatia lui ar deruta populatia). in pofida faptului ca uneori n-am mai putut fi intru totul de acord cu Andrei Plesu, ca pe vremea cind scria Minima moralia, si ca eseul care a dat titlul volumului meu Crima si moralitate sublinia faptul ca timpul si timpurile ne-au facut sa vedem lucrurile in mod diferit, l-am aparat cu toata convingerea atunci cind fostul sau coleg de disidenta, Gabriel Andreescu, si-a permis sa faca o afirmatie demna de "Romania Mare" la adresa lui, fara a produce nici un fel de dovezi. Fragmente din volumul in lucru "Convorbiri cu Ileana Malancioiu", ce urmeaza a fi publicat la Editura Polirom. Continuare in Adevarul Literar si Artistic